Sunt la curs.
Interesantă prezentarea suportului de curs pe videoproiector. Uite, colegul din primul rând are teniși albaștri. Bleumarin. Exact culoarea care-mi place! Unde să merg eu să mănânc la prânz? Că trebuie să-mi ajungă banii și pentru factura la curent. Și pentru tenișii albaștri.
Suntem distrași extrem de repede de stimuli exteriori. Combinați acest lucru cu o stare de plictis temporar dată de subiectul pe care ne concentrăm și am obținut modul perfect de a trece peste o aprofundare a unor cunoștințe sau deprinderi care ne pot fi folositoare în viitor. Extinzând paralela, același lucru întâmplă și în momentul în care studiem un suport de curs, un manual sau chiar o rețetă. Iar dacă această distragere se întâmplă în momentul în care suportul este fizic – hârtia – cu atât mai mult un text virtual înțesat cu link-uri și explicații va fi mai greu de fixat.
Introducerea hypertextului în cadrul lecturii, în sensul îmbogățirii acestuia cu legături către alte resurse (să le spunem niște urmași ai notelor de subsol, numai că mult mai elaborate și mai variate), este una dintre facilitățile deosebite oferite de lectura electronică. Nu degeaba Enciclopedia Britannica și-a mutat cerneala hârtiei pe biții unui sistem electronic.
Facilitatea vine însă cu un grad mai mare de apariție a superficialității și a lipsei de concentrare asupra textului care se dorește a fi studiat. A avea explicația unui termen neînțeles la un click distanță e extrem de confortabilă, dar în același timp să ne gândim că această explicație va conține la rândul ei aceleași scurtături către alte explicații. Se produce un efect în cascadă care generează o mutare rapidă a concentrării pe alte subiecte. Citim un studiu despre integrale și peste zece minute ne trezim că ne interesăm la câte grade fierbe berea, încercăm să aflăm câte picături de apă se găsesc în oceanul planetar sau ne apucăm de binging la House, Sherlock și altele.
Asistăm la o schimbare digitală care transformă suportul clasic de lectură, cartea, și modul tradițional de a lectura în kindle-uri, tablete, respectiv în concepte precum ebook sau vook. Și asta e doar o parte mică dintr-o schimbare mai complexă, care cuprinde mai multe paradigme ale sistemului educațional. Ideea de trecere la noi tehnologii nu este neapărat rea în sine, ci mai degrabă sentimentul de nesiguranță a efectelor lor asupra învățăceilor ne pare mai stresant. Pe lângă asta, renunțarea totală la varianta print nu e de dorit.
Sisteme inteligente
Continuând în tonul dat de introducere, exact în momentul în care scriu, îmi verific pagina de Facebook pentru mesaje noi, pentru inspirație, pentru relaxare sau pur și simplu mă întrerupe sunetul unei noi notificări. Ei bine, asta e partea ascunsă și, să spunem drept, pasivă a tehnologiei. Deși nu ni se pare normal, putem observa exact acest lucru în cazul copiilor noștri, care la vârste fragede, știu să mânuiască un device în același mod ca un profesionist. Nu trebuie să ne surprindă – ei sunt practic crescuți într-o mare de sisteme inteligente, ecrane albastre și notificări permanente, și absorb cu rapacitate toate informațiile din mediu precum un burete absoarbe apa. Și acesta ar fi doar un exemplu din multe alte.
Probabil ați auzit de celebrul Iron Man. În filmul care îl înfățișează pe faimosul personaj, lăsând deoparte imposibilitățile tehnice și părțile care pot contrazice fizica teoretică, subiectul principal ține de modul în care folosim sistemele inteligente pentru binele nostru și modul în care ea ne afectează caracterele, personalitățile și, până la urmă, viețile. Tehnologia facilitează realizarea sarcinilor care ne consumă timp și energie. De fapt, acesta ar trebui să fie misiunea tehnologiei – să ajute la canalizarea energiei noastre către realizări personale, profesionale și spre o comuniune cu cei de lângă noi. Întregul subiect, de altfel sensibil, este prezent în toate aspectele vieții noastre.
Ciocolata marginală
Vedeți, însă, orice burete are o limită la care nu mai poate să absoarbă nimic. Ajunge la un moment de saturare și atunci apa care ar trebui să fie reținută trece fără posibilitatea de a fi absorbită. E un proces mental care ni se întâmplă tuturor – suntem satisfăcuți de un stimul și căutăm întotdeauna ceva mai extraordinar și care să ne ia ochii mai tare.
Vrei cu ardoare să mănânci o ciocolată. Mănânci o bucățică. O mănânci și pe a doua și ești în culmea fericirii. Deja de la a treia bucățică începe să ți se ia, nu mai găsește utilitate în consum și se oprește. Dacă vreți, este legea utilității marginale: orice unitate de stimul în plus va aduce o satisfacție din ce în ce mai mică utilizatorului, care va căuta ceva mai superb, poate un ecler, ca să-și atingă așteptările.
Aici trebuie să apară intervenția unei persoane abilitate – în speță, pedagogul și părinții, în cazul copiilor, sau formatorul, în cazul adulților, care trebuie să direcționeze acest potențial uriaș spre lucruri frumoase. Aici intervine, de fapt, acea dreaptă socoteală. Trebuie găsită calea împărătească, diferențialul care să aleagă modalitatea optimă de a aplica strategia de formare potrivită la momentul potrivit.
De la hârtie la tastatură
Programarea e un stil de viață superb. Pe lângă evidenta satisfacție pe care ți-o aduce prin faptul de a aduce o rezolvare la o problemă a societății, îți creează un cadru de gândire care te ajută în diverse situații cotidiene. Ok, dar ca să programezi trebuie să apeși pe tastele alea de milioane de ori pe zi și să stai cu ochii prinși în ecran 36 de ore pe zi din 24. Nimic mai greșit. Programarea începe de la un creion bine ascuțit, o foaie albă, curată și o strategie mentală bine pusă la punct. Dar, până la urmă, de ce vorbim noi despre programare?
De la programare la procesul educațional
Deci, ce treabă avem noi cu programarea? Cu ce ne ajută pe noi în procesul educațional?
Programarea are multe aplicații foarte benefice în domeniul educației – este parte din tehnologie. Nu vom concentra pe ele, ci mai degrabă am dorit să pornim, printr-un exemplu elocvent, de la ideea generală că orice lucru făcut profesionist în educație are la bază combinația foarte eficientă a materiei tangibile cu mijloacele electronice.
Într-adevăr, tehnologia evoluează și asta se vede în toate structurile sistemului educațional. Se cere însă o cercetare a efectelor introducerii tehnologiei în procesul educațional înainte de a o folosi ca un asistent eficient al dascălului. De ce? Pentru că, spre deosebire de print, electronicul ia în calcul mai multe variabile, este mult mai parametrizat, mai are încă necunoscute și, astfel, e, deocamdată, un tărâm nesigur. De altfel, până la urmă, totul se restrânge la două acțiuni fundamentale în formare: scrisul și cititul.
Ce se scrie, rămâne bun scris!
Acțiunea simplă de a scrie sau a citi ne pune la treabă anumite părți ale creierului, ne dezvoltă astfel memoria, creativitatea și ne pune ordine în gânduri. Cu alte cuvinte, ajută la concentrare, la stăvilirea gândurilor. Chiar acțiunea motrică de a lua creionul în mână și de a înșira litere, desene, hieroglife sau lucruri de genul are importanța ei în formarea unor reflexe sănătoase și, în viitor, o formare de succes. Cu cititul lucrurile stau într-un mod asemănător.
Veți spune că aceleași lucruri se întâmplă și cu modalitatea electronică de a scrie sau citi. Este adevărat, în sensul în care singura diferență între cele două modalități de realizare a acțiunii este materia – tangibilă sau intangibilă. La fel cum scrii pe foaie, în același mod poți scrie și într-un editor de texte. La fel cum iei cartea în mână, în același mod poți citi și de pe un kindle. Lăsăm deoparte plăcerea de a ține în mână o carte și de a-i simți mirosul – deși minunată, este o idee subiectivă și, deci, neaplicabilă tuturor.
Lucrurile se schimbă în momentul în care observăm că limitele în sine ale materiei fizice – hârtia – adaugă tocmai acea concentrare în cadrul formării. Pentru că, așa cum spuneam în introducere, apare împrăștierea care ne pune probleme serioase chiar și nouă, celor care, cât de cât, considerăm că ne-am dezvoltat din punct de vedere morfologic funcțiile creierului și ne putem stăpâni mai bine. Pe de altă parte, tehnologiile sunt mult mai rapide și ușor de folosit.
Print vs electronic sau clasa tradițională vs open learning environment
Hârtia și creionul, în ideea de conceptualizare, în accepțiunea lor abstractă, sunt două instrumente esențiale pentru creativitatea, ingeniozitatea și, în general, bogăția minșii și a inimii. Sunt un fel de prelungiri ale dorințelor, gândurilor, planurilor, emoțiilor noastre. Ele sunt serviciul de externalizare al frumuseții gândirii umane. Ele transformă nepalpabilul și abstractul minții umane în realizabil.
Ei bine, aceste două elemente esențiale ale învățării umane sunt și fizice, și electronice. Singura diferență stă în perspectiva de a le privi, iar alegerea e la noi – ca dascăli. De fapt, toată această discuție despre jonglarea între hârtie și electroni se reduce, în esență, la o paralelă mult mai generală și, putem spune, mai subtilă dintre clasicul și formalul mod de învățare, clasa tradițională, determinată de un spațiu fizic, și mai puțin formalul mod de învățare prin intermediul claselor virtuale. Pentru că, luând ca punct de pornire folosirea manualelor și a caietelor electronice, evaluarea va fi mai ușor de făcut electronic, notele vor fi mai ușor de păstrat în cataloage electronice, iar lucrurile se vor muta, încet-încet, în virtual. De altfel, constituirea claselor virtuale duce la o nouă organizare a acestora în clustere. Se formează, astfel, comunități masive de astfel de grupuri care formează împreună un sistem de învățare deschis (open learning environment).
Dilema dintre eficiența dată de carte și cea dată de device-uri naște, de fapt, o controversă mult mai amplă. Să spunem că această comparație a suporturilor tipărite cu cele electronice este doar vârful unui aisberg ale cărui necunoscute de-abia începem să le înțelegem.
Deci, ce facem?
Ca pedagogi, fie ai tinerilor, fie ai adulților, răspunsul este unul simplu. După cum am spus și în introducere, cel mai eficient mod de a întrebuința tehnologia este de a o îmbina armonios cu stilul clasic de predare. Cheia este găsirea punctelor în care să alternăm aceste mijloace de predare în așa fel încât formabilii să aibă o motivație cât mai ridicată și să îi ajutăm să-și atingă scopul – acela de a se forma continuu.Form
