Ruralul și tehnologia

Ruralul și tehnologia

Revista

Integrarea tehnologiei informației în rural este o provocare foarte mare. Și asta nu datorită oamenilor, în speță a copiilor, a cărei deschidere și preocupare către nou de cele mai multe ori le întrec pe cele ale locuitorilor mediului urban, ci datorită dificultăților care apar în infrastructura de aici. Putem chiar să spunem că acesta este marele dezavantaj al traiului în zonele pitorești și mai puțin urbanizate ale țării noastre. Numărul de locuitori este de altfel scăzut. Bani pentru investiții în sensul acesta nu prea se găsesc, mai ales că proritățile sunt altele – tehnologii curente în urban și poate considerate de noi banale, ca apă, gaze sau chiar curent, sunt încă proiecte pe hârtie în mediul rural. Chiar și investițiile în tehnologia destinată agriculturii sunt slabe: investesc substanțial, în general, doar fermierii mari.

Informatica, obligatorie

Prin modificarea programei, Ministerul Educației a hotărât că ora de informatică va fi obligatorie începând cu clasa a V-a. Decizia este extrem de încurajatoare pentru dezvoltarea educațională – pe lângă necesarul, dar insuficientul TIC, se va studia și programarea, ceea ce reprezintă într-adevăr, un alt pas înainte pentru sistemul educațional românesc.

Desigur, ne putem întreba: de ce e nevoie de asemenea modificări în structura programei? Nu ne era bine cu orele de informatică pe care le aveam? De ce trebuie să învețe copii informatică, în contextul în care telefoanele mobile și calculatoarele sunt la tot pasul?

În primul rând, aplicarea programei nu implică statul degeaba la calculator. Softul studiat la TIC îi ajută pe elevi să realizeze lucruri de bază pentru diverse situații cotidiene, precum tehnoredactarea unui text sau realizarea unui suport electronic pentru o prezentare. Și, după cum știm și am tot spus, studiul programării dinamizează anumite abilități ale gândirii într-un mod prin care ne dezvoltă (chiar și nouă, tinerilor și adulților) capacitatea de analiză și găsire de soluții variate și eficiente la probleme cotidiene.

De asemenea, decizia Ministerului include și crearea de puncte de internet (Wi-Fi) în fiecare școală, care ar urma să devină sursă de internet pentru fiecare sală de clasă din școală.

Toate bune și frumoase

Teoretic, este un punct de plecare foarte bun pentru realizarea unui învățământ de calitate. Numai că, în practică, implementarea acestei programe s-a lovit de două mari probleme: resursa tehnologică (infrastructura) și resursa umană.

Nu dorim să criticăm, în mod gratuit, o asemenea inițiativă care mișcă oarecum lucrurile alături de alte inițiative concrete. S-au găsit chiar soluții, sperăm că deocamdată provizorii, cel puțin pentru infrastructură: elevii vor merge cu microbuzele școlare la oraș pentru a studia în laboratoarele mai dotate ale școlilor din urban. Este, într-adevăr, o găselniță, de dorit să înlocuiască pentru cât mai puțin timp o soluție avantajoasă și trainincă, atât pentru copii, cât și pentru bunăstarea școlilor.

În ceea ce privește resursa umană, problemele sunt ample în mai multe domenii, nu numai învățământul. Asistăm, în zilele noastre, la o scădere masivă atât a numărului de persoane din domenii precum învățământul sau sistemul sanitar, cât și a motivației lor pentru o activitate viitoare în domeniu și o diminuare a calității pregătirii lor, și nu din cauza mentorilor lor, ci din cauze sociale și financiare. Într-un context ca acesta, cei rămași cantonați, de voie sau de nevoie, la margine de Europă trebuie să aibă capacitatea de multitasking – forțați de împrejurări, să ajungă să fie uomo universalis într-o lume care trece pe lângă ei și cu ale căror mori de vânt se luptă cu speranța unei dăinuiri tainice.

Cu alte cuvinte, în cazul de care vorbim,  dascălii care rămân în satele românești trebuie să țină loc și de profesor de matematică, și de informatică. Greu nu este, însă acest parcurs pe mai multe planuri își pune amprenta asupra calității învățământului.

