Proiectul „Cunoaștere + Învățare + Incluziune = Performanță într-o societate echitabilă”, derulat prin intermediul programului Erasmus+, cu numărul 2019-1-RO01-KA104-061823, permite dobândirea activă a experiențelor, cunoștințelor, competențelor de implementare a dimensiunii internaționale, precum și asimilarea de elemente-cheie și concepte necesare referitoare la networking, programarea neuro-lingvistică, leadership, lucrul în echipă, formarea grupurilor practice de lucru, elemente de bază pentru public speaking, planificarea unor prezentări publice, design-ul și furnizarea unei prezentări, comunicare interpersonală, managementul formării. De asemenea, se va avea în vedere dezvoltarea de programe de formare care să crească atenția referitoare la conștientizarea excluziunii sociale.

Învățarea adulților

În stil formal, aceasta e descrierea cuprinzătoare a proiectului „Cunoaștere + Învățare + Incluziune = Performanță într-o societate echitabilă”, proiect care aduce în comunitatea educațională prilej de idei noi și de aplicare a lor spre soluționarea problemelor. În plus, e rost de cunoaștere, fie ea abstractă, dată de noțiuni, concepte educaționale și exemple de bune practici, fie ea directă, de stabilire de contacte noi care aduc potențial de alte idei noi și pun început bun unor acțiuni comunitare practice.

Învățăm continuu. Asta se întâmplă inclusiv când, cronologic vorbind, ne regăsim în viața de adulți. Chiar dacă ajungem întrucâtva la maturitatea fizică și psihică de la nivelul încruntat al adultului, când vine vorba de cât știm, suntem întotdeauna copii. Și asta se vede în două direcții: în cantitatea de informație pe care o acumulăm, care tinde în timp și spațiu infinitezimal spre zero, și în inocența bucuriei care izvorăște din cunoaștere. Chiar dacă nu știm, viața noastră e o continuă școală (nu, nu shkoala vetzii!) la care suntem abonați din oficiu din momentul în care ne naștem. Și, chiar dacă nu vrem să recunoaștem, când dăm de cunoaștere, adultul cel mic din noi jubilează și adultului celui mare îi răsare un zâmbet în colțul gurii, oricât de amară sau plină de suferință e această cunoaștere.

Rușinați sau nu, realitatea școlii de dincolo de școală nu e una virtuală. Aflăm astfel că nu există timpuri pentru învățare. În procesul învățării adultului, se schimbă modul și scopurile și, cel mai important, contextul. În școala adulților, de altfel niște copii care și-au ascuns setea de cunoaștere sub scorțozitatea responsabilităților, cea mai importantă abilitate e relația cu ceilalți adulți, abilitate care de fapt se traduce în nevoia continuă de a interacționa cu cineva în lumea asta înspăimântător de mare, și șlefuirea neîncetată a modului în care se produce această interacțiune, șlefuire care se traduce nu în construirea unei măști sociale, ci în exersarea sincerității contactului dintre oameni.

Iar tensiunea dintre atingerea binelui personal și împlinirea nevoilor celuilalt naște atâtea provocări, încât la nivel macro-relațional, în societate, e nevoie de apel la soluții de disipare a acestei tensiuni. Una dintre soluții este reconsiderarea valorilor umane, traduse în contextul nostru prin chemarea interioară la învățarea continuă și setea de cunoaștere, dublate de nevoia exterioară de echitabilitate realizată prin includerea nevoilor celorlalți în dezvoltarea personală sustenabilă.

Așa cum a fost el aprobat, proiectul constă în două activități de formare, două cursuri care pun accent pe dezvoltarea și formarea continuă a adulților. Primul dintre ele, deja desfășurat la Barcelona, la început ploios de iarnă, în primele zile ale lui decembrie (2-8 decembrie), ne-a pus în față concepte și situații referitoare la andragogie și educația adulților.

