Prima zi calendaristică a lunii septembrie ne aduce o nostalgie a verii ce a trecut, a vacanțelor frumoase, a concediilor încărcate de relaxare. Tânjind parcă după răsfățul brizelor în diminețile înviorătoare, după o lăfăială golănească într-o baie de soare sau un binemeritat scăldat în piscine, ne adunăm ca dintr-o lungă destindere, ne recalibrăm mintea pe ce avem de făcut, încă zburătăcind câteva clipe cu gândul pe la serile lungi de vară, nopțile pierdute pe la terase, zilele care nu mai aveau sfârșit.
În mod tradițional, toamna e sezonul în care facem un pre-bilanț al rezultatelor anuale. În cursul anului agricol, primele instanțe ale toamnei înseamnă un calcul scurt al rodniciei pământului și al vredniciei agricultorului. Cămările orășenilor și beciurile de pe la țară încep să se umple cu zacuscă, dulceață sau bulion. La orizont se simte miros de nuci aromate, must proaspăt și dovleac rumenit. Gospodarii se pregătesc, prevăzător, însă și pentru rodnicia anului care urmează.
Numărăm acum roadele materiale. Socotim contabilicește bănuții, previzionăm un an potrivit strădaniei noastre. Ne măsurăm eficiența, contabilizăm orele investite în eforturi planificate cu cap. Involuntar sau conștient, odată cu această numărătoare facem și o reclasificare a sertărașelor noastre neuronale. Mai pe înțelesul tuturor, ne facem curățenie în minți și, după scurte clipe de nostalgie, punem amintirile din vacanță în albume, zâmbete necunoscute prinse fugitiv în pliurile cerebrale, frumusețea locurilor și a oamenilor în sinapsele neuronilor. Întipărim iubirile de vară în inimi, stocăm cu fidelitate momentele cu oameni frumoși, înregistrăm pe benzi nevăzute discuții din prea-plinul inimilor. Salvăm cu responsabilitate pe suporturi invizibile de stocare ce-am muncit cu plăcere și continuăm simplu, cu responsabilitate.
Întâmplător sau nu, în timp ce pe ogoarele întinse oamenii seamănă grâul pâinii, printre băncile școlii se fac ultimele pregătiri pentru un nou început de an școlar. Fie că sunt experimentați sau novici, mai timizi sau încrezători în sine, profesorii încep să semene, ca într-o ciclicitate firească, grâul înțelepciunii în mințile crude ale tinerilor. Trecând de discuția interminabilă cu privire la condițiile materiale ale școlilor, de ale căror lacune suntem perfect conștienți, sau de lipsurile organizaționale și motivaționale, faptul de a sădi cu responsabilitate și precizie de chirurg scântei de înțelepciune și empatie în cugetele necoapte ale tinerilor rămâne de departe miezul sistemului educațional. Faptul, de altfel rușinos, de a realiza educația în condiții nu tocmai propice sporește importanța devotamentului și efortului acestora.
Lucrurile își vor găsi o rezolvare în momentul în care fiecare dintre noi, realizând importanța acțiunilor individuale, vom înțelege că suntem responsabili în parte pentru succesul unei acțiuni comune, cum este procesul educațional. Adăugând un pic de tact și un simț de seriozitate dozat cât să nu devenim scorțoși, o doză de credință, socoteală deșteaptă și plusând cu efortul pe care îl vom depune vom vedea că lucrurile se vor îndrepta spre o direcție de dezvoltare firească.
Să punem, deci, început bun unui nou an rodnic!
