Monstruoasele mori de vânt pe care neliniștitul Quijote le demasca vitejește în peregrinări cavalerești n-au dispărut din fricile oamenilor și din calapodurile lumii. Păreau că s-au disipat și că interacțiunile umane au reușit să le reducă la stadiul de închipuire de fum a minții și nălucire născută din ceață. Numai că morile s-au adaptat și ele, iar acum monștrii minții așteaptă silențios, profilați subțire la orizont, sub forme de evoluție cu fețe tot mai noi, mai eoliene și mai dulci, dar care au același substrat: frica, ignoranța și individualismul. Sub măști de rețele sociale cronofage, dezvoltare personală egoistă și înavuțire fără măsură, creștem înlăuntrul inimilor noastre monștri cu fundații de beton pe care îi hrănim din măcinarea neghinei neștiinței, dar care scârțâie de teamă de fiecare dată când un vânt de încercări le încearcă brațele fragile.
În lupta la limita nebuniei cu uriașii câmpiilor castiliene, iraționalul domn Quijote trasează un strigăt către trezirea din neobișnuita normalitate la care suntem atrași în zilele noastre. În bătălia contra brațelor fricii, avem în arsenal curajul precaut și bine calculat. Pe flancul pustiit de arșiță al ignoranței, ne stă ca armă neobosita învățare a vieții și deșteptare a minții. Cât despre infanteria individualismului, scutul e activat de mai puțin egocentrism și de mai multă tendință spre înțelegerea celuilalt la nivel de planetă.
În lupta de care vorbeam mai sus, cavalerismul lui don Quijote ne reamintește de rădăcinile fiecăruia dintre noi. Originea noastră, a oamenilor, e una care se naște din noblețe și care cere, pentru împlinire, un sacrificiu de voință, efort și formare neîntreruptă. Avem înfierat în noi un spirit de hidalgo care răsare în războiul cu neștiința brațelor morilor de frică și indiferență, fie ele cu înfățișări mai anacronice sau design-uri mai actuale.
Ajungerea
În această vreme a anului, întinsele dealuri ale Castilliei poartă culoarea uscată de iască și foc. Doar că energia căldurii care pare că pârjolește puțin câte puțin întinderile lungi e combustibilul pentru rutine zilnice de muncă, obiceiuri simple de viață și momente de tihnă. E un ritm alert și totuși neobositor, o alergare zilnică printre autobuze, străzi, piețe și trenuri urmate de sieste odihnitoare și de seri înflăcărate de dor și răcorite în felii de sangria. E ca sângele înfierbântat al Balcanilor, lipsit însă de agitația proverbială și de zbaterea continuă de zi cu zi a confraților de ginte latină. Aici, deși istoria le amintește subtil de vremuri mai tumultoase, cu schimbări de orânduiri și cu zbuciumări interne, oamenii au învățat simplitatea și normalitatea muncii, aplicând îndemnul biblic plin de însemnătate, acela de a ieși omul la lucrul său și la lucrarea sa până seara.
E un context care urmează să fie câmp de testare cu miros de locuri noi și energie de întâlniri cu oameni necunoscuți, viitori prieteni și parteneri.
A fost odată
Ca în orice spațiu din lumea noastră, fiecare loc spune tăcut o poveste născută din dorurile oamenilor. Povestea noastră e cu tinere domnițe și cavaleri neînfricați, de modă mai veche sau mai nouă, și cu mori de vânt care străjuiesc câmpuri întinse așteptând să fie măturate de vântul învățării. Ne aflăm pe străzile medievale ale orașului Alcala de Henares, loc de nobilă origine a cunoscutului scriitor Miguel de Cervantes.
Așa cum, în urmă cu câteva sute de ani, în locurile acestea, Don Quijote își începea nobila luptă cu himerele minții, începem și noi o misiune nu atât de imaginativă, dar foarte folositoare. Cursul pentru care ne-am adunat în pragul lui Cervantes ne unește sub o umbrelă a internaționalizării și contribuie, astfel, la formarea unui reflex sănătos de conlucrare și de ieșire din cutia proprie și personală prin învățare.
Cu o scurtă trecere prin gloriosul Madrid, ajungem cu ocho dos quatro în scurt timp pe străzi pietruite, la porți arcuite și la piețe animate de turiști rătăciți, căței mișunând și tineri pășind ascuns în zorile iubirii, în locul unde în urmă cu ceva timp Don Quijote începea să se lupte cu păcate care dăinuie până azi. N-am venit să ne plimbăm, ci revenim pentru o săptămână în bănci. Finalitatea nu e vreun examen de bac, ci e pe bune, în realitatea fizică, prin propria noastră capabilitate de a propaga mai departe dezvoltarea comunității când ne vom fi întors acasă.
Suntem găzduiți de Cervantes Training, o comunitate educațională care organizează cursuri pentru cadrele didactice și profesioniști din domeniul educației, din Alcalá de Henares Madrid, Spania. Deținut și administrat de profesori, are o experiență deosebită în domeniul proiectelor europene și consideră că o atmosferă plăcută și de susținere este fundamentală pentru o educație reușită. Filozofia de predare personală și profesională este întruchipată de personalul nostru de formare și reflectată asupra metodei noastre de instruire. Nu de mult, inițiatorii acestei comunități au pus bazele unui program de instruire pentru acei profesori și furnizori educaționali europeni care sunt interesați să adauge o dimensiune europeană în cariera lor. Toate cursurile și activitățile pot fi finanțate prin granturi în cadrul programului Erasmus+.
Expertiza
Orașul medieval al lui Cervantes pare să înmagazineze în fiecare cărămidă energie de experiență continuă. Miroase a cavalerism iberic și pe străzi rezonează puternic pași internaționali. Și aici poți să auzi ascuns în autobuze sau să prinzi în aerul străzilor frânturi din limba lui Eminescu.
E soare arzător și pământul spaniol se înfirbântă sub vreo 35 de grade. La adăpost de coacerea ignoranței și la început de curs, începem în mod natural să ne deschidem puțin în fața celorlalți, ca ei să poată să înceapă să ne cunoască. Suntem cu toții, fără excepție, vectori purtători ai microbului învățării și cautăm cu ardoare să-i contaminăm pe ceilalți cu entuziasmul și expertiza noastră. Ne-am adunat concurați de un hazard nu foarte întâmplător oameni diverși, cu nivele de experiență diverse și cu viziuni diferite asupra învățării. Cu toții însă ne-am dat seama de puterea și necesitatea de a ști și de a transmite mai departe. Deși diferiți prin natură și context spațial, poate chiar și temporal, ne asemănăm prin entuziasm și dorința de a cunoaște și de a aduce valoare în mijlocul comunităților noastre. Dorința ne e facilitată de proiecte care ne adună în grupuri aparent aleatorii, dar care se potrivesc prin simpla alăturare fizică. Ne-a strâns aici într-o formulă ideală unită de idealismul Greciei, pragmatismul vecinilor bulgari de la sud, franchețea poporului lui Michelangelo și freamătul potrivit românesc.
Arde
Lumea în care trăim e guvernată de dinamism. Se mișcă așa de repede, trasă de tehnologie, încât trebuie să modificăm tipare într-un ritm în care noutatea devine anacronică deja de ieri. Motorul rămâne animat însă perpetuu de curiozitate. Deși ne frigem destul de des de eșecurile unei experiențe de cunoaștere, mai vrem. Chiar dacă data viitoare știm că putem să ne ardem din nou, cu toate măsurile de precauție de la pragul de sus, tot mai vrem. E un cerc de data asta în sens opus vicios, marcat de forța centrifugă a cunoașterii. Așa aflăm metode divergente, laterale, nonformale de învățare, încercând să ocolim amarul din gustul cunoașterii și să îl îndulcim cu frumusețe. Așa aflăm exemple de bune practici din partea vecinilor noștri de bancă de o săptămână. Așa avem posibilitatea să dăm de soluții prin care să dezvoltăm probleme ivite din nevoi mai mult sau mai puțin personale sau comunitare.
Suntem live.
Primim aprecieri pentru ce am făcut până acum, iar entuziasmul nostru prinde ecou și în acțiunile celorlalți. Primele contacte cu ei sunt ca încercări de unire a pieselor de puzzle. În final, unul dintre scopuri e acela de a fi format o imagine de ansamblu din toate aceste piese, adică de a fi creat legături peste Europa care să dăinuie și peste ani și care să se concretizeze în acțiuni comune, parteneriate și proiecte construite frumos și neapărat valoroase pentru comunitate.
La finalul sesiunii de prezentări, ne despărțim până la o zi următoare puțin mai bogați în idei și mai prinși unii de alții prin legături invizibile de cunoaștere. Ne desparte de sesiunea de mâine o seară mijlocită de arome castiliene, străzi înțesate de turiști și ziduri mustind de istorie.
Am o nevoie
Lanțul e simplu.
Când dai de o problemă, în spatele ei a stat ascunsă deja o nevoie care a generat-o. Odată localizată și definită, trebuie formulată o strategie de rezolvare. De cele mai multe ori, rezolvarea implică, vrem sau nu, alți oameni care pot să dețină chei de experiențe prin care au trecut și care ne devin chiar și pentru scurt timp parteneri. La final, după rezolvarea efectivă a problemei, obții o cheie pe care ai posibilitatea să o dai și celor care se lovesc de aceeași problemă.
În linii mari, e descrierea unui traseu clasic de găsire de soluții când o nevoie se instalează în cadrul unei comunități. În linii, mari, e modalitatea de funcționare a programelor de tipul celor derulate prin intermediul Erasmus. În tot acest proces, cheia e găsirea celor care au dat deja cu capul de pragul de sus în privința problemei în cauză și convingerea lor că merită să investească timp și nervi ca să te ajute. Pe scurt, baza de date care se desfășoară într-o rețea mai mult sau mai puțin internațională ca o imensă pânză de păianjen e cea care furnizează experiență pentru soluții la nevoi ale comunității dintr-o parte sau alta a rețelei. E poate definiția clasică a networking-ului.
Disecăm pe parcursul zilelor de curs aspecte legate de nevoi și de modalități de rezolvare a lor prin intermediul proiectelor mijlocite de programul Erasmus. Pe scurt, învățăm să construim și să lansăm un proiect pe aceste premise. Mai presus de formulări mai mult sau mai puțin savante și tipizate, de aspecte formale, birocratice, de altfel extrem de folositoare, avem posibilitatea de a ne juca și de a atinge perspective noi, extrem de reale și sincer folositoare. Deși orele-s poate lungi, simțurile receptează pe de-a-ntregul tot spectrul, curiozitatea e absorbit concentrată pe tot ce e dat, predat, transmis, spus, auzit, citit, văzut și simțit. Sesiuni de formare urmează în succesiune măsurători la pas ale străzilor lui Cervantes și a ținutului de la Mancha. E cald tare, dar mai mult decât soarele arde curiozitatea de oameni și de locuri noi.
Gaudeamus
Ne despărțim cu inimi liniștite, nu înainte de a ne împărtăși ultime idei și de a lansa invitații în alb pentru posibile proiecte comune. Ca orice final, rămân în urmă experiențe noi, cu impact viitor sigur și o pânză nouă de potențiali parteneri întinsă pe tot sudul Europei. Emoția de la final e zugravită în tonuri imperiale de portocaliu și în îndemnuri de revedere sau colaborare pe mai departe. E întocmai ca atunci când pietre de pe străzi medievale ating împletite asfaltul mai tinerei părți noi de oraș.
E târziu.
Ne întoarcem cu bagaje pocnind de experiențe noi și idei gata să se coacă sub soarele de august. Am devenit deja vectori purtători ai unui grup care cere resurse și care va da valoare comunității. Peste ani, poate că acesta va fi o bornă de care ne vom aminti cu bucurie și pe care o vom scoate din sertarul cu fotografii al inimii de fiecare dată când ne vom dori să ne reamintim de entuziasmul tinereții.