De Moș Nicolae

Plecările de acasă au mereu un aer încărcat de umiditate. Nici nu mai simți agitația din holurile lungi ale aeroportului și nici privirile pline de o nepăsare cu tente de nostalgie ale viitorilor vecini de avion din sala de așteptare. Sunt milioane de gânduri care decolează din zeci de mii de minți spre tărâmuri mai mult sau mai puțin certe ale relaxării, fericirii, reîntâlnirii sau ale unei noi vieți. Cu destinația în buzunare și cu freamătul în suflet, oamenii se urcă în avioane care vor zbura alături de visuri, speranțe și bucurii.

Ajungem și noi la poarta de îmbarcare, la ceas de seară, gata de o săptămână încărcată de experiențe noi, sub un apus organic de toamnă târzie și cu inimile încărcate deja de un dor albastru de căldura de acasă. De altfel, plecăm în zi aniversară, cu alte cuvinte, fugim de acasă chiar de ziua noastră, fugari de-o săptămână cu atâtea speranțe că mâna pe care o punem acum va contribui la construcția societății de mâine.
După un zbor îngemănat de vise și relativ liniștit, ajungem în miez de noapte pe țărmuri mediteraneene, loc de noi descoperiri. În lumini neadormite de metropolă, ne gândim la o săptămână plină de energie.

E un prinos pe care trebuie să îl aducem ca recunoștință pentru viața pe care ne-a fost dat să o trăim. E o lecție de dăruire, plasată oarecum din întâmplare într-o săptămână care stă peste veacuri ca semn al bucuriei celor mulți, al darurilor și al milei față de cei care au nevoie de noi.

Agendele roșii

Cunoașterea umană are căi nebănuite de a se manifesta și o grămadă de moduri în care se desfășoară ochilor rațiunii. Învățăm pe băncile școlii, în câmpul muncii, la volan, în ședințe, la colț de stradă, în mijlocul familiei, în fața ecranelor și în general în locurile pe care le frecventăm în parcursul vieții noastre. Mai ales când e rost de experiențe cu aromă de ceai și ciocolată caldă.

Ajungem de dimineață în sala de curs, întâmpinați entuziasmant de Ayça, cea care o să ne fie formator timp de o săptămână. Ne pune ideile în mișcare și roșul vivid al agendelor aranjate frumos în spiritul unei primiri calde, prilejuită de Anatolia Education and Consulting prin managerul de proiect Hasibe Șevik.

Stabilim de comun acord ore și spații, chestiuni organizatorice fără de care cursul s-ar organiza într-un mod destul de haotic. După prezentări mai elaborate sau mai succinte, trecem la lucrurile care ne ard și pentru care am venit. Devenim familiari cu conceptul de andragogie.

Educația adulților, în modul în care este teoretizată, aduce în față practic particularitățile învățării pentru grupa de vârstă a adulților. La o primă vedere, observăm că adulților le este rezervat un întreg capitol în teoria educațională, ceea ce arată importanța formării și educației pe parcursul întregii vieți. La o privire mai atentă, observăm că tipologia adultului creează de fapt și mai mari dificultăți în completarea educației anterioare. Și asta se întâmplă pentru că adultul este o specie ciudată, care învață fie involuntar, fără să conștientizeze, fie la nevoie, când trebuie să găsească soluții la o problemă sau… au nevoie de atât de prețioasa certificare din motive legale și de papetărie.

Fie și numai din motivul acesta, adulții sunt atât de greu de strunit în a se forma, mai ales din punct de vedere formal. Tot din această cauză, educația adulților se folosește de o întreagă perspectivă nouă, pe un cadru educațional construit pe aceeași finalitate, dar în care tipologiile, abordările și metodele diferă.

Cu ocazia asta aflăm că avem un grup de doi vizuali, doi auditivi și doi kinestezici, și tot azi se întâmplă prima ocazie de a lucra în grup. În continuarea ideii de mai sus, ne formăm ca adulți, cu specificitățile pe care le avem fiecare dintre noi.

