Arta e un domeniu în care mentoratul este crucial. Fără mentori în artă, chiar și cu un talent de geniu, există riscul apariției supra-entuziasmului sau al delăsării.
Unul dintre acești mentori este Gheorghe Vadana. Nenea Puiu, cum îl alintă cunoscuții, e un monument în materie de artă. La cei 84 de ani ai săi, de entuziasmul de care dă dovadă ar fi invidios chiar și un tânăr aflat la început de carieră.
Sunteți recunoscut ca un factor de echilibru în peisajul românesc al artelor plastice. Povestiți-ne despre începuturile dvs în pictură și despre modul în care ați ajuns să îndrăgiți această preocupare.
Arta plastică este în esența sa un limbaj de comunicare, este primul contact între om și natură, este un mod de trăire și de acceptare a realităților transformate și realcătuite după imaginația și raționamentul individului.
În artă există echilibru și nu putem să creem noi altul, doar să-l înțelegem și să-l reprezentăm prin propriile posibilități artistico-plastice, ajutându-ne de figurile de stil.
În ceea ce mă privește, cu greu am reușit să mă desprind de metodele de exprimare a marilor titani și să devin personal în modalitățile de a alcătui o comunicare artistică printr-un tablou. Artiștii sunt orgolioși și plini de vanitate. Ei nu acceptă protecții și nici comenzi cu obligativitate. Cei care se supun unor reguli politice sau socio-culturale cu obligativitate trădează crezul artistic. Este foarte mult de vorbit despre această breaslă și în general despre individ. S-au scris și se definesc multe adevăruri în această meserie, dar despre asta sunt multe studii și tratate scrise de specialiști și critici de artă.
Dacă doriți să vă povestesc despre mine și începuturile mele în pictură, am multe lucruri de spus, dar cred că nu sunt unice și nu sunt unic ca artist plastic. Am început să desenez de când eram copil și nu știam să scriu. Aveam ceva de comunicat și o făceam printr-o joacă grafică.
Tătăica, cum îi spuneam lui tata, mă îndemna să desenez. Mi-a adus prima dată trei culori (roșu, albastru și verde). Erau niște creioane pe care le foloseau la primărie pentru anumite corecții la contabilitate. Nu știam să mânuiesc aceste instrumente și le foloseam la întâmplare.
Mai târziu, când am mers la școală, în cursul primar, am început să înțeleg ceva din regulile desenului. Când am început să desenăm în cadrul orei de desen, mi-am dat seama că pot mai mult decât era sarcina didactică la oră. La începutul orei, când trebuia să ne arate cum se desenează un măr sau să reprezinte un copac, o casă, un obiect uzual, învățătoarea noastră mă punea mă scotea la tablă să le arăt și colegilor. Le desenam cu multă ușurință fără ca să-mi dau seama.
La liceu, profesorul de desen m-a ales să fac parte din cercul de desen pe care-l urmam cu multă plăcere, iar desenele mele erau selectate pentru expoziția de desen la sfârșit de an școlar.
Am terminat școala pedagogică cu profil de învățător. Pentru merite deosebite, comisia guvernamentală pentru învățământul superior mi-a dat aprobare să particip la învățământul superior, Academia de Belle Arte, și așa am devenit profesor de desen.
Ați împletit, astfel, mentoratul cu pasiunea dvs pentru artă și ați fost, într-o anumită proporție, recunoscut pentru talentul deosebit. Cum a continuat acest parcurs?
Viața complicată pe care am dus-o nu mi-a dat răgaz să mă ocup strict de meseria de profesor, căci m-a purtat prin mai multe experiențe. Dar mi-am dat seama că realizările cele mai mari nu le pot avea în alte domenii și am revenit la meseria de profesor de desen, unde m-am desăvârșit și am reușit să-mi fac un destin prevăzut încă din copilărie.
În acest moment, ce vă motivează să vă continuați cu succes activitatea? Cu alte cuvinte, care este sursa inspirației dvs?
Perfecțiunea didactică și cea profesională din afara școlii, în cadrul Cenaclului profesorilor de desen, mi-a prilejuit ocazia de a cunoaște colegii de breaslă pentru care am devenit lider ca inspector de specialitate pe județul Neamț, metodist pentru cadrele didactice (învățători-educatori) în cunoașterea limbajului artistic-plastic și metodologia predării desenului la grădinițele și clasele I-IV. Prin eforturi susținute, fiind ajutat de cadre competente de la Școala elementară de arte din Piatra Neamț, am înființat Liceul de Arte Piatra Neamț, liceu care trăiește și astăzi și are rezultate meritorii în instruirea elevilor dotați la muzică și desen.
Aceste împliniri în cariera mea didactică și artistică m-au obligat să-mi folosesc experiența în toată activitatea ce a urmat. Mi-am ajutat colegii și i-am încurajat să nu abandoneze în perioadele grele prin care a trecut învățământul românesc. Am folosit în toată activitatea mea rezultatele bune ale colectivului colegilor, am apreciat colegialitatea și prietenia tuturor celor care s-au apropiat de mine și am mers pas cu pas spre împlinirea unor vise pe care le-am împlinit de-abia după evenimentele din 1989.
Prin arta pe care o creați, vă implicați activ în viața comunității. Cum vedeți această schimbare în bine a comunității prin artă?
De la bun început am participat cu lucrări tematice la solicitarea Primăriei și a Consiliului Județean și cu expoziții personale și de grup la Clubul Pensionarilor și Fundația de Îngrijiri Comunitare „Crizantema”, cu ocazia unor simpozioane și sărbători destinate celor bolnavi și lipsiți de posibilități materiale prin vânzarea de lucrări pentru fonduri umanitare. Tinerii sunt cei care ne dau curajul să mergem mai departe.
Activitatea dvs de mentorat este, într-adevăr, una foarte valoroasă, pe lângă exersarea talentului acționând și în direcția dezvoltării comunității. Astfel, care sunt proiectele actuale în care sunteți implicat?
Am reușit să intrăm în U.A.P. (n.r. Uniunea Artiștilor Plastici) și să creăm o filială U.A.P. Neamț de calitate și tânără. Toate aceste realizări mă motivează să lucrez în continuare cu dragoste și multă pasiune. În paralel cu activitatea didactică am avut o bogată activitate artistică-plastică. Am activat și activez în cadrul filialei U.A.P. Neamț cu participări la expozițiile de grup, bienale, expoziții omagiale, tabere de creații, dezbateri despre arte.
În afară de acestea, în fiecare an, la început de an, în februarie organizez expoziția județeană personală, fiind acum la a 31-a expoziție personală. Am și expoziții în străinătate: Strasbourg, Hamburg, Chișinău și cu lucrări personale în America, Canada, Turcia, Grecia, Italia, Australia, Belgia, Olanda, Anglia, Israel, Japonia.
O activitate care merită cu prisosință să fie făcută cunoscută. Cum receptați viziunea generațiilor tinere asupra artei, în general, și a picturii, în particular?
La expozițiile pe care le deschidem ca program sau cele planificate personale, din ce în ce mai mult tineret frecventează și participă cu mult interes la vernisaje, prin întrebări și doresc să devină proprietarii unor lucrări de artă. Prin valențele sale, pictura a devenit un factor de echilibru și purificator de comportamente inadecvate societății.
De ce credeți că tinerilor le este atât de greu să-și aleagă mentorii?
Crearea de convingeri în educația artistică-plastică este unul din cele mai grele lucruri și aceasta se realizează numai pe latura formativă de către mentor. De aceea pentru tineri mentorul trebuie să fie desăvârșit în actualitatea profesională, morală și să dea dovadă de iubire și multă tenacitate în desăvârșirea actului artistic. Niciodată nu se abandonează lupta, ci se desăvârșește prin exemplu personal.
Reprezentați un adevărat mentor pentru tineri. Care credeți că este esența mentoratului, a relației dintre profesor și ucenic? Ce importanță credeți că are mentoratul în viața fiecăruia?
În general vorbind, ca mentor a activității artistico-plastice din cadrul școlilor și din cele sociale am căutat să fie o reciprocitate de idei și fapte, de însușiri a unor principii și deprinderi și de stabilirea rolului și locului desenului și a tuturor activităților plastice în conduita și comportarea formativă a omului civilizat și integrat social.
