Asociatia Proeuro-Cons

Blog

De ce să integrăm tehnologia în educație (I)

IT.jpgTehnologia ca asistent al profesorului

O puteți numi cum doriți: intruziune, introducere, integrare. O vedem blendându-se în toate aspectele vieții noastre, în fiecare zi, exact așa cum apa umple orice spațiu liber, nișă, cavitate, rost. O știm sub diverse denumiri: smartphone, laptop, aplicații mobile, Internet of Things, nanoboți, megabiți pe secundă. Se dezvoltă sub ochii noștri. E vorba de tehnologie și e un trend pe care îl putem ține destul de greu sub control.

Începem astăzi o serie de articole care tratează o temă destul de delicată în spațiul educațional: e oare bine să folosim instrumente inovative, inspirate din tehnologia informației, în procesul educației? Miza e mare, practic e în joc viitorul societății umane. Cu alte cuvinte, cum ar zice englezu’, is it safe? Is it sound?

Ei bine, ca orice idee controversată, ideea de tehnologie în educație are adepți și contestatari. Înainte, însă, de a emite o idee, ar fi de bun simț să înțelegem mecanismele care se desfășoară în cadrul ideii de integrare a tehnologiei în educație. Deci, ce înseamnă tehnologie? Și, mai ales, de ce o integrăm în educație? Și, dacă o integrăm, cum facem?

Înainte de toate, ar trebui să spunem că tehnologia nu e formată doar din totalitatea device-urilor pe care le folosim ca să ne justificăm comoditatea, ci este și un tip de comportament, practic, instalat (ca să folosim un termen tehnic) la nivel mental.

Luăm un exemplu. Imaginați-vă, ca elevi, că, într-o frumoasă zi, în locul profesorului este introdus un sistem automat de predare. Strategii eficiente, învățare rapidă, interacțiune umană zero, empatie nici atât. Brusc, ziua parcă nu mai pare așa frumoasă.

Sau. Imaginați-vă că sistemul de învățare ar implica folosirea exclusivă a computerului în cadrul învățării. Ar cam dispărea scrisul, atenția și concentrarea ar cam scădea, ar crește vânzările la ochelari și așa mai departe. Nu se vede prea bine, nu?

Tehnologia este sau trebuie să rămână, cel puțin pentru epoca noastră, un adjuvant pentru educație. Un fel de catalizator în reacția chimică a formării personalității umane.

În primul rând, pentru că și tehnologia are limitările ei. Abilități sociale ca empatia, răbdarea sau asertivitatea, abilitățile practice, meșteșugărești sau creativitatea nu pot fi dezvoltate decât în foarte mică măsură cu ajutorul tehnologiei. De bază rămân aici interacțiunile sociale și geniul uman. Oldies, but goldies.

În al doilea rând, pentru că efectele integrării forțate și excesive a tehnologiei în educație sunt un pic cam nesigure. Încă nu se știe în totalitate unde pot să intervină în dezvoltarea personalității umane. Și cu ce intensitate. De aceea, zice românu’, să suflăm și-n iaurt.

Și-atunci veți zice: bine, păi, dacă treaba cam scârțâie, de ce să intervenim cu lucrurile astea?

Ei, lucrurile nu sunt chiar în alb și negru.

Să luăm un exemplu practic. Un profesor are la dispoziție 100 de întrebări, acumulate de-a lungul unei perioade, din care poate alege și trebuie să aleagă 30 de întrebări pentru un test. Alegerea lor ține cont de mai multe restricții (grad de dificultate, întrebări cu un anumit subiect etc.). 100 nu este un număr foarte mare și alegerea se face destul de repede. Imaginați-vă, însă, că acest număr ajunge la 10 000. La 100 000. Brusc, problema cam ia proporții.

Să ne amintim și de bătrânul videoproiector, care a servit deja niște generații (și de profesori, și de învățăcei) și care chiar e de un real folos. Mai intervin aici și platformele de comunicare on-line, care compensează activitatea de la cursuri. În ultimă instanță , amintim de programare, care, odată introdusă în programă, le dezvoltă abilități specifice învățăceilor și le creează un sistem de gândire structurată, care e de folos în toate situațiile cotidiene.

Și mai e un lucru. Ar fi interesant ca tehnologia să furnizeze instrumente, modele și materiale, să faciliteze crearea unui sistem de realizare de planificări, metodologii, teste pe care profesorul să le folosească în cadrul predării. Astfel, eliberat de poverile formale date de chestiuni organizatorice și birocratice, profesorul să se poată concentra strict pe formarea, educarea, modelarea caracterelor și personalităților învățăceilor.

Deci, de ce e bine să folosim tehnologia în educație?

Pentru că e un asistent bun. Pentru că poate muta atenția profesorului către formarea elevilor săi. Pentru că este un generator de metode și tehnici care ajută în procesul educației. Pentru că vine în completarea activității la cursuri. Pentru că, direcționată corect, dezvoltă gândirea și abilitățile tehnice.

În ultimă instanță, totul se reduce la echilibru. Atâta timp cât tehnologia nu devine mai smart ca noi (inclusiv emoțional), suntem pe linia de plutire. Pentru că interacțiunea umană nu va putea fi înlocuită de niciun sistem tehnologic. Pentru că, în imperfecțiunea sa, omul e cel mai nimerit să transmită idei, noțiuni și experiență celor de-o natură cu a lui.

Cel puțin, asta-i părerea noastră. Voi ce credeți?

Related posts:

Posted in: Articole

Leave a Comment: (0) →

Leave a Comment