În căutarea aurului

Barcelona e o îmbinare de arhaic cu modern. În general, culorile orașului îți dau o impresie de oraș încărcat de lumină. Pus undeva la marginea Mării Mediterane, locul de unde acum zboară avioane spre o lume întreagă e același loc de unde, cu câteva sute de ani în urmă, curiozitatea umană zbura spre descoperirea lumilor noi. Toată săptămâna e pusă sub semnul descoperirii, în același spirit cu nerăbdarea primilor aventuri pornite din același loc, sub semnul descoperirii unui El Dorado al fiecăruia, urmând calea formării continue, pe o hartă a descoperirilor.

Zilele următoare ne centrăm gândirea laterală pe o astfel de hartă. Servind mai mult decât componentele teoretice, harta mentală a andragogiei la care lucrăm în zilele următoare se constituie într-un generator veritabil de idei pentru cadre teoretice, aplicații, proiecte, programe și în general chestiuni de larg folos în activitățile noastre care vor urma proiectului. Adăugăm și valoarea lucrului împreună și se proiectează experiențe activante pentru fiecare dintre noi, atât pentru carieră, cât și pentru viață.

Acoperim astfel cu mintea o întreagă serie de concepte care subliniază importanța andragogiei. E un soi de căutare de sens a ideii de formare, alimentată de un mediu complet nou de învățare, nou atât din punct de vedere spațial, încadrați în cosmopolita Barcelonă, cât și al modului de interacțiune dintre noi.

În mod practic, în timpul și în afara orelor de curs, împreună este cuvântul și totodată spiritul care ne urmărește pe toată perioada formării noastre în Barcelona, fie împlinit, fie în permanentă căutare de interacțiune. Stăm sub semnul găsirii acelui punct de echilibru în care să fim unii cu alții, inclusiv la nivel personal, pentru fiecare dintre noi, și la nivel de grup. Și pentru echilibrul pe care-l simțim ca o nevoie e nevoie de permanentă raportare, continuă interacțiune și de un soi de renunțări la orgolii și îndreptățiri în așa fel încât să fim cât mai aproape de acel punct de echilibru spre care, în mod involuntar, ne îndreptăm asimptotic.

Seri încărcate de furtună și o ploaie teribilă ne liniștesc furtuni de dor de liniște. În lumini cuminți de veioze, gândim cu responsabilitate timpul care să ne cumințească firile rebele și pentru care trecem prin vremuri îndelungi de formare. Mai mult decât gândire, brodăm înăuntru nevoia de coeziune, tinderea spre echipă, dorința de a fi o minte izvorâtă din puterile tuturor minților care formează întregul.

Printre gânduri care ne muncesc, holurile lungi traversate de sunetul destoinic al liftului țes începuturi de destine și povești de păstrat în suflet, în amintiri pufoase și roz de inocență.

Bezele

Așa de roz ca amintirile sunt și bezelele care ne dau bătăi de cap într-una din zilele de formare. Promisă de ceva timp, provocarea bezelelor ne aduce în față, dincolo de aspectul copilăresc al jocului, două mari provocări mentale: concurența de grup și simplitatea gândirii.
Provocarea externă, în grupuri, e una extrem de simplă, în spiritul lui Gaudi: se dau o serie de materiale, constând în câteva spaghete, din păcate nefierte, o cantitate extrem de limitată de scotch și sfoară și se cere edificarea unei structuri care să suporte greutatea unei bezele pusă moț în vârf și care să aibă înălțime maximă dintre toate structurile construite de grupurile concurente. Desigur, cum era de așteptat, totul se întâmplă într-un timp limitat. Jocul e unul extrem de popular și neașteptat de studiat în întreaga lume și generează o serie neașteptată de concluzii, dar și o poftă nemăsurată de bezele.

Supuși acestei curioase activități, ni se activează repede copilul de dinăuntru ajuns la locul de joacă și ne căznim, întâi planificând și mai apoi construind, să atingem aerul tare al înălțimilor. Ajungerea pe culmi generează, însă, un sentiment acut de concurență între grupuri. În mod vizibil apropiate ca înălțime, structurile de spaghete dau de înțeles că spiritul de concurență în cadrul unei echipe poate să ducă la nașterea de idei mult mai performante.