Soluția? Laboratoare funcționale și la sate, cu resursă umană calificată. Până atunci, ne dezvoltăm așa cum se poate. Poate că, într-un final, forma, obligativitatea orelor de informatică, va atrage repede și fondul – infrastructura și aducerea de personal calificat în domeniul de învățământ.

În loc de concluzie

Inițiativa Ministerului Educației, ca și altele, este una lăudabilă – e un semn că se vrea într-o lume marcată de nepăsare. Singurul lucru care mai trebuie adăugat este soluția finală, folositoare tutror celor implicați în demers. Astfel că rezultatele acestui proiect sunt așteptate cu interes de întreaga societate civilă.

Formarea între print și electronic

Formarea între print și electronic

Revista

Sunt la curs.

Interesantă prezentarea suportului de curs pe videoproiector. Uite, colegul din primul rând are teniși albaștri. Bleumarin. Exact culoarea care-mi place! Unde să merg eu să mănânc la prânz? Că trebuie să-mi ajungă banii și pentru factura la curent. Și pentru tenișii albaștri.

Suntem distrași extrem de repede de stimuli exteriori. Combinați acest lucru cu o stare de plictis temporar dată de subiectul pe care ne concentrăm și am obținut modul perfect de a trece peste o aprofundare a unor cunoștințe sau deprinderi care ne pot fi folositoare în viitor. Extinzând paralela, același lucru întâmplă și în momentul în care studiem un suport de curs, un manual sau chiar o rețetă. Iar dacă această distragere se întâmplă în momentul în care suportul este fizic – hârtia – cu atât mai mult un text virtual înțesat cu link-uri și explicații va fi mai greu de fixat.

Introducerea hypertextului în cadrul lecturii, în sensul îmbogățirii acestuia cu legături către alte resurse (să le spunem niște urmași ai notelor de subsol, numai că mult mai elaborate și mai variate), este una dintre facilitățile deosebite oferite de lectura electronică. Nu degeaba Enciclopedia Britannica și-a mutat cerneala hârtiei pe biții unui sistem electronic.

Facilitatea vine însă cu un grad mai mare de apariție a superficialității și a lipsei de concentrare asupra textului care se dorește a fi studiat. A avea explicația unui termen neînțeles la un click distanță e extrem de confortabilă, dar în același timp să ne gândim că această explicație va conține la rândul ei aceleași scurtături către alte explicații. Se produce un efect în cascadă care generează o mutare rapidă a concentrării pe alte subiecte. Citim un studiu despre integrale și peste zece minute ne trezim că ne interesăm la câte grade fierbe berea, încercăm să aflăm câte picături de apă se găsesc în oceanul planetar sau ne apucăm de binging la House, Sherlock și altele.

Asistăm la o schimbare digitală care transformă suportul clasic de lectură, cartea, și modul tradițional de a lectura în kindle-uri, tablete, respectiv în concepte precum ebook sau vook. Și asta e doar o parte mică dintr-o schimbare mai complexă, care cuprinde mai multe paradigme ale sistemului educațional. Ideea de trecere la noi tehnologii nu este neapărat rea în sine, ci mai degrabă sentimentul de nesiguranță a efectelor lor asupra învățăceilor ne pare mai stresant. Pe lângă asta, renunțarea totală la varianta print nu e de dorit.

Sisteme inteligente

Continuând în tonul dat de introducere, exact în momentul în care scriu, îmi verific pagina de Facebook pentru mesaje noi, pentru inspirație, pentru relaxare sau pur și simplu mă întrerupe sunetul unei noi notificări. Ei bine, asta e partea ascunsă și, să spunem drept, pasivă a tehnologiei. Deși nu ni se pare normal, putem observa exact acest lucru în cazul copiilor noștri, care la vârste fragede, știu să mânuiască un device în același mod ca un profesionist. Nu trebuie să ne surprindă – ei sunt practic crescuți într-o mare de sisteme inteligente, ecrane albastre și notificări permanente, și absorb cu rapacitate toate informațiile din mediu precum un burete absoarbe apa. Și acesta ar fi doar un exemplu din multe alte.

Probabil ați auzit de celebrul Iron Man. În filmul care îl înfățișează pe faimosul personaj, lăsând deoparte imposibilitățile tehnice și părțile care pot contrazice fizica teoretică, subiectul principal ține de modul în care folosim sistemele inteligente pentru binele nostru și modul în care ea ne afectează caracterele, personalitățile și, până la urmă, viețile. Tehnologia facilitează realizarea sarcinilor care ne consumă timp și energie. De fapt, acesta ar trebui să fie misiunea tehnologiei – să ajute la canalizarea energiei noastre către realizări personale, profesionale și spre o comuniune cu cei de lângă noi. Întregul subiect, de altfel sensibil, este prezent în toate aspectele vieții noastre.

Ciocolata marginală

Vedeți, însă, orice burete are o limită la care nu mai poate să absoarbă nimic. Ajunge la un moment de saturare și atunci apa care ar trebui să fie reținută trece fără posibilitatea de a fi absorbită. E un proces mental care ni se întâmplă tuturor – suntem satisfăcuți de un stimul și căutăm întotdeauna ceva mai extraordinar și care să ne ia ochii mai tare.

Vrei cu ardoare să mănânci o ciocolată. Mănânci o bucățică. O mănânci și pe a doua și ești în culmea fericirii. Deja de la a treia bucățică începe să ți se ia, nu mai găsește utilitate în consum și se oprește. Dacă vreți, este legea utilității marginale: orice unitate de stimul în plus va aduce o satisfacție din ce în ce mai mică utilizatorului, care va căuta ceva mai superb, poate un ecler, ca să-și atingă așteptările.

Aici trebuie să apară intervenția unei persoane abilitate – în speță, pedagogul și părinții, în cazul copiilor, sau formatorul, în cazul adulților, care trebuie să direcționeze acest potențial uriaș spre lucruri frumoase. Aici intervine, de fapt, acea dreaptă socoteală. Trebuie găsită calea împărătească, diferențialul care să aleagă modalitatea optimă de a aplica strategia de formare potrivită la momentul potrivit.

De la hârtie la tastatură

Programarea e un stil de viață superb. Pe lângă evidenta satisfacție pe care ți-o aduce prin faptul de a aduce o rezolvare la o problemă a societății, îți creează un cadru de gândire care te ajută în diverse situații cotidiene. Ok, dar ca să programezi trebuie să apeși pe tastele alea de milioane de ori pe zi și să stai cu ochii prinși în ecran 36 de ore pe zi din 24. Nimic mai greșit. Programarea începe de la un creion bine ascuțit, o foaie albă, curată și o strategie mentală bine pusă la punct. Dar, până la urmă, de ce vorbim noi despre programare?

De la programare la procesul educațional

Deci, ce treabă avem noi cu programarea? Cu ce ne ajută pe noi în procesul educațional?

Programarea are multe aplicații foarte benefice în domeniul educației – este parte din tehnologie. Nu vom concentra pe ele, ci mai degrabă am dorit să pornim, printr-un exemplu elocvent, de la ideea generală că orice lucru făcut profesionist în educație are la bază combinația foarte eficientă a materiei tangibile cu mijloacele electronice.

Într-adevăr, tehnologia evoluează și asta se vede în toate structurile sistemului educațional. Se cere însă o cercetare a efectelor introducerii tehnologiei în procesul educațional înainte de a o folosi ca un asistent eficient al dascălului. De ce? Pentru că, spre deosebire de print, electronicul ia în calcul mai multe variabile, este mult mai parametrizat, mai are încă necunoscute și, astfel, e, deocamdată, un tărâm nesigur. De altfel, până la urmă, totul se restrânge la două acțiuni fundamentale în formare: scrisul și cititul.

Ce se scrie, rămâne bun scris!

