Suntem pe un drum pe care îl parcurgeau strămoșii de la Sucidava la Drăgășani pentru a transporta birurile și pe care ei l-au denumit Drumul Robilor. Doar că, de data aceasta, drumul pe care-l parcurgem în sens invers ne poartă pe urmele valorilor, pentru a dărui o altfel de datorie dezrobitoare unei tradiții vechi de mii de ani, dar care rămâne încă actuală.
Într-o zi obișnuită de început de vară, trecem printre câmpurile pline de porumb și floarea-soarelui, gândindu-ne cu entuziasm la infuzia de tradiție de care urmează să ne bucurăm în următoarele ore. Paralel cu un drum material, parcurgem o cale inițiatică spre deschiderea către valori ale spiritului românesc care au împodobit lucrul țăranului român din timpuri neștiute. Destinația noastră este atelierul lui Ionel Cococi, unul dintre promotorii unor astfel de valori și prima persoană care, după mii de ani, a reușit să readucă la lumina secolului XXI și să facă renumită în țară și peste hotare o cultură demult uitată: cultura ceramicii de Vădastra.
Pentru început, vă mulțumim pentru că ne-ați dat ocazia să vă punem câteva întrebări și să aflăm din experiența dvs lucruri interesante. În primul rând, am dori să ne spuneți cine este omul Ionel Cococi.
E greu să spun eu cine e omul Ionel Cococi… Bine e să spună persoanele cărora mă adresez cu realizările mele, mai bine zis clienții mei, și, din punctul meu de vedere, ei sunt cei care te ridică sau te coboară. Așa, Ionel Cococi, aici de față, e un localnic ce aparține comunei Vădastra, ce s-a născut în comuna Vădastra în 1969, persoană care pentru o perioadă a fost plecat din comună la școli sau la serviciu, persoană care între 2001 și 2007 a lucrat în armată la unitatea 12-56 Caracal, persoană care deodată a simțit că e chemat înapoi în comunitate, lucru pe care l-a și făcut, revenind după ani de zile în comunitate. În 1998 am cumpărat această proprietate unde ne aflăm în momentul de față.
În 2000 la Vădastra a venit profesorul universitar Dragoș Gheorghiu cu un proiect în cadrul căruia s-au făcut cercetări pe relicvele descoperite în sit și s-a pus la punct tehnica de ridicare formă decor și tehnica de ardere. În perioada respectivă eu desfășuram o activitate comercială, un second-hand. Nebăgându-i nimeni în seamă, am reacționat prin a mă oferi voluntar în cadrul acelui proiect, voluntariatul meu constând în a-i ajuta să se deplaseze cu mașina mea personală la muzeele din Corabia sau Caracal sau la situri cum ar fi Crușovul, Vlădila, Vișina Veche, undeva pe fosta așezare a fabricii de țiglă și de cărămidă în perioada romană. M-au contaminat, adică mi-au stârnit curiozitatea, dar nu am îndrăznit să le spun.
Imediat după plecarea dânșilor, am luat o bucată de lut și am vrut să încerc să văd dacă și eu reușesc să realizez un obiect de lut. Spre surprinderea multora, inclusiv a domnului Dragoș Gheorghiu și mai ales a mea, am reușit din prima și, uitându-vă puțin în stânga veți descoperi un vas – acela este primul meu obiect realizat.
Mi-ați ghicit cumva următoarea întrebare, în sensul că am aflat care au fost împrejurările exterioare în care ați început să vă desfășurați activitatea ca artist popular. Dar care au fost mecanismele interioare care v-au declanșat pasiunea pentru ceramica de Vădastra?
Mecanismele interioare sunt greu de descris. Azi aș spune că fiecare dintre noi are un destin bine creionat, dar trebuie să contribuim și noi, și încă foarte mult la el. Pot să spun că a fost un mare avantaj pentru mine desfășurarea acelui proiect la Vădastra (proiectul de cercetare, revitalizare și implementare în comunitate), altfel mai mult ca sigur eu azi nu cred că desfășuram această activitate, acest meșteșug, dar a trebuit să fac și eforturi, plăcute de altfel, fără să mă forțeze nimeni, pentru a pune la punct foarte multe lucruri pe care eu nu le știam și azi o spun cu cea mai mare sinceritate că cel mai mare avantaj al meu a fost că nu am știut nimic.
Mergând pe linia aceasta, cât de mult contează entuziasmul și implicarea în activitate și dorința de a atinge perfecțiunea în meșteșugul ceramicii de Vădastra?
Din fericire pentru mine, sunt persoana care niciodată nu a gândit negativ. Cea mai mare problemă a noastră, a oamenilor în general, e să gândești negativ și să zici „m-aș apuca de ceva, dar sigur nu reușesc, sigur eu n-o să pot”, și-atunci sigur nu poți, neapucându-te. Pentru mine, personal, întotdeauna am fost, ca să zic așa, nu persoana speriată de nou.
Ați fost foarte deschis, cum s-ar putea spune.
Am fost și sunt foarte deschis. Aș putea să spun și azi, la vârsta pe care o am că, nu știu din care motive, aș fi determinat să schimb această meserie – cred că nimic nu m-ar împiedica. Deci, nu mă sperii de nou.
Ceramica de Vădastra are o simbolistică puternică. Ne puteți spune câteva cuvinte despre ceramica de Vădastra și despre această simbolistică, despre specificul tradiției ceramicii de Vădastra?
Referitor la ceramica ce apaține culturii de Vădastra, într-adevăr sunt foarte multe de spus. Putem să începem cu particularitățile ceramicii de Vădastra și mă refer aici la decorul existent pe ceramica de Vădastra, care este alcătuit din simpla spirală, dubla spirală, spirala meandrică, spirala aplatizată, din simpli colți de lup, din dubli colți de lup, colții de lup în zigzag, hașurarea, rastelul. În linii mari, definiția decorului existent pe ceramica de Vădastra este următoarea: joc de linii bine controlat împărțit în registre.
Ca și simboluri, ele, în ansamblu simbolizează continuitatea vieții pe pământ.
Pornind de la aceste simboluri, ne puteți spune cum ne îmbogățește specificul acestei culturi din punct de vedere spiritual, cultural, sub toate aspectele de care ne leagă viața de zi cu zi?
Eu, unul, personal, vă pot spune că a fost un mare avantaj să lucrez cu obiecte ce aparțin culturii Vădastra. De ce vă spun acest lucru? Obiectele descoperite în sit ce aparțin culturii Vădastra au fost descoperite pentru prima dată de Cezar Bolliac, iar săpăturile au fost continuate de Corneliu Mateescu și Marin Nica. Azi, cultura Vădastra se studiază în marile universități ale lumii, deci e o cultură cunoscută și, mai mult decât atât, nu e singura cultură cunoscută de la noi din țară. Din păcate, nu vrem să promovăm toate valorile culturale ce le avem la tot pasul pe întreg teritoriul României. Am spus-o, mai în glumă, mai în serios, că au astăzi exploatez brandul culturii Vădastra, al ceramicii neolitice de Vădastra, și le-am sugerat și altora: „exploatați și voi!”.
Și care a fost răspunsul lor?
Și tăcerea este un răspuns!
Care sunt valorile după care vă ghidați în meșteșugul olăritului?
E foarte greu să răspund la această întrebare… Eu mă ghidez și mă voi ghida după valorile culturii neolitice de Vădastra. Eu am lucrat și voi lucra strict pe obiecte ce aparțin culturii de Vădastra și de asta e un pic mai complicat să dau un răspuns la care cred ca dumneavoastră așteptați altceva.
Probabil lucrul [cu lutul, n.a.] este cel care sincer m-a avantajat și mă avantajează foarte mult, altfel mă pierdeam și, din punctul meu de vedere, nu e corect – eu zic așa, fiecare cu bucățica lui foarte bine definită și totul merge bine.
Există interes pentru meșteșugurile populare, în general, și pentru ceramica de Vădastra, în special, atât din partea adulților, cât și a copiilor și a adolescenților?
Sunt unul dintre puținii meșteri care, în 2017, în tranziția aceasta cu bune și cu rele, reușesc cât de cât să îmi întrețin familia și, pe cât posibil, să investesc și în acest atelier unde momentan ne aflăm. Problema e că, de-a lungul timpului, am auzit de foarte multe ori [întrebarea]: de ce dispar centrele de ceramică, cum ar fi cunoscutul centru de ceramică de la noi, de la Oboga, de lângă Balș? Atât cât am putut să trag eu concluziile, eu cred că una dintre ele e foarte simplă și foarte adevărată și pe care am făcut-o cunoscută de foarte multe ori: meșterul e dator să lucreze. El creează. Dar niciodată nu poate să evolueze sau nu poate să-și continue activitatea fără a exista cumpărători.
Totul trece prin stomac. Și le-am spus fără nicio reținere de ce s-a dus așa de repede în jos Centrul de ceramică de la Oboga, centru de ceramică arhicunoscut la nivel național și chiar internațional într-o comunitate în care existau cu mulți ani în urmă zeci, aproape sute de meșteri, peste zece sigur, patruzeci-cincizeci, familii întregi care trăiau din desfășurarea acestui meșteșug. De ce? Pentru că era piață de desfacere. Unde era piață de desfacere? La noi, pentru că se foloseau acele căni de lut, acele străchini la ritualurile de înmormântare, pomeniri și toate acestea. Azi, dacă te duci la o pomană, vei observa pe masă, fără să faci mari eforturi, căni de plastic, farfurii de plastic, toate de plastic, în final nimic tradițional de lut. Și atunci cum să nu moară Centrul de ceramică de la Oboga sau poate și alte centre? Cine e de vină pentru dispariție?
Noi. Pentru că nu mai avem interesul atât de mare pentru tradiție.
Îl vom avea. Dar să dea Dumnezeu să nu am eu dreptate – să nu îl avem când nu vom mai putea recupera nimic. Spre exemplu, e o perioadă foarte delimitată de când până când poți să salvezi ceva. Am spus-o, suntem generația de sacrificiu, și așa o simt eu, care trebuia și trebuie să facem eforturi de a readuce la viață tradiția pe care noi nu că am cunoscut-o, dar am trăit în ea fără să ne dăm seama, înconjurați de războiul de țesut, de lada de zestre, de căpătâie…
Vi se păreau normale, având în vedere că le foloseați zi de zi.
Vă spun un lucru dureros: azi se poartă ca, imediat după ce au murit ăi bătrâni, să vină fiii sau nepoții de la oraș, să scoată totul din casă, să pună chibritul și să îi dea foc. „Ce mai facem noi cu vechiturile astea?” Sau am întâlnit persoane care: „au, am avut și eu așa ceva”. „Și ce-ai făcut cu ele?” „Le-am aruncat!”
Și în ritmul acesta se pierd și valorile umane, adică cei care cunosc meșteșugul și care ar putea să îl transmită mai departe.
Da, și pe partea cealaltă – n-aș vrea să fiu rău, dar aș vrea să-l primiți ca un semnal de alarmă – poate există un interes exterior ca să ne pierdem identitatea.
Într-adevăr, poate fi o cauză. Însă, trecând într-un registru mai apropiat de sine, noi, ca oameni, cum ne dezvoltă tradiția în general? Care sunt direcțiile acestei dezvoltări? Ce ne transmit aceste tradiții?
Ați locuit la țară?
Nu. Numai în vacanțe mai mergeam acolo.
Ocazional. Ați simțit diferența dintre a călca cu piciorul pe pământ direct și a merge numai încălțat pe betoane?
Da.
În momentul când ați călcat pe pământ și ați alergat, ați simțit o legătură cu pământul?
Într-adevăr, da.
Și-atunci?
E legat de dezvoltarea de care vorbim în fiecare zi și pe care o tot căutăm.
Nu! E la noi. Încă e la noi. E atât de simplă! Ca atunci când discutam cu mulți ani în urmă cu un profesor francez, când a venit într-una din zile să-mi viziteze atelierul și gospodăria, și la două zile a revenit, rugându-mă să fiu de acord să-și invite și el soția de la Paris să vină la Vădastra să vadă un atelier și o gospodărie. Era în perioada lunii mai, când era toată grădinița plină cu căpșuni. L-am servit cu căpșuni și îi era milă să muște dintr-o căpșună, spunându-ne că „aveți lucruri pe care noi nu le mai avem, din păcate. Din nefericire, nu sunteți în stare sau nu vreți să le exploatați.”
Eu am folosit a nu știu câta oară cuvântul „a exploata”. Da, haideți să exploatăm ceea ce avem, valorile noastre culturale. Dacă le exploatăm și vrem să le punem în practică, să știți că sunt aducătoare de plus-valoare.
Spre exemplu, din gospodăria mea pot să vând în momentul actual în jur de 20-30 de kilograme de roșii pe care le am surplus – și eu am pus un solărel pentru familia mea. Le scot la poartă și, spre surprinderea mea, vând vecinilor mei care și ei, în linii mari, au aceleași condiții sau au putea să aibă aceleași condiții ca și mine. Important e să vrei.
Spuneți-ne, vă rugăm, câteva cuvinte despre studiul lucrului tradițional într-o structură organizată, precum cea de la clasă.
Cum să începem… Să zicem, oare, un semnal de alarmă? Să îi zicem o necesitate? Să spunem că e ceva normal? Să zicem că, dacă nu azi, poate niciodată?
Da, pentru cei care au puterea deciziei, eu, personal, Ionel Cococi, meșter din comuna Vădastra, ce realizez obiecte ce aparțin culturii Vădastra, aș spune că este o urgență introducerea orelor de lucru manual în școli, tipul de lucru manual de care eu și probabil și dumneavoastră vă amintiți. Și nu cred că ne-au adus ceva rău, nouă personal, acele ore de lucru manual. Ne amintim cu plăcere cum se făceau din pănușa de porumb acele covorașe, cum era cu traforajul… Îndrăznesc să spun, pe probate și pe verificate, că o mare majoritate a tinerilor nu știu să bată două cuie în ziua de azi sau să țină o pilă în mână. Pe de cealaltă parte, nici fetele nu mai știu să facă un tiv, să pună un nasture… Poate exagerez, dar…
Nu exagerați, pentru că sunt lucruri funcționale, de care ne lovim în viața de zi cu zi.
Și, aș întreba pe final, sunt costurile atât de mari în a introduce acele ore de lucru manual în școli?
Nu este costisitor în sensul că aduce mai multe beneficii.
Și-atunci, de ce? Cine ne reține? Decizia ne aparține nouă, românilor. Îndrăznesc să spun că am avut discuții cu oameni din sistem care mi-au spus că am perfectă dreptate, dar când lucrurile acestea se discută la centru, nu se acordă timp pentru așa ceva.
Lucrurile sunt împărțite, până la urmă…
Da, dar ne complicăm singuri viața, în loc să ne-o simplificăm și să facem lucrurile normale.
Vă mulțumim pentru interviul pentru care ni l-ați acordat și pentru timpul pe care l-ați rupt cumva din activitățile dvs zilnice pentru a ne împărtăși din experiența dumneavoastră. Într-adevăr, am observat prețuirea pe care o aveți față de tradiție, față de oameni și față de comunitatea în care trăiți, pentru că, până la urmă, prin comunitate trăim și din tradiție ne tragem cumva energia de care avem nevoie ca să mergem mai departe.
Adevărat, dar asta înseamnă că cei dinaintea noastră nu au trecut degeaba pe acest pământ. Au lucrat acele produse nu ca obiecte de artă. Au fost obiecte sau lucruri necesare lor în traiul de zi cu zi. Noi, azi, dacă ne vom mai comporta așa cum ne-am comportat în ultimii zeci de ani, ce vom lăsa moștenire generației următoare? Nu cumva dispărem și rămâne un vid?
Rămânem dezrădăcinați.
Și cine contribuie?
