Întrebarea se putea referi la fel de bine la cât de greu se construiește ceva care are potențialul de a aduce binele în cadrul societății. Ați observat, evident, că munca pentru lucrurile care aduc o diferență notabilă în cadrul societății durează ani de muncă, de consolidare, de câștigare și menținere a încrederii.

Scriam la un moment dat despre ideea de a fi cel mai bun. Pe scurt, principiul e simplu: ești cel mai bun atâta timp cât ești ca lumina care strălucește și altora scânteia înțelepciunii sau flacăra iubirii.

În profunzime, ideea e mult mai complexă și ține și de timpul, spațiul și modul în care împărtășim această lumină. E vorba, dacă vreți, de calea pe care o parcurgem atunci când ne îndreptăm spre un anumit scop. Cu alte cuvinte, modul în care împărtășești lumina poate fi de multe ori mai important decât faptul în sine.

Nicks

Era o zi caldă de septembrie.

E un lucru curios cum, de multe ori, lucrurile bune încep odată cu începerea școlii. E și mai curios cum, la anume puncte din traiectoria noastră, ajungem la momente care ne par distante de scopurile noastre, dar se dovedesc providențiale pentru peregrinările noastre de mai târziu.

În orice caz, revenind, căutam fervent o anume adresă pe care o aflasem cu puțin timp înainte. Eram puțin emoționat și afară era destul de cald, iar asta nu făcea decât să-mi crească varietatea din paleta de stări. Știu doar că nu mai țin minte nimic de atunci, exceptând faptul că am finalizat întâlnirea cu o vorbă care mi se părea cuceritor de inteligentă atunci: nu ne putem împlini decât prin alții.

Aș putea spune că lucrul acesta mi s-a confirmat pe deplin în următoarea perioadă. Nimerisem, oarecum din întâmplare, într-un timp în care nu realizam că sunt, dar în care urma să revin pe băncile școlii într-un mod în care mă pot împlini prin mine, dar neapărat prin mijlocirea celorlalți.

Eram cumva la începuturi. Intuiam că e destul de complicat să creezi o entitate funcțională și utilă și să menții o stare a lucrurilor într-un sistem cibernetic. Teoretic vorbind, e vorba de o componentă de reglare pe care poți să o controlezi în așa fel încât lucrurile să funcționeze într-un principiu de perpetuum mobile. Treaba asta ține cumva de o percepție fină și de abilități de leadership dacă nu înnăscute, măcar exersate. Așa că eram îndeajuns de pregătit să înțeleg că îți trebuie un simț gospodăresc suficient de dezvoltat ca să pui la punct asemenea lucruri.

Pe lângă astea, mă gândeam că mai e nevoie de multă muncă și, mai mult decât atât, de pasiune. De gândit e ușor.

Așa am descoperit eu APC-ul. E ca un fel de creuzet de emoții, de visuri și de stări E un laborator în care se cercetează elixirul educației. E o împlinire de muncă, efort, inteligență și dezvoltare prin ceilalți. Ei bine, acest microunivers împlinește într-un timp scurt 5 ani de reușite, mulțumită unui manager de top: Cătălina Dan. Nu pot să spun decât mulți ani înainte, cu cât mai multe realizări în toate formele! Pentru că nu trebuie să uităm că prin educație totul e posibil.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *