Ziua Educației

Articole

Mentorii noștri, fie formali, ca profesori, fie apropiați nouă, ca părinți, bunici, prieteni, ne arată că educația sub orice formă a ei ne șlefuiește neîncetat. La mulți ani înțelepți și rodnici, Pedagogi! La mulți ani de Ziua Educației!

 

Începutul unui nou an școlar

Începutul unui nou an școlar

Articole

Emoțiile unui nou început, un soare blând de toamnă, buchete frumoase de flori, întâlniri noi și vechi, prilej de primit manuale școlare – astea sunt câteva dintre instanțele cu care mă confruntam când, nu demult, începeam un nou an școlar. Mi-au plăcut dintotdeauna emoțiile și freamătul cu care întâmpinam prima zi de școală, spiritul de comuniune din curtea școlii, unde toată suflarea școlii se aduna, fiecare mai îmbogățit cu experiență, mai trist, mai bine-dispus sau mai „boboc”.

Farmecul primei zile de școală dintr-un nou an școlar nu s-a pierdut nici în ziua de astăzi. Pe lângă legăturile sociale, fie ele noi sau pur și simplu reînnoite, școala a reprezentat întotdeauna un sistem puternic de transmitere a valorilor, chiar dacă vor fi fost ele mai mult sau mai puțin afectate de angrenajul social, economic sau financiar. Nu degeaba ne amintim bucuros de răbdătorul prof de matematică, de profa curajoasă de română sau de învățătoarea din clasele primare.

Prilejul începutului unui nou an școlar este unul de bun început pentru construcția unui viitor trainic, bazat pe educație. Cu acest prilej, le dorim și noi profesorilor și elevilor, deopotrivă, un an școlar plin de reușite, de baftă la examenele care îi așteaptă, de prietenii sincere, de răbdare în fața încercărilor și, cel mai important, de bucuria cunoașterii și a înțelepciunii.

Pentru că, nu uitați: Prin educație, totul este posibil!

Și profesorii merg la școală

Articole

presentation

Da. Nu e 1 aprilie. Și nu e nici un joc de cuvinte.

Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că lumea învață mereu. Până la urmă, orice diamant are nevoie de șlefuire. Așadar, orice om are nevoie de perfecționare. Se perfecționează lucrând, învățând lucruri noi, specializându-se pe o nișă pentru care are deprinderi speciale. Pentru că, ok, plăcerea de a lucra în domeniu e una, talentul e alta, munca e ceva cu totul diferit. Când te formezi, mai prinzi câte o chestie din zbor. O deprindere, o abilitate, o informație, o șmecherie, un skepsis. Adică, gen, mai înveți o tehnică nouă, mai aprofundezi niște teme sau mai cercetezi niște rezultate. Când înveți, mintea nu stă degeaba.

Pentru că, gândiți-vă: brutarul care nu știe să facă pâine are vreun client? Rodesc răsadurile de legume sub mâna ezitantă a agricultorului care nu știe să le îngrijească? Ies cumva vasele bune sub niște degete șovăielnice ale olarului?

Așa e și în pedagogie. Poți să ai talent cu carul, să atragi ca un magnet toate privirile, poți ai talentul nativ de a preda cursiv și la sfârșitul orei toți cursanții să înțeleagă perfect noțiunile. Poți să ai toate astea și poți să excelezi. Poți să susții un curs doar cu talentul? Ce se întâmplă mai departe?

Spuneam în titlu că și profesorii merg la școală. De fapt, profesorii merg la două școli.

Profesorii merg să se perfecționeze în domeniul pentru care s-au pregătit de la începuturile carierei. Pentru asta, fac tot felul de cursuri acreditate. Oferta e variată, mecansimul e simplu: se înscriu, sunt formați, testați și se certifică. Practic, e un proces cu rezultate bine definite, cu scopuri precise și cu obiective măsurabile. Perfecționarea formală are un rol bine definit în procesul educațional.

Asta ar fi partea oficială a perfecționării. Fără însă să știe, școala în care profesorii predau este școala în care și ei înșiși sunt cursanți. Procesul educației copiilor, adolescenților, tinerilor, adulților le imprimă o urmă de schimbare. E o schimbare milimetrică. Predându-le cu mintea și cu inima celorlalți, ei se supun unei organizări riguroase, dezvoltă o intuiție forjată, își antrenează o memorie pe care o optimizează pas cu pas. Și toate astea le face numai predând. Și nu în orice fel, pentru că și modul de predare nu trebuie neglijat.

Responsabilitatea unui profesor e mare. Pentru că, dacă patiserul mai strică un ștrudel, nu e mare pagubă, dar un profesor nu are voie să greșească. Faptul că și-a ales responsabilitatea asta și faptul că dovedește că poate să o ducă sunt lucruri de lăudat.

E important ca un profesor să se formeze. Pentru că, până la urmă, profesorul nu e cel care trebuie să ne toarne cunoștințele cu pâlnia în minte. E cel care trebuie să inspire idei, minți, sentimente și caractere.