Public-țintă vizat
- personal didactic de predare din învățământul preuniversitar;
- personal didactic cu funcții de conducere;
- personal didactic cu funcții de îndrumare și control.
Justificare (necesitate, utilitate)
Diversitatea tot mai mare a profilului educațional al elevilor, diferențele privind ritmul și stilul de învățare, precum și necesitatea prevenirii eșecului școlar impun adaptarea permanentă a demersului didactic.
Programul răspunde acestor provocări prin:
- dezvoltarea competențelor profesorilor privind predarea diferențiată;
- formarea competențelor necesare proiectării și implementării intervențiilor remediale;
- utilizarea strategiilor didactice adaptate nevoilor individuale ale elevilor;
- monitorizarea și evaluarea progresului școlar prin instrumente specifice;
- promovarea incluziunii, echității și calității în educație.
Programul este fundamentat pe legislația actuală privind activitățile remediale și pe analiza nevoilor de formare ale cadrelor didactice, contribuind la reducerea decalajelor de învățare și la îmbunătățirea performanțelor școlare.
Durata (număr total de ore de formare)
75 ore, din care:
- 45 ore sincron
- 30 ore asincron
Scop
Scopul programului este dezvoltarea competențelor profesionale ale cadrelor didactice pentru proiectarea, implementarea și evaluarea activităților de predare diferențiată și intervenție remedială, adaptate nevoilor educaționale ale elevilor, în vederea prevenirii și reducerii dificultăților de învățare, creșterii performanței școlare și promovării unui demers educațional incluziv și echitabil.
Obiective
- Dezvoltarea competențelor de proiectare, implementare și evaluare a activităților de predare diferențiată și intervenție remedială.
- Formarea capacității de identificare și analiză a nevoilor educaționale ale elevilor.
- Consolidarea competențelor privind utilizarea metodelor și instrumentelor destinate prevenirii și remedierii dificultăților de învățare.
- Dezvoltarea capacității de monitorizare și evaluare a progresului elevilor și a impactului intervențiilor educaționale.
- Promovarea practicilor educaționale incluzive și dezvoltarea colaborării instituționale pentru creșterea calității actului educațional.
Competenţe vizate
C.1. Proiectarea, implementarea și evaluarea demersurilor educaționale diferențiate și remediale, adaptate diversității elevilor.
C.2. Analiza și utilizarea eficientă a strategiilor, metodelor și instrumentelor didactice clasice, inovatoare și digitale pentru optimizarea procesului de învățare.
C.3. Monitorizarea și evaluarea progresului elevilor și a impactului intervențiilor educaționale.
C.4. Colaborarea și comunicarea eficientă în cadrul comunității educaționale pentru susținerea unui climat incluziv și favorabil învățării.
Planificarea pe stagii / module tematice – timp alocat
- Modulul I. Predarea diferențiată și activitățile remediale în actul educațional: definire și context – 15 ore
- Conceptul de predare diferențiată;
- Tipuri de diferențiere;
- Aplicarea predării diferențiate ca activitate remedială;
- Contextul legislativ;
- Rolul activităților remediale;
- Forme ale activităților remediale.
- Modulul II. Proiectarea și implementarea activităților remediale – 30 ore
- Analiza necesității implementării activităților remediale;
- Adaptarea metodelor pentru diversitatea elevilor;
- Sprijinul socio-emoțional;
- Rolul factorilor implicați;
- Proiectarea activităților remediale;
- Integrarea acestora în cultura organizațională a școlii;
- Modulul III. Metode și instrumente clasice și inovatoare în activitățile remediale – 20 ore
- Metode clasice ale învățării diferențiate;
- Metode inovatoare;
- Utilizarea mediului digital în activitățile remediale.
- Modulul IV. Analiza și impactul activităților remediale – 10 ore
- Monitorizarea progresului elevilor;
- Măsurarea impactului intervențiilor;
- Metode și instrumente de analiză;
- Instrumente de documentare și raportare a progresului elevilor.
Modalități de evaluare a cursanților
Evaluarea finală se desfășoară în format sincron și constă în realizarea unui portofoliu profesional, evaluat de comisia de evaluare prin acordarea unui punctaj de la 0 la 100 de puncte. Promovarea programului presupune obținerea unui punctaj de minimum 70 de puncte. În cazul nepromovării, cursantul are dreptul la o singură reevaluare, în termen de maximum 60 de zile calendaristice de la prima evaluare.