Acțiunea simplă de a scrie sau a citi ne pune la treabă anumite părți ale creierului, ne dezvoltă astfel memoria, creativitatea și ne pune ordine în gânduri. Cu alte cuvinte, ajută la concentrare, la stăvilirea gândurilor. Chiar acțiunea motrică de a lua creionul în mână și de a înșira litere, desene, hieroglife sau lucruri de genul are importanța ei în formarea unor reflexe sănătoase și, în viitor, o formare de succes. Cu cititul lucrurile stau într-un mod asemănător.

Veți spune că aceleași lucruri se întâmplă și cu modalitatea electronică de a scrie sau citi. Este adevărat, în sensul în care singura diferență între cele două modalități de realizare a acțiunii este materia – tangibilă sau intangibilă. La fel cum scrii pe foaie, în același mod poți scrie și într-un editor de texte. La fel cum iei cartea în mână, în același mod poți citi și de pe un kindle. Lăsăm deoparte plăcerea de a ține în mână o carte și de a-i simți mirosul – deși minunată, este o idee subiectivă și, deci, neaplicabilă tuturor.

Lucrurile se schimbă în momentul în care observăm că limitele în sine ale materiei fizice – hârtia – adaugă tocmai acea concentrare în cadrul formării. Pentru că, așa cum spuneam în introducere, apare împrăștierea care ne pune probleme serioase chiar și nouă, celor care, cât de cât, considerăm că ne-am dezvoltat din punct de vedere morfologic funcțiile creierului și ne putem stăpâni mai bine. Pe de altă parte, tehnologiile sunt mult mai rapide și ușor de folosit.

Print vs electronic sau clasa tradițională vs open learning environment

Hârtia și creionul, în ideea de conceptualizare, în accepțiunea lor abstractă, sunt două instrumente esențiale pentru creativitatea, ingeniozitatea și, în general, bogăția minșii și a inimii. Sunt un fel de prelungiri ale dorințelor, gândurilor, planurilor, emoțiilor noastre. Ele sunt serviciul de externalizare al frumuseții gândirii umane. Ele transformă nepalpabilul și abstractul minții umane în realizabil.

Ei bine, aceste două elemente esențiale ale învățării umane sunt și fizice, și electronice. Singura diferență stă în perspectiva de a le privi, iar alegerea e la noi – ca dascăli. De fapt, toată această discuție despre jonglarea între hârtie și electroni se reduce, în esență, la o paralelă mult mai generală și, putem spune, mai subtilă dintre clasicul și formalul mod de învățare, clasa tradițională, determinată de un spațiu fizic, și mai puțin formalul mod de învățare prin intermediul claselor virtuale. Pentru că, luând ca punct de pornire folosirea manualelor și a caietelor electronice, evaluarea va fi mai ușor de făcut electronic, notele vor fi mai ușor de păstrat în cataloage electronice, iar lucrurile se vor muta, încet-încet, în virtual. De altfel, constituirea claselor virtuale duce la o nouă organizare a acestora în clustere. Se formează, astfel, comunități masive de astfel de grupuri care formează împreună un sistem de învățare deschis (open learning environment).

Dilema dintre eficiența dată de carte și cea dată de device-uri naște, de fapt, o controversă mult mai amplă. Să spunem că această comparație a suporturilor tipărite cu cele electronice este doar vârful unui aisberg ale cărui necunoscute de-abia începem să le înțelegem.

Deci, ce facem?

Ca pedagogi, fie ai tinerilor, fie ai adulților, răspunsul este unul simplu. După cum am spus și în introducere, cel mai eficient mod de a întrebuința tehnologia este de a o îmbina armonios cu stilul clasic de predare. Cheia este găsirea punctelor în care să alternăm aceste mijloace de predare în așa fel încât formabilii să aibă o motivație cât mai ridicată și să îi ajutăm să-și atingă scopul – acela de a se forma continuu.Form

„Niciodată nu este târziu să înveți”

„Niciodată nu este târziu să înveți”

Articole, Revista

Prima linie de cod e un hotar greu de trecut pentru un neinițiat în tainele științelor informatice. Ca să poți să o scrii, e nevoie să curgă multă pastă de pix pe caiete și multe linii de teorie informatică prin pâlnia minții. Și, în general, inițierea în tainele programării nu e ușoară. E de preferat să ai lângă tine un îndrumător, și încă unul bun. Pentru că începuturile sunt entuziasmante și trebuie să fie cineva care să te tempereze și să-ți ofere o sugestie pentru viitoarea ta dezvoltare ca specialist în științele informaticii.

