Sacrificiul

Vremurile demult trecute ne puneau deseori în față problemele continuității educației unor tineri cu potențial, care puteau face o diferență pentru dezvoltarea viitoare a comunității din care proveneau sau chiar a țării de origine. Era o schimbare în primul rând individuală, axată pe dezvoltarea personală a celui în cauză. Iar educația în aceste condiții era plătită scump, de multe ori familia sau însuși persoana făcând sacrificii destul de consistente pentru accesul la această formă de învățare. Bunăoară, țăranul își vindea o bucată de pământ ca să-și întrețină odrasla din punct de vedere financiar. De multe ori, facultatea, și de cele mai multe ori străină, era o poartă de urcare pe atât de blamata scară socială și o interfață către un trai mai bun, inclusiv al familiei. Sacrificul se materializa în final și rădăcinile amare ale educației se transformau, cu răbdare și stăruință, în roadele dulci ale unui trai decent și ale unui progres social individual și comun, inclusiv la nivel de țară.

La porțile dintre Orient și Occident

România este situată într-un spațiu genetic și cultural pendulând între manifestările puternic latine și dorința permanent actuală de a fi vestici. Deși ne blamăm singuri, având ca reper comunități vestice dezvoltate, în următorul moment ne fierbe mândria de român în cele mai ascunse capilare ale ființei. Totuși, nu realizăm că avem la dispoziție un potențial genetic care poate fi lesne convertit în forță ascensională cu un dram de interes și mai puțină smiorcăială.

Indiferent de zestrea noastră primită de la înaintași și de strajă a noastră la răspântie de popoare, veșnic colțul de la scaun care le lovește altora degetul mic, ne trezim când cufundați în estul arabescurilor baroce, când îndemnați de vestul preciziei organizatorice. Mai departe de a fi la hotarul dintre Orient și Occident, suntem prin faptul că ne-am creat propria cultură cu reflexele unei tranziții civilizaționale între inima încărcată de podoabe a Estului și mintea perfect logică, strălucită, creativă și genială a Vestului.

Iar acest loc în materialul genetic cultural al omenirii nu face altceva decât să ne dea neliniștea pusă undeva între ezitare și siguranță. Astfel că, în momentul în care alegem exodul, neliniștea genetică se traduce în dor – e în permanență un fir de suflet care se toarce către aici.

E bine așa?

Și în zilele noastre, prestigiul și valoarea oamenilor se ridică în momentul în care CV-ul conține un nume al unei universități prestigioase din America, Anglia, Franța, Germania și lista poate continua. Și în zilele noastre, sacrificiile sunt la fel de mari, taxele la aceste universități ridicându-se la nivelul prețului unui apartament sau al unei mașini de lux.

Deși plecarea afectează întreaga rețea socială, din punct de vedere individual este clar un câștig. O facultate în afara țării e un pașaport către o slujbă de multe ori bine plătită, atrage mult mai repede interesul și deschide minți mult mai ușor. Cauzele sunt atât obiective, cât și de ordin personal: de multe ori, nevoile din vârful piramidei sunt atent satisfăcute și încrederea în sine sporește exponențial în relațiile cu ceilalți. E, dacă vreți, un sacrificiu pe termen scurt care se va traduce, cu voință, mai departe spre o viață mai bună.

Exodul

Toți cei care am trecut de pragul adolescenței am participat cel puțin o dată la un bairam și cu toții știm că e cu atât mai tare cu cât muzica e mai zgomotoasă, băutura e mai bună și prietenii mai aproape. Oricât de departe ar fi petrecerea în oraș, creierul responsabil pentru distracție preia comanda și ajungi la party mai repede ca Bolt în cursa de 100m.

Așa e în orice domeniu. Mintea ne atrage spre lucrurile poleite și sclipicioase, dar și care ne satisfac cel mai bine nevoile sau instinctele. Dacă nu e vorba de vreun reflex înnăscut, atunci sigur ne ținem de legile nescrise ale dinamicii economice.

Așa e și în cazul educației. Numai că aici lucrurile trec de partea sclipicioasă și chiar contează în dezvoltarea viitorului candidat la piața muncii. În funcție de scopurile laterale ale fiecăruia – un job mai bine plătit, recunoaștere profesională sau pur și simplu sentimentul de mândrie – important și cel mai bine pus în vitrină este scopul ultim și central al absolvirii unei facultăți este calitatea actului educațional și, implicit, ceea ce rămâne împodobind caracterul uman: experiența, cunoștințele și abilitățile.

Trăim într-o lume a omului-imagine și, de aceea, centrul universului nostru este fiecare dintre noi. Ni se exploatează această slăbiciune inclusiv la nivel educațional. De aceea, instituțiile de forță și de tradiție în domeniul educațional se raliază la prestigiul pe care îl au, își ridică standardele la nivelul recunoașterii publice și nu se sfiesc să rupă gura târgului cu ofertele lor educaționale. Până  la urmă, ce e-al lor e, nu-i așa, al lor.

Astfel că, într-un asemenea mod în care cel mai festiv și arătos stand la târg e cel care adună cei mai mulți precupeți, așa și universitățile de top adună către ei fluvii de tineri la minte și la trup, atrași de mirajul unei educații solide și al unor slujbe extrem de bine plătite, ca-ntr-o osmoză educațională de cele mai multe ori pur naturală.

