Ziua Educației

Articole

Mentorii noștri, fie formali, ca profesori, fie apropiați nouă, ca părinți, bunici, prieteni, ne arată că educația sub orice formă a ei ne șlefuiește neîncetat. La mulți ani înțelepți și rodnici, Pedagogi! La mulți ani de Ziua Educației!

 

Începutul unui nou an școlar

Începutul unui nou an școlar

Articole

Emoțiile unui nou început, un soare blând de toamnă, buchete frumoase de flori, întâlniri noi și vechi, prilej de primit manuale școlare – astea sunt câteva dintre instanțele cu care mă confruntam când, nu demult, începeam un nou an școlar. Mi-au plăcut dintotdeauna emoțiile și freamătul cu care întâmpinam prima zi de școală, spiritul de comuniune din curtea școlii, unde toată suflarea școlii se aduna, fiecare mai îmbogățit cu experiență, mai trist, mai bine-dispus sau mai „boboc”.

Farmecul primei zile de școală dintr-un nou an școlar nu s-a pierdut nici în ziua de astăzi. Pe lângă legăturile sociale, fie ele noi sau pur și simplu reînnoite, școala a reprezentat întotdeauna un sistem puternic de transmitere a valorilor, chiar dacă vor fi fost ele mai mult sau mai puțin afectate de angrenajul social, economic sau financiar. Nu degeaba ne amintim bucuros de răbdătorul prof de matematică, de profa curajoasă de română sau de învățătoarea din clasele primare.

Prilejul începutului unui nou an școlar este unul de bun început pentru construcția unui viitor trainic, bazat pe educație. Cu acest prilej, le dorim și noi profesorilor și elevilor, deopotrivă, un an școlar plin de reușite, de baftă la examenele care îi așteaptă, de prietenii sincere, de răbdare în fața încercărilor și, cel mai important, de bucuria cunoașterii și a înțelepciunii.

Pentru că, nu uitați: Prin educație, totul este posibil!

Un început bun

Un început bun

Articole

Prima zi calendaristică a lunii septembrie ne aduce o nostalgie a verii ce a trecut, a vacanțelor frumoase, a concediilor încărcate de relaxare. Tânjind parcă după răsfățul brizelor în diminețile înviorătoare, după o lăfăială golănească într-o baie de soare sau un binemeritat scăldat în piscine, ne adunăm ca dintr-o lungă destindere, ne recalibrăm mintea pe ce avem de făcut, încă zburătăcind câteva clipe cu gândul pe la serile lungi de vară, nopțile pierdute pe la terase, zilele care nu mai aveau sfârșit.

În mod tradițional, toamna e sezonul în care facem un pre-bilanț al rezultatelor anuale. În cursul anului agricol, primele instanțe ale toamnei înseamnă un calcul scurt al rodniciei pământului și al vredniciei agricultorului. Cămările orășenilor și beciurile de pe la țară încep să se umple cu zacuscă, dulceață sau bulion. La orizont se simte miros de nuci aromate, must proaspăt și dovleac rumenit. Gospodarii se pregătesc, prevăzător, însă și pentru rodnicia anului care urmează.

Numărăm acum roadele materiale. Socotim contabilicește bănuții, previzionăm un an potrivit strădaniei noastre. Ne măsurăm eficiența, contabilizăm orele investite în eforturi planificate cu cap. Involuntar sau conștient, odată cu această numărătoare facem și o reclasificare a sertărașelor noastre neuronale. Mai pe înțelesul tuturor, ne facem curățenie în minți și, după scurte clipe de nostalgie, punem amintirile din vacanță în albume, zâmbete necunoscute prinse fugitiv în pliurile cerebrale, frumusețea locurilor și a oamenilor în sinapsele neuronilor. Întipărim iubirile de vară în inimi, stocăm cu fidelitate momentele cu oameni frumoși, înregistrăm pe benzi nevăzute discuții din prea-plinul inimilor. Salvăm cu responsabilitate pe suporturi invizibile de stocare ce-am muncit cu plăcere și continuăm simplu, cu responsabilitate.

Întâmplător sau nu, în timp ce pe ogoarele întinse oamenii seamănă grâul pâinii, printre băncile școlii se fac ultimele pregătiri pentru un nou început de an școlar. Fie că sunt experimentați sau novici, mai timizi sau încrezători în sine, profesorii încep să semene, ca într-o ciclicitate firească, grâul înțelepciunii în mințile crude ale tinerilor. Trecând de discuția interminabilă cu privire la condițiile materiale ale școlilor, de ale căror lacune suntem perfect conștienți, sau de lipsurile organizaționale și motivaționale, faptul de a sădi cu responsabilitate și precizie de chirurg scântei de înțelepciune și empatie în cugetele necoapte ale tinerilor rămâne de departe miezul sistemului educațional. Faptul, de altfel rușinos, de a realiza educația în condiții nu tocmai propice sporește importanța devotamentului și efortului acestora.

Lucrurile își vor găsi o rezolvare în momentul în care fiecare dintre noi, realizând importanța acțiunilor individuale, vom înțelege că suntem responsabili în parte pentru succesul unei acțiuni comune, cum este procesul educațional. Adăugând un pic de tact și un simț de seriozitate dozat cât să nu devenim scorțoși, o doză de credință, socoteală deșteaptă și plusând cu efortul pe care îl vom depune vom vedea că lucrurile se vor îndrepta spre o direcție de dezvoltare firească.

Să punem, deci, început bun unui nou an rodnic!

Neliniștea cea bună

Neliniștea cea bună

Articole

Probabil știți binecunoscuta poveste despre râul care s-a gândit că a obosit de atâta alergat printre câmpii întinse și munți falnici și s-a hotărât să se odihnească. Decizia lui a fost însă una cel puțin ciudată: această oprire nu a făcut decât să îl umple de miasme, schimbându-i luciul și claritatea cu o pătură groasă de mătasea-broaștei.

Ați văzut cum ruginește fierul când este lăsat să stea degeaba și să nu folosească la nimic?

De multe ori, am experimentat pe propria piele griparea, încremenirea într-o situație care nu mi-a fost folositoare. De multe ori, am experimentat o anume lipsă de vioiciune care duce, încet, spre plafonare. De multe ori, și cred că sunteți de acord cu mine, ajungem la momente în viață când nimerim într-un loc (psihologic) călduț, ne reducem din viteză și ne e bine. Stând însă mult într-o anume stare mentală păguboasă, ne acoperim (metaforic vorbind) de o anume zgură care ne îngreunează, într-un mod asemăntor cu reziduurile chimice care se depun încet peste clădirile din preajma unei fabrici.

Iar acest status, odată prelungit, facilitează intrarea într-un cerc vicios de unde cu greu mai putem ieși. Ajungem la obiceiuri de rutină, ne gripăm într-o formă care nu ne avantajează în niciun fel și din care ne pierdem strălucirea, creativitatea și culoarea. Devenim crispați, anxioși, pierduți și ne enervăm mult mai repede, obosim din nimicuri și ne pierdem luciditatea asupra lucrurilor. Stresul crește, relațiile ruginesc, gândurile oxidează. Ne complacem într-o comoditate și, încet-încet, ne pierdem curajul în fața celor mai mici riscuri. Practic, rămânem într-o căsuță sigură, ne închidem cutia și nu mai ieșim din ea.

Singura soluție de ieșire din acest cerc vicios este dinamismul. Iar acest dinamism vine însoțit de o voință care cere forța de a rupe acest cerc vicios. Forță care are origine divină și în care trebuie să credem. Forța aceasta e dublată de motivația de a ne dezvolta, de a ne dezvolta din punct de vedere sufletesc.

E greu să ne schimbăm, dar nu imposibil. Unul din răspunsurile la această situație este educația. Pe scurt, ne dinamizăm prin formarea continuă, cunoașterea tainelor lumii, curiozitatea inocentă a copiilor, vederea lucrurilor din perspective diverse, învățarea prin descoperire. Ne scuturăm de zgură prin faptul că ne ascuțim simțurile, ne finisăm simțul de responsabilitate, renunțăm la tot felul de etichetări către alții, ajungem la o capacitate optimă de muncă, ne împuternicim credința, ne sporim iubirea față de Dumnezeu, față de noi înșine și față de lume. Și, ca această dinamizare să fie completă, ne punem în mișcare și în sens propriu: facem un sport, alergăm în parc sau pur și simplu redescoperim mersul pe jos.

Ca o încredințare a celor spuse, și ca o descrețire a frunților și un zâmbet în colțul gurii, și în informatică dinamismul e de bun augur. Structurile dinamice sunt mai rapide și consumă mai puțină memorie.

La final, trebuie spus că și dinamismul trebuie dozat. Pentru că, până la urmă, odihna are un rol exterm de important: ne revitalizează neuronii și ne pune un pic pe pauză, să luăm o gură de oxigen, să respirăm adânc și să ne reîncărcăm bateriile. Practic, și aici e nevoie de discernământ. Pentru că, la fel ca în toate situațiile, calea împărătească, calea de mijloc este cea optimă pentru fiecare dintre noi.

Să fiți dinamici!

Educația are puterea să facă lumea mai bună!

Articole

CitateImaginați-vă că fiecare dintre noi avem o datorie. Mică. Micuuuță. Țineți-mi ideea asta.

Vorbeam mai deunăzi cu cineva (nu spui, persoană importantă) despre a fi sau a nu fi la volan. Adică, gen, volanul te transformă? Știți voi, când vezi omuleții verzi la semafor și te înverzești și tu de nervi și îți vin cele mai poetice gânduri despre mirobolanții tăi colegi de trafic care parcă transformă dualitatea spațiu-timp ca să jongleze cu secundele și să tragă de ele. Deci, dilema noastră-i una: educația ține de foame? Și, uite-așa, mi-am găsit subiect de discuție cu voi.

Gata, dați-mi datoria cu ideea.

Mă gândesc așa: eu am o datorie – trebuie să mă hrănesc. Dar eu, în loc să mă hrănesc, în mod voit mă înfometez. Nuuu, nu e vorba de dieta cu proteine sau de chestii raw-vegan. Și, după una și-alta, îi mai înfometez și pe alții.

Să luăm mostre din practică. Mă uit la știri și mi se transmite că sistemul de educație e defect. Merg la mall și, fix când deschid ușa, o domniță apare brusc în fața mea, dar eu, prevăzător, trec primul. Poate că șeful/prietenul/colega/copilul vecinului, într-un moment bun, mă întreabă care-i situația cu izomeria geometrică a hidrocarburilor și cum e faza cu tetraedrul regulat înscris în cercul trigonometric. La volan, am însușirea ciudată de a-mi face publice mențiunile cele mai ascunse despre cunoștințele de condus ale celorlalți. Și, ca să încununez cu succes o zi excelentă, sunt generos și, când ajung acasă, dau muzica simfonică la maxim, ca s-audă și vecinii.

Mă-nfometez sau nu?

Dap.

Și ce legătură are asta cu omuleții verzi de la semafor?

Păi, uite, asta-i legătura. Educația. Accepțiunea latinească a termenului de educație – „educare” înseamnă „a hrăni”. OK, deci ne hrănim prin educație. Urmează întrebarea logică, la care răspunem frumos, cuminți și needucați. Am înțeles, ne hrănim. Dar cu ce? Ne hrănim cu… mere, pere, în panere și gutui amărui?!

Nu. Prin educație mâncăm cu alt fel de delicatețuri. Aperitive gen concepte, noțiuni, conexiuni, analogii, și chestii de genul. Mai punem și de-un fel principal, cu emoții, sentimente, asertivitate. Iar la sfârșit facem un desert cu răbdare, bun simț și responsabilitate. Ziceți voi că nu pică bine un așa meniu!

Educația e furculița și cuțitul cu care pot să mă hrănesc și în același timp îmi dă și mâncarea cu care mă hrănesc. E una din modalitățile prin care pot să mă dezvolt spre bine și prin care, implicit, fac lumea mai bună. Pentru că, dacă eu mă dezvolt, și ceilalți vor beneficia de asta. Știți, asta e ca faza cu trandafirul care-și împrăștie mireasma și tovarășii cu care-și petrece timpul. Pentru că educația e o putere. Blândă. E o putere care nu dărâmă. E o putere care clădește frumos caractere, inimi și minți. Întocmai cum Făt-Frumos crește frumos și puternic, la minte și la trup, sau cum se-mpternicește Popeye după ce înfulecă niște spanac.

Educația are multe sensuri. De la șapte ani de-acasă și până la cele mai înalte doctorate și cursuri postuniversitare la Harvard, Sorbona sau Massachusetts Institute of Technology. Trecând printre ele printr-un elegant slalom, educația poate fi privită n-dimensional. Asta nu e o noutate. Nu inventăm din nou conceptul de apă caldă.

Acum, să rezolv niște situații-cheie. Mai închid un pic televizorul și m-apuc să citesc o carte. Și, ca să mă gândesc mai bine, mai pun mâna pe cartea prăfuită de bune maniere și învăț că e frumos să deschid cu gentilețe ușa unei domnițe. D-apăi, bine-ar fi și să mă mai documentez pe net sau să fac un curs (la Proeuro-Cons) despre cum mai e faza cu izomeria, iar la volan să-mi arăt talentele de conducător responsabil și cu bun simț și să le ascund pe-alea lexicografice, cu caractere speciale din codul ASCII. Și, ca să fie totul ca la carte, să-mi arăt vecinicia adevărată prin decibeli mai puțini și mai de bună calitate transmiși către terțe persoane.

Bun. Iar așa, ca de-ncheiere scurtă, vă urez mese-mbelșugate și vă doresc să fiți puternici. S-aveți poftă!

Autor: Nicolae BOLD