Concurența naște, într-adevăr, un progres mult mai rapid și mai eficient și poate să ajute la rezolvarea de situații care cer soluții rapide, genul de situații periculoase, imediate sau iminente. Întrebările încep să apară pe termen lung, în momentul în care concurența începe să afecteze relațiile dintre membrii echipei și reflectoarele minților fiecăruia se mută pe a fi primul în detrimentul menținerii unei stări de echilibru a întregului grup. Pe termen lung, cu lipsa de respect pentru valorile individuale, dublată de un scop personal cel puțin irațional, dorința de a deține performanța absolută în scop personal absolut gripează și închide. Și asta se simte în special în dinamica relațiilor din cadrul grupului și, mai extins, prin efecte, la nivel de structuri personale ale ființei, în ciuda reușitelor care apar ca urmare a întrecerii.

Genul de gândire împreună duce la celălalt aspect important al provocării bezelei. S-a observat că rezultatele cele mai bune pentru acest joc s-au înregistrat, paradoxal, în rândul grupurilor formate din copii. Evident, pe locurile următoare sunt arhitecții și inginerii. Însă rezultatele surprinzătoare nu sunt deloc surprinzătoare: netulburate de structuri mentale construite și învățate pe perioade lungi de timp, de ordinul deceniilor, mințile copiilor gândesc mult mai simplu și, de altfel, mult mai eficient. Complexitatea gândirii simple vine exact din greutatea cu care se ajunge la fructul gândirii. De aici vin și ideile minunate. Gândiți-vă la sute de ore de stoarcere a tuturor zemurilor creierului în căutarea unei idei performante care apare într-un moment de vid, de pauză, de relaxare a minții, în care toate izvoarele gândirii par ferecate.

Năbădăioasă simplitate!

Homeless

Activitățile interesante nu se opresc aici. Ceea ce urmează unei zile de formare se constituie în mai mult decât o activitate. După o sesiune de mers pe jos pe străzile aglomerate ale Barcelonei, în evocări de amintiri cu parfum turcesc, ajungem de la sala de formare în fața Catedralei Gotice, unde întâlnim un grup cel puțin curios. Chiar dacă ciudat de mic, grupul e extrem de organizat.

Aflăm repede ce se întâmplă: evenimentul e despre oamenii străzii și e un semnal de alarmă referitor la situația lor. Inițiatorul, el însuși un fost om al străzii, a dus ideea la nivelul unei concepții de viață și a augumentat ajutorul dat lor la mai mult decât componenta materială. Toate evenimentele pe care el și echipa lui le organizează în întâmpinarea altor evenimente la nivel global se bazează pe ideea deloc inovatoare a omului pe care e mai de folos să îl înveți să pescuiască decât să îi oferi câte un pește în fiecare zi.

Ne alăturăm și noi, fie chiar și limitat din punct de vedere spațial și temporal, inițiativei lor și le punem și noi în față inițiativa noastră. De altfel, la o gândire mai atentă, ele sunt conectate printr-o nevoie permanentă a oamenilor: nevoia de a aparține unei comunități.

Pe urmele lui Gaudi

Nu puteam părăsi Barcelona fără a-i aduce omagiu lui Gaudi efortul nostru personal de mers kilometri întregi pe jos și de admirat cu respect geniul și munca neobosită a binecunoscutului arhitect catalan. Descoperim, cu pași de turist, pe străzi veșnic aglomerate, Sagrada Familia, Parcul Güell, Casele Battló și Mila, La Rambla, Parcul Montjuïc, Palau Nacional, și forfotindul Cartier Gotic.

Răsărituri

Dacă am început săptămâna cu un apus, în care luceferi din avioane apăreau și dispăreau pe cerul profilat de clădiri moderne, o finalizăm cu un răsărit spectaculos, nemărginit și cu promisiunea unor căi de viitor îmbogățite de experiență. De altfel, Columb, urcat pe piedestalul unei statui înalte aflate la intrarea în port, arată cu hotărâre direcția: înainte, spre necunoscut, înarmați de curiozitate, iubire și sete de cunoaștere.

Nicolae Bold
Vicepreședinte at

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *