Am avut cu toții gânduri legate de viitorul educației și, poate, mai puține păreri exprimate în legătură cu acesta. Cum ar fi educația peste 5 ani? Dar peste 10?
Avem mereu tendința legitimă de a ne raporta la trecut atunci când privim spre viitor și este firesc, mai ales din grija de a nu repeta greșelile sau din dorința de a ne aminti câteva modele. Cel mai adesea, în asemenea contexte este rostit numele marelui Spiru Haret sau, temporal, privim în epoca interbelică dar societatea, spunem noi, a evoluat. Tehnologia, inovația, noi repere științifice ne-au pus în situația de a le adapta în folosul educației și educația de a fi adaptată spre utilizarea eficientă a noilor descoperiri. Lăsăm în urmă tăblițele de lut ars de la Ninive și dăm paginile cărților, prin noi gesturi, pe tablete din ce în ce mai sofisticate.
Nu sunt un adept al cărților puse pe „reader” sau pe un alt mediu digital și prefer să le citesc în format letric pentru că altfel simți o carte tipărită, altfel o răsfoiești și altfel te găsești citindu-i rândurile. Nici cărțile audio nu îmi sunt dragi ca mijloc singular de parcurgere a scriiturii. Simt o intimitate dezvăluită unui intermediar ce ne citește în propriul fel, uneori comercial, cărți care ar trebui să se dezvăluie direct, prin lexeme, propriilor minți și suflete. De fapt, a refuza o carte audio este curajul de a nu o primi gata citită, pe jumătate gândită în comunicare unidirecțională și un îndemn de a o gândi noi, de a-i primi fericirea. Științific se subliniază faptul că nervul optic are capacitatea de a transmite mai mare decât nervul auditiv și receptarea ar fi mai eficientă, în termeni de învățare, parcurgând cartea cu privirea. Am adus în atenția dumneavoastră un aspect. Însă, cred cu tărie că tehnologia pusă în favoarea omului ne poate ajuta mult să învățăm, să descoperim, să răspundem la întrebări, să evoluăm, să ne atingem potențialul maxim, să fim autonomi. De exemplu, doar cine nu vrea nu citește despre orice subiect care interesează când acesta se află doar la „o căutare pe Google” distanță. Comparând, avem acces, față de acum câțiva ani, la cărți și articole pe care doar președintele Statelor Unite ale Americii, prin Biblioteca Congresului, le-ar fi putut citi.
O experiență completă
Astfel, nu putem, în aceste condiții ale tehnologizării și digitalizării, să nu ne bucurăm că avem acces prin intermediul internetului la cărți despre care, altfel, poate nu am fi știut că există. Documentările devin mai consistente și schimbul de idei mult mai facil. Dar, oare, toate acestea ne împlinesc? Sunt reținut la a afirma că prezența profesorului în sala de curs poate fi înlocuită de proiectarea unui video, de exemplu. Speculez că evoluția realității virtuale și a realității augmentate vor face la un moment dat acest lucru, dar în contextul actual îmi este greu să cred că energia și entuziasmul unui profesor care se manifestă trup și suflet în fața unor studenți sau elevi pot fi înlocuite. Nu este de neglijat apariția unor aplicații și dezvoltarea altora pentru potențarea activităților didactice de predare, învățare, evaluare, aplicații care să facă mult mai atractive aceste activități. Totuși, pe fondul interacțiunii prin diverse site-uri de socializare, observăm la studenți, elevi, formabili adulți o înstrăinare de interacțiunea în spațiul real, o îndepărtare de ceea ce îi face fericiți. Acest lucru duce la creșterea agresivității explicată prin lipsa activităților care să consume energia fizică și discuțiilor care să diminueze frustrările acumulate. Cred într-o educație a viitorului în care entuziasmul profesorilor, al studenților să ne facă să putem vorbi despre o societate în care fericirea devine miză principală. Văd necesară o educație care să pună accent pe dezvoltarea inteligenței emoționale prin activități formale, non–formale și informale. Reperele morale, etice, de conduită, emoționale inițiate în familie vor trebui consolidate în cadrul școlii, profesorii având și rolul de consiliere și orientare.
În trend
Iată, într-o educație a viitorului, biblioteca devine virtuală, cartea este înlocuită de „reader”, tabla cu cretă a devenit tabla cu marker și aceasta a fost înlocuită de tabla interactivă. Clasa devine, la rându-i, virtuală iar profesorul, prezent prin această realitate virtuală ca formă de manifestare a inteligenței artificiale, este înlocuit de o aplicație care poate învăța și, în consecință, preda. Cursanți reali reuniți din diverse colțuri ale lumii într-un spațiu virtual cu un profesor virtual dezvoltat pe baza inteligenței artificiale se pot constitui într-o formă viitoare de educație, fie că vorbim de elevi, studenți sau formabili adulți.
Privind la evoluția comerțului online aș fi tentat să susțin că acesta este trendul și în ceea ce privește educația. Avem de multă vreme la nivel mondial certificări care se bazează pe proces educațional exclusiv online. Am văzut softuri în cadrul cărora, în funcție de abilitățile evidențiate în gimnaziu, elevii sunt îndemnați să urmeze un anume profil care le pune în valoare potențialul.
Piața românească de formare continuă cere o racordare din ce în ce mai mult la online cu toate că suntem în faza intermediară de blended learning. Toate acestea se lovesc, în evoluția lor, de aplicarea funcției de control din grila funcțiilor managementului. Se poate reproșa lipsa de interacțiune offline, în spații reale, incapacitatea de a încuraja relaționarea prezențială și toate cele care decurg de aici, privită, deocamdată ca o limitare. Este paradoxală perspectiva în care internetul, deși ne leagă de resurse ce par nelimitate, limitează totuși interacțiunea umană. Astfel, acesta poate fi definit ca o piață în care o ofertă trebuie să răspundă unei cereri și, nu-i așa, referindu-ne la timpul petrecut on-line, nu stăm mereu plecați la piață? Dar suntem într-o continuă mișcare pe o stradă cu două sensuri aflându-ne, în timpi foarte apropiați, când pe unul, când pe celălalt: unul care oferă și altul care cere, educatori și educați, în ambele situații fericiți și entuziaști.