Brain drain

Fenomenul este, după cum spuneam, pur natural și firesc în condițiile unui context concurențial, în care fiecare se bate să ia pâinea cea mai mare. Problema apare la țările de origine, unde scurgerea tinde să se transforme într-o vărsare în toată regula. Mai mult, vasul din care se scurge fizic inteligența e ciuruit și de trista și duioasa încremenire a noastră într-o plângere continuă asupra vilei vecinului, mașinii prietenului, banilor rudelor și soarelui de pe cer. Adică, pe scurt, ne dăm singuri foc la căciulă când suntem împresurați din toate părțile de flăcări sau, dacă doriți, ne spargem singuri barca de salvare în mijlocul pustiului oceanului. În orice caz, cred că am prins ideea de bază, și anume că ne punem singuri în pericol viitorul educațional fix în momentele în care la Nădlac, Borș și pe Otopeni trec granița câteva mii de potențiali studenți pe an. Pe scurt, ni se scurg creierele. Și asta nu într-un mod timid, de râușoare de neuroni firavi, ci fluvii de lobi și scoarțe cerebrale care caută, în mod natural, un port la care să se conecteze către lume la o inteligență colectivă mult mai puternică, mai bine organizată și mai bine pusă în valoare.

Și, totuși, nu problema asta e cea mai stringentă și mai dăunătoare. Până la urmă, fiecare își alege calea pe care va merge fără să fie nevoit să dea seamă țării de unde a plecat.

Viena, Paris, Berlin

A fost un timp într-o istorie românească nu foarte îndepărtată în care generații de tineri au ales să studieze peste granițele tânărului stat proaspăt constituit. Era și atunci, ca și acum, un fel de brain drain.

Atunci, însă, timpurile au dovedit că fenomenul nu a fost și un conscience drain. Înflăcărarea specific tinerească nu le-a depășit simțirea apropiată de meleaguri de-acasă și, deși despărțiți în materie, s-au unit în cuget și s-au întors hotărâți să pună temelie bună tinerei țări, proaspăt ieșită de sub puternicii vremurilor. Așa s-a născut în memoria neamului un Eminescu sau un Bălcescu.

Astfel că, după racordarea la ceea ce se numește state of the art a acelor vremuri, aceștia se întorceau pregătiți să pună început bun sau să continue cu demnitate povestea neamului românesc.

I’ll be back

Proaspăt ieșiți din distopia comunismului, practic am trăit o naștere din nou a neamului. Cu liniile deschise către Occidentul organizat și calculat, am plecat către mirajul educației vestice și am ales să ne școlim pe bănci vechi de pe vremea lui Carol cel Mare.

Ne cheamă acum, ca și atunci, noi începuturi. O nouă generație de tineri capabili și inteligenți au invadat Occidentul ca apoi să ia cu asalt nepăsarea și încremenirea de acasă și să le demonteze pas cu pas.

Și această migrație n-ar fi deloc un fenomen care să afecteze societatea românească. E chiar un plus pentru spațiul cultural și pentru dezvoltarea tehnologiei, industriei și chiar a educației. Problema se bifurcă în momentul în care, deși având la dispoziție orice pentru creștere, roadele întârzie să apară sau sunt prelucrate spre dezvoltarea altora când în grădina proprie mărul a început să se usuce.

În ceea ce privește prima direcție, Eminescu avea o vorbă tare interesantă: Ş’aceste mărfuri fade, uşurele, / Ce au uitat pân’ şi a noastră limbă, / Pretind a fi pe cerul ţării: stele. Și ne oprim aici.

A doua problemă e una mult mai profundă și, de altfel, cu rădăcini înfipte adânc în nămolul smiorcăielilor noastre. Tentați în mod natural cu un nivel de trai mai bun, confirmarea publică a talentului și o posibilitate de avansare uriașă, tinerii rămân în mod firesc și rațional acolo unde le e mai bine. Nu e un lucru de blamat și e chiar lăudabil – un om care încearcă să se autodepășească din punct de vedere personal și profesional. E un proces cu o finalitate cunoscută: am plecat din țară și acolo îmi voi face un viitor. Mai mult, apartenența lor genetică ne face o reclamă pozitivă imensă prin simplul fapt că de performanțele lor se leagă identitatea românească. Implicit și involuntar, iese la iveală împodobitul sufletul românesc prin faptele din care se naște noblețea sufletească și stilul românesc.

Intervine aici o subtilitate: nu străinătatea îi câștigă, ci noi îi pierdem. E o chestiune simplă de apartenență.

Punctul nevralgic

Nici învățământul românesc, în special cel superior, nu e ultima spiță de la roată. Deși pare că merge din inerție, performanța sistemului încă scoate de pe bănci oameni bine pregătiți. Ne referim aici la facultăți cu tradiție: Politehnica, Medicina, ASE-ul, USAMV-ul, Teologia, Științele Sociale. Să nu uităm că importăm, în afară de creiere proaspete și neformatate, și specialiști gata pregătiți pentru o piață concurențială până la demență.

Singura variabilă pe care o putem modifica pe tărâmul acesta dintre Orient și Occident este factorul uman. În cel mai interior cerc cu putință, e vorba de fiecare dintre noi: mai puțină nepăsare și mai multă implicare, mai puțină trăncăneală și mai multe fapte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *