Eram tânăr cu speranțe când urma să finalizez magna cu sau fără laude un liceu destul de prestigios al urbelor slătinene. A douăsprezecea pendula între semne de întrebare venite din terțe părți, curioase de viitoare alegeri. Poate că pare agasant, dar tocmai acest tip de interogare te cheamă la gândire, ca atunci când moțăi liniștit dimineața și activitatea în sine te face să te gândești la mari probleme existențiale.
Reușesc eu să ajung student? De ce aleg inginerie aerospațială și nu aleg să mă angajez de acum? Îmi folosește managementul științelor frecatului mentei și la ceva sau pur și simplu mă opresc aici cu învățatul? Dar stai, că mai sunt și niște fete cochete, bine coapte de la etajul 4 din căminul P2 sau băieții ceia înalți cu ochi albaștri cu pătrățele din spatele amfiteatrului care de-abia mă așteaptă.
Hai, revenim la facultate. De la alegerea metempsihotică a viitoarei mărețe specializări care o să-mi ofere cheia către o portiță din piața muncii până la borcanul de zacuscă primit din provincie e un drum atât de lung ca acela de la idee la concretizarea ei. De ce, totuși, aș mai face încă patru ani de școală când în liceu scriam pe toate suprafețele posibile, vizibile și invizibile, că școala e cel mai groaznic coșmar și că profii sunt cei mai aprigi torționari ai libertății noastre atât de scumpe și dragi?
S-o luăm studențește, pe liniuțe. Unu, merg la facultate pentru că merge și cel mai bun prieten. Doi, vreau să fiu student pentru că toți vor să facă o facultate. Trei, pentru că vreau să învăț cum să supraviețuiesc cu un borcan de zacuscă și unul de gem până vine următoarea aprovizionare, așa cum Bear Grylls trece pe insecte și licheni în diverse jungle și deșerturi. Patru, pentru că viață de noapte, somn la cursuri și sforăitul colegilor de cameră. Stai! Nu cumva venisem la facultate să-mi construiesc cărămidă cu cărămidă fundația viitoarei mele activități profesionale?
Chiar dacă la un moment dat ești tânăr cu speranțe, tinerețea se mai duce. Dar speranțele se concretizează.
Centrele universitare sau, mai pe scurt, facultățile, au fost create cu un scop simplu și, de altfel, folositor: să ducă lucrurile la un alt nivel referitor la științe, arte, industrie sau societate, cultivând spiritul de cercetare dăruit în fibra naturii umane. Pe scurt, centrele universitare au fost catalizatoare de gândire umană și au facilitat în acest fel dezvoltarea calitativă și cantitativă a vieții, a gândirii și a emoțiilor umane. De aceea, accesul la un astfel de nivel era unul bazat pe elitism, având acces numai inițiați care aveau capacitatea de a furniza energie, muncă și inteligență pentru a duce mai departe cercetările zilei.
Dar, cum omul nu are altceva de făcut decât să complice lucrurile, paralel cu necesitatea dezvoltării unor domenii-cheie, au apărut domenii conexe domeniilor conexe care sunt legate de domenii-cheie anexate domeniilor-cheie pe care se sprijină domeniile cu adevărat folositoare. Astfel că, pe lângă atât de necesarele științe precum medicina, economia, dreptul, ingineria, științele europene și politice, matematicile, artele, agricultura, managementul, IT-ul și științele socio-umane s-au aciuat specializări care supraspecializează sau care nu au un corespondent pe atât de cruda și sălbatica piață a muncii.
Atenție! Spoiler!
Până la urmă, care e fundamentul prim pentru care alegem calea studențească?
Sunt cauze diverse pentru care dorim să ne înrolăm în armata numeroasă, dar dezorganizată a studenților, înarmați cu tolbe de pixuri și tunuri de evidențiatoare în spatele zidurilor de cursuri și laboratoare. Vorbind strict studențește, e un proces înlănțuit de stări.
Primul și cel mai dulce sentiment e măgulibilitatea. Adică ce e mai tentant decât să te dai cu subtilitate mare în fața tuturor că ești un eminent student? Mai că-ți vine să te urci pe Himalaya și să strigi tuturor cât de tare ești, doar că te frânează entuziasmul celor din jur și un simț supranatural, ca atunci când forțele văzduhului se cumințesc înainte să-nceapă dalba furtună de zăpadă – „stai să vezi ce te așteaptă”.
A doua stare e entuziasmul. „Prieteni grămadă, check-in-uri în cele mai tari locuri, ieșiri în fiecare seară în cluburi de fițe, băutură la greu, poate mai și învățăm între timp”. Luminile orașului sunt fruste închipuiri ale vieții de sclipkitsch, plăcerile vieții se deschid larg în față, lumea ți se pune preș și legitimația de student e ca parola care-ți deschide pe gratis abonament la toate fericirile mărunte, de la locul de tren la scaunul de cinematograf.
Doar că din paradisiaca stare a unicornilor care mănâncă curcubeie te izbește careul de ași: energofagele cursuri ale profilor a căror singură menire e să strice somnul tinerilor studenți care au venit la facultate să se distreze, penuria alimentară și monetară, focul maturizator al sesiunilor și dansul frenetic al micilor prieteni coleopteri / vâjâitul tramvaielor și scârțâitul bujiilor / pentru cine e mai norocos, simfonia bormașinilor la ore târzii din noapte. Când realizezi că entuziasmul nu ține cont de astupare a sunetelor stomacale, că proiectele nu se fac singure, tipa aia frumoasă din grupa 3726 nici nu se uită la tine în ciuda încercărilor donjuaniste și pe deasupra bate la ușă pustietatea sesiunii, intervine întrebarea-cheie din viața fiecărui student: „cine m-a pus să vin la facultate?”.
Într-o succesiune logică, urmează o stare de acceptare caracterizată de o adaptabilitate ieșită din comun: studentul alunecă cu agilitate printre probleme mai ceva ca jaguarul prin jungla amazoniană. Așa-și rezolvă 5-ul la iminenta restanță scăpată ca prin urechile acului, cârpelile de somn dintre aburii clubului și aerele de intelectual din sala de curs și perpetua foame pantagruelică înscriindu-se în Marea Uniune a Studenților Înfometați Salvați de Colegul Care Primește Pachet de Acasă în Fiecare Săptămână.
Ei bine, cercul e unul complet și ciclul se reia de la capăt până când „gata, băieți, joaca s-a terminat, e vremea să intrați într-un câmp cinetic cvadridimensional continuu în spațiu și timp. Câmpul muncii”.
Sunt ceea ce nu sunt
Studentul e în sine o specie care găsește o cheie de rezolvare a problemelor inclusiv când probabilitatea de soluționare este de 0.1%. Asta doar când vrea sau când nu se mai poate. Așa că evitarea forțelor care acționează asupra lui atunci când îl paște câmpul muncii în condițiile satisfacerii nevoilor primare și emoționale devine un joc al probabilităților abordat individual în diverse moduri. Fenomenele care caracterizează această evitare variază de la modul șmecheresc de a câștiga pâinea din diverse combinații până la super-specializarea prin adăugarea într-un CV kilometric a unei noi facultăți, master sau doctorat mioritic sau harvardian nefolositor în situația în care competențele și abilitățile în viața reală tind spre zero.
Astfel că a fi student ca să te afli în treabă e într-adevăr o treabă. Lucrurile se complică deja atunci când ajungi la finalul ei și te vezi aruncat în câmpul de care vorbeam mai sus, fără un scop, bătut de vântul tăios al vieții. Dacă am putea să o numim cumva, i-am putea spune dezobiectivizare. Adăugăm la starea de fapt și comportamentul de gâscă trecută prin apele facultății și am ajuns la rețeta unui dezastru personal reversibil doar în măsura în care individul personal începe să-și folosească gândirea personală și se înjugă la o muncă personală dublată de o voință la fel de personală. Altfel, există alternative: dulcea boală a statului pe banii părinților sau așa-numitul fenomen al „lucrez aici, dar nu știu ce să fac”, situații rezolvabile, de altfel, tot prin onoranta și demna punere a osului la treabă.
Și totuși
În sistemul clasic, facultatea te specializează pentru a putea practica o meserie din care să-ți câștigi traiul și, cu puțină șansă și mai multă muncă, să devii un pionier în domeniu. Acesta e, practic, ghici ciupercă ce, motivul principal pentru care alegem să facem o facultate. Plus că, urmată cum trebuie, facultatea îți deschide multe uși, o grămadă de ferestre și o serie întreagă de relații numai bune de pus temelie unei cariere frumoase și sincere. Apoi, facultatea îți formează frumos exprimările de viitor și reflexele profesionale sănătoase, îți pune lumea la dispoziție și iei contact cu cele mai luminate și mai creative minți din domeniu. Să nu uităm, nu în cele din urmă, că facultatea e și un imens avizier de matrimoniale și, poate, un câmp nelimitat de probabilitate a alegerii viitorilor parteneri de viață.
Ce să faci dacă nu faci
Trebuie spus, printre altele, că facultatea e o modă universală apărută relativ devreme în imaginațiile înflăcărate ale generațiilor. Studiile universitare erau până în timpuri târzii apanajul unor clase sociale sau a unor oameni capabili intelectual și financiar să susțină un astfel de efort. Astăzi, oricine posedă o diplomă de bac și, eventual, ceva bănuți puși deoparte în cazul în care acest oricine apare în listă sub linia de buget poate să acceadă la visul studenției. Doar că nu de puține ori visul tinde să capete nuanțe de coșmar odată ce trece noaptea cea dulce a frumoaselor speranțe și se ajunge la zorii vieții responsabile de adult care trebuie să întrețină o familie, să plătească niște facturi, să pună o pâine pe masă și, eventual, să mai meargă spre hrănire spirituală și la o piesă de teatru.
În orice caz, visul poate să înceapă direct, cu un simplu pas în ce privește facultățile instituționalizate și cu saltul direct către facultățile mai călite ale minții și ale muncii. Universitatea e până la urmă o alegere, indiferent dacă se numește a fi a vieții sau Politehnica, Medicina ori Agronomia.
Altfel spus, facultatea poate fi în același timp o prelungire firească a pregătirii profesionale pentru unii sau un paravan sub care se ascund temerile altora față de lume. De altfel, facultatea poate să nu fie deloc. Doar că, mai devreme sau mai târziu, fie chiar și formal, o hârtie în spatele căreia mijesc nopți de nesomn ale unora sau care doar acoperă goliciunea intelectuală a altora pot face o diferență financiară care chiar contează.
Problema nu mai există în momentul în care îți iei statutul de pe piața muncii în mâini și începi să te lupți cu morile de vânt ale birocrației sub titulatura de brav și curajos antreprenor. Atunci, facultatea nu e decât o opțiune care poate fi activată sau nu la un anumit moment, când individul aplică noțiunile teoretice ale cursurilor în viața reală de privatizat.
Totuși, studiile superioare trebuie să fie o opțiune care trebuie luată foarte serios în calcul, chiar dacă sorții stau împotrivă sau situația financiară nu o permite. De multe ori, dacă nu este pașaportul către un trai mai liniștit, atunci măcar e începutul unei perspective pe care ni-l oferă experiența unei mâini de oameni care au muncit să optimizeze lumea.
Cum se face
Trecând de evidenta ironie, de impresiile, sentimentele și zacuștile egocentriste ale unei vieți clișeice de student, lucrurile decurg în mod particular pentru fiecare tânăr. Nu e o rețetă în a fi student și tocmai asta e și frumusețea situației. Unii tineri, vârfuri în ale lor domenii, cresc frumos în facultăți ca trandafirii-n grădină, și contribuie din plin la dezvoltare, fie ea cercetare împletită cu multe ore de nesomn, îngrășare de PIB-uri, materie cenușie mustind de creativitate sau capital antreprenorial tăind prin hățișul birocrației. Alții practică voluntariatul, aducând zâmbete și ajutor persoanelor în nevoie sau se călesc în companii cu un accentuat mediu concurențial. Sunt tineri care se împlinesc în cultură, colorând viața într-o artă contemporană cu perfecțiunea clasicului.
Atingem o situație care merită efortul de a fi depășită prin necazul celor care au în același timp voință și putință, adică vor, au capacitatea și chiar le este indicat să-și continue parcursul educațional, dar cărora li se opune sârma ghimpată a mediului social în care au crescut – gura lumii sau lipsa banilor. Cei care fac facultatea din aceste motive au un temei solid pentru care merg la facultate, deci ține mai degrabă de depășirea unor bariere sociale și financiare.
Hai la facultate!
Una peste alta, studenția e o forță imensă. Deseori, e îngrijit înmagazinată în tenebrele laboratoarelor, duios împovărată de grijile de duminică seara ale studenților, temeinic cufundată în adâncurile înțelepciunii. Așa că, indiferent de ai 18 sau 80 de ani, nu o să fie niciodată târziu să te bucuri de roadele forței educației, fie ea și instituționalizate.
Și, deși presiunea socială în care înotăm ne face să ne reconsiderăm alegerile sau să ne înghițim propriile visuri fără să ne dea șansa de a le înflori spre binele nostru și al oamenilor de lângă noi, să ne dăm creierelor și inimilor noastre această șansă de a fi studenți, chiar dacă o facem din pură aliniere la trend.
