Meniu Închide

Dacă vrei să auzi soluții, trebuie să asculți

În zilele noastre, informația e un produs la mare căutare, mai valoros decât aurul sau diamantul. Asta se întâmplă pentru simplul fapt că depindem de informație în aceeași măsură ca de apă sau chiar de aer. Valoarea ei e dată de importanța pe care noi i-o dăm în cadrul activității noastre sau al traiului de zi cu zi.
Pentru a păstra informația ca un tezaur într-o casetă de valori, oamenii de stat au creat instrumente prin care informația să fie obținută și valorificată. Așa s-au născut structuri naționale care funcționează în jurul informațiilor.
Ionuț Riteș este una dintre aceste persoane care încearcă să conștientizeze în rândul populației importanța informației și a deținerii ei. Ionuț este expert în domeniul protecției informațiilor clasificate și șef al Biroului pentru Protecția Informațiilor Clasificate la Camera Deputaților. Este autorul mai multor volume conținând literatură de specialitate și povestiri, îndeplinind totodată funcția de președinte al Centrului de Strategii Aplicate și Secretar general redacţie al revistei „Diplomacy & Intelligence”.  De asemenea, este dezvoltatorul proiectului „Romanian High IQ Society”.
Este un profesionist creativ, caracterizat de ambiție, dinamism, are un dezvoltat simț al umorului, reușind natural să le capteze cursanților atenția. Fără legătură evidentă, Ionuț este maestru al sportului în specialitatea aeronautică parașutism.
Ariile sale de competență includ domenii precum Training, Business & Competitive Intelligence, Intelligence şi Securitate Naţională, Diplomație și securitate.

Cum ați ajuns să conștientizați importanța spiritualității în viața dvs?

Conștientizarea spiritualitații și evident și importanța ei, a inceput să vină deodată cu restul conștientizărilor, undeva în jurul vârstei de 40, cam pe când am atins pragul maturității, moment în care am realizat că mai am de stat pe acest pământ doar vreo câteva zile… nu mă înțelege greșit, și câțiva zeci de ani, tot câteva zile sunt…

Povestiți una dintre călătoriile dvs în Muntele Athos într-una dintre publicațiile dvs, „Cu picioarele pe pământ”, despre trăirile pe care le-ați simțit în acest pelerinaj. Cât de importantă este manifestarea exterioară a credinței pentru fiecare om?

Manifestarea exterioară a credinței, privită sec din exterior, poate fi interpretată ca un act de mândrie, însă faceți un exercițiu de imaginație, cum că manifestarea credinței în Sfânta Treime se face între musulmani. Dintr-o dată, dint-un act de așa zisă mândrie, vorbim de mărturisire în cea mai pură formă. În ceea ce mă privește, la câte păcate am acumulat, doar instrumentul mărturisirii este cel care mi-a mai rămas spre șansa mântuirii sufletului…

Când v-ați hotărât să așterneți pe hârtie și să publicați aceste trăiri personale ale dvs?

Hotărârea nu mi-a aparținut. Nu am nici un fel de pregătire teologică la bază, motiv pentru care nici nu m-am gândit că aș putea scrie ceva. Însă, într-o dimineață, în Sfântul Munte Athos, un părinte din Schitul Lacu mi-a spus că urmează să scriu o carte care se va chema Cu Picioarele pe Pământ și care va cuprinde toate experiențele acumulate de-a lungul pelerinajelor mele în Sfântul Munte. Mi-a mai transmis că mesajul nu-i aparține și că va trebui să mă conformez. Am înțeles destul de repede gravitatea situației, dar nu am înțeles, nici până azi, cine sunt eu să îmi permit să scriu despre Dumnezeu… Am avut mari frământări, m-am apucat de scris într-un final, timp în care am primit multe ispite. Fără să detaliez, era să-mi pierd, pe rând, locul de muncă, familia și într-un final viața. Dar rânduiala lui Dumnezeu este deasupra puterii noastre de înțelegere. Am înțeles asta când doi polițiști se uitau mirați la mine, după un accident cu daună totală, în care viteza însumată a celor două autorurisme trecea bine de 100km/h, iar eu nu aveam vreo zgârietură ori vreo vânătaie…
Știam că vor fi ispite, mi s-a spus înainte, dar nu m-am putut abține să nu plonjez în această încercare. Nu mă întreba, că nu știu cum au ieșit 250 de file. S-au scris singure. Dacă le citesc, parcă sunt scrise de altcineva, de multe ori mă întreb dacă am avut vreo contribuție…

Este importantă credința, în general, și Biserica, în special, în viața comunității?

Biserica fără credință ori invers, nu se poate. Nu am auzit încă de cazuri de mântuire în afara Bisericii. Degeaba te lauzi cu credința ta, dacă nu ai ingredientele necesare, cum sunt Sfintele Taine.
Biserica este pilonul principal de sprijin al românilor. Dacă suntem împreună de veacuri, asta nu se datorează patriotismului, ci Bisericii, care ne-a centrat spre valorile neamului nostru, ne-a dat o direcție și ne-a invitat la o viață decentă. Cu alte cuvinte, nu văd credința în general și Biserica în special, pentru că ele reprezintă un tot unitar, nefracturabil.

