Asociatia Proeuro-Cons

Blog

Și profesorii merg la școală

presentation

Da. Nu e 1 aprilie. Și nu e nici un joc de cuvinte.

Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că lumea învață mereu. Până la urmă, orice diamant are nevoie de șlefuire. Așadar, orice om are nevoie de perfecționare. Se perfecționează lucrând, învățând lucruri noi, specializându-se pe o nișă pentru care are deprinderi speciale. Pentru că, ok, plăcerea de a lucra în domeniu e una, talentul e alta, munca e ceva cu totul diferit. Când te formezi, mai prinzi câte o chestie din zbor. O deprindere, o abilitate, o informație, o șmecherie, un skepsis. Adică, gen, mai înveți o tehnică nouă, mai aprofundezi niște teme sau mai cercetezi niște rezultate. Când înveți, mintea nu stă degeaba.

Pentru că, gândiți-vă: brutarul care nu știe să facă pâine are vreun client? Rodesc răsadurile de legume sub mâna ezitantă a agricultorului care nu știe să le îngrijească? Ies cumva vasele bune sub niște degete șovăielnice ale olarului?

Așa e și în pedagogie. Poți să ai talent cu carul, să atragi ca un magnet toate privirile, poți ai talentul nativ de a preda cursiv și la sfârșitul orei toți cursanții să înțeleagă perfect noțiunile. Poți să ai toate astea și poți să excelezi. Poți să susții un curs doar cu talentul? Ce se întâmplă mai departe?

Spuneam în titlu că și profesorii merg la școală. De fapt, profesorii merg la două școli.

Profesorii merg să se perfecționeze în domeniul pentru care s-au pregătit de la începuturile carierei. Pentru asta, fac tot felul de cursuri acreditate. Oferta e variată, mecansimul e simplu: se înscriu, sunt formați, testați și se certifică. Practic, e un proces cu rezultate bine definite, cu scopuri precise și cu obiective măsurabile. Perfecționarea formală are un rol bine definit în procesul educațional.

Asta ar fi partea oficială a perfecționării. Fără însă să știe, școala în care profesorii predau este școala în care și ei înșiși sunt cursanți. Procesul educației copiilor, adolescenților, tinerilor, adulților le imprimă o urmă de schimbare. E o schimbare milimetrică. Predându-le cu mintea și cu inima celorlalți, ei se supun unei organizări riguroase, dezvoltă o intuiție forjată, își antrenează o memorie pe care o optimizează pas cu pas. Și toate astea le face numai predând. Și nu în orice fel, pentru că și modul de predare nu trebuie neglijat.

Responsabilitatea unui profesor e mare. Pentru că, dacă patiserul mai strică un ștrudel, nu e mare pagubă, dar un profesor nu are voie să greșească. Faptul că și-a ales responsabilitatea asta și faptul că dovedește că poate să o ducă sunt lucruri de lăudat.

E important ca un profesor să se formeze. Pentru că, până la urmă, profesorul nu e cel care trebuie să ne toarne cunoștințele cu pâlnia în minte. E cel care trebuie să inspire idei, minți, sentimente și caractere.

Related posts:

Posted in: Articole

Leave a Comment: (0) →

Leave a Comment