Este activitatea Bisericii o soluție la problemele din zilele noastre, la nivelul societății și la nivel individual uman?

Evident că este, dar dacă vrei să auzi soluții, trebuie să asculți. Biserica vine cu soluții atât la nivel social cât și personal, dar câti mai merg să ceară o binecuvântare înainte de a întreprinde ceva?
Dacă ar fi să mă întrebați, aș înființa instituția senatorului de drept, din categoria cărora să facă parte, pe lângă foștii șefi de stat, inclusiv Patriarhul Bisericii Ortodoxe, care să fie o voce în procesul legislativ, mai ales în contextul legalizării unor păcate.

Intră cumva mărturisirea creștină în contradicție cu activitatea din domeniul securității?

Activitatea din domeniul securității nu intră în contradicție cu mărturisirea creștină. Iată un argument biblic: iscoadele trimise în Canaan. Acolo a grăit Domnul cu Moise și i-a zis:
„Trimite oameni ca să iscodească pământul Canaaneenilor pe care-l voi da Eu fiilor lui Israel spre moștenire; vei trimite câte un bărbat din fiecare seminție părinteasca, fiecare din ei fiind căpătenie’ntre ele”.
Iar în Cartea lui Tobit din Vechiul Testament găsim:
„Taina regelui se cuvine s-o păstrezi, iar lucrurile lui Dumnezeu este de laudă să le vesteşti. Faceţi bine şi răul nu vă va ajunge!”.
Deci, iată că și activitatea de intelligence, precum și cea de protecție a informațiilor este acreditată.

Putem spune că există, în zilele noastre, o disoluție a valorilor creștine?

Valorile sunt valori, și, evident, nu-și pierd valoarea. Oamenii sunt cei ce dau ori ba importanță acestor valori. Nu valorile s-au schimbat, ci oamenii în raport cu ele. La o simplă privire în societate, pot afirma că oamenii nu mai apreciază cum ar trebui aceste valori, manifestările plecând de la practicarea păcatului, și culminând cu legalizarea acestuia.

Care credeți că sunt valorile creștine care stau la baza domeniului securității?

Valorile creștine care stau la baza domeniului securității sunt aceleași valori care stau la baza oricărui domeniu. Sunt multe valori creștine, însă cele care mi s-au întipărit în suflet sunt credinţa, speranţa şi dragostea.

Mai păstrează Europa la loc de cinste valorile creștine pe care și-a fondat întreaga existență?

Europa s-a clădit sub semnul crucii. Atunci. De curând însă, am petrecut Crăciunul într-o țară occidentală. Am găsit tot ce-am vrut la acea sărbătoare, mai puțin pe Hristos. I-am întrebat pe oameni ce serbează. Mi-au prescurtat un Xmas, dar n-au fost capabili să-l traducă. Europa are valori, doar că trebuie repuse în valoare. Este inacceptabil să nu porți crucea la gât de teamă că vreun musulman s-ar putea simți ofensat. Parcă n-aș mai continua pe acest subiect…

Cum ați aprecia activitatea Bisericii în ceea ce privește educația?

Biserica face tot ce poate. Mai trebuie să facă și tinerii. Pe lângă ora de religie, câte un mers la Biserică nu strică, iar Sfintele Taine chiar ajută. În educație contează calitatea profesorului, dar să nu uităm că acesta lucrează cu materialul clientului. Nu vreau să insinuez nimic, însă degeaba depui efort daca nu există interes. Evident că nu generalizez.

Este educația în spiritul valorilor creștine o normalitate?

Societatea este cea care stabilește standardul de normalitate. Nu societatea în întregimea ei, ci doar câțiva jucători. Dacă aceia vor stabili că incestul ori homosexualitatea sunt normale, atunci ele vor fi normale în fața opiniei publice. Însă am citit prea multe cărți ca să-mi poată stabilii alții standardul de normalitate. Revenind la educația creștină, dacă aceasta nu s-ar face, spiritul creștin s-ar dilua, iar în locul său, ar putea fi puse orice “valori” dorite de arhitectul Europei.
În ceea ce mă privește, da, educația în spiritul valorilor creștine o normalitate, este normalitatea mea, și sper să fie și normalitatea celor mai mulți dintre noi.

Putem fi spirituali prin rațiune, prin cunoașterea directă a celor cinci simțuri? Se poate considera și acesta un mod de educație?

Contează mult cele cinci simțuri, dar fără simțul umorului, fără simțul locului tău în societate, fără simțul penibilului, fără bunul simț și mai presus de toate fără simțul duhovnicesc, care se traduce prin capacitatea de a-L simți pe Dumnezeu, nu putem vorbi de spiritualitate.

Putem fi cu adevărat creștini în zilele pe care le trăim?

Evident că da. S-a putut acest lucru în primele veacuri creștine, pe când se umplea calendarul creștin de sfinți mucenici. De ce nu s-ar putea acum, cand libertatea religioasă este un drept? Mâncare de post găsești oriunde, Biserică ai în fiecare cartier, drepturi și libertăți ai… ce ne lipsește? Cred că singurul impediment în atingerea dezideratului creștin este propria persoană…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

I accept the Privacy Policy