Nu trebuie să fii în Silicon Valley ca să fii motivat să înveți informatica și să ai un start numai bun în domeniu. E de ajuns să fii în Slatina și să fi trecut puțin pe la Greceanu. Sau student pe meleaguri piteștene. Pentru că aici poți găsi nu atât un profesor, cât un mentor care deslușește cu mult meșteșug tainele informaticii pentru cei dornici să parcurgă un astfel de drum. Încă un interviu printre liniile de cod de pe ecran, pentru care îi mulțumim domnului profesor Doru Popescu. Enjoy!

Sunteți un mentor pentru multe generații de tineri pe care i-ați inițiat cu succes în tainele informaticii. Cine este Doru Anastasiu Popescu?

Sunt Doru Anastasiu Popescu și sunt născut în Slatina, județul Olt. Am absolvit Liceul de Matematică-Fizică din Slatina în anul 1986, secția Matematică-Fizică, an în care am fost admis la Facultatea de Matematică, Universitatea din București. După stagiul militar de 9 luni, am absolvit facultatea în anul 1993, an în care am fost repartizat prin repartiție guvernamentală la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina.

A urmat o perioadă până în 2013 plină de realizări didactice și științifice: participări anual la Olimpiada Națională de Informatică, Lotul Olimpic de Informatică, Concursuri Internaționale de Informatică și Robotică, obținerea tuturor gradelor didactice în matematică și obținerea titlului de doctor în Informatică la Universitatea din Pitești. În anul 2013, în urma unui concurs, am fost admis ca lector universitar la Universitatea din Pitești, Facultatea de Matematică-Informatică, unde a urmat până în anul 2016 o perioadă intensă de cercetare științifică și didactică urmată, după un examen dificil, de conferire a titlului de conferențiar universitar.

Actualmente, continui munca de cercetare și cea didactică la aceeași universitate, în paralel cu activitatea de la Colegiul Național „Radu Greceanu”, în limita timpului disponibil. Activitatea didactică și științifică cuprinde tipărirea a peste 20 de cărți și peste 60 de articole științifice. În paralel cu această activitate, numeroși absolvenți care activează în domeniul IT&C au făcut primii pași în acest domeniu sub îndrumarea mea. Un mare număr de elevi obținând premii și mențiuni la diferite concursuri de informatică (concursuri interjudețene și naționale, olimpiade naționale, balcaniade, etc.)

Ați fost desemnat de curând Profesorul Anului în cadrul Galei Laureaților, de zilele Slatinei. Care este secretul unui profesor de succes?

Nu exista un secret. Trebuie să muncești mult, pe o perioadă lungă de timp. Trebuie să fii receptiv la nou, să acorzi mult timp lucrului cu elevii și studenții. Rezultatele nu trebuie căutate – vin de la sine, dacă elevii sunt receptivi, lucrează constant și sunt ajutați de profesori, părinți și comunitate în acest proces complex de pregătire.

Care sunt realizările cu care vă mândriți cel mai mult?

La fiecare generație am avut realizări și m-am bucurat la momentele respective. Mă simt bine atunci cand închei cu bine activități de pregătire a elevilor (olimpiade, concursuri, examene), de elaborare a unor lucrări științifice (articole, prezentări). Totuși, aș dori să nominalizez câteva dintre acestea. Premierea din 2004 de către Președintele României privind realizările de până atunci, participările la cele peste 10 concursuri și olimpiade internaționale, cărțile publicate, titlul de doctor și, nu în ultimul rând, programatorii pe care i-am pregătit în perioadele lor de școlarizare sunt câteva dintre aceste realizari.

Ca profesor în domeniu, credeți că disciplinele informatice sunt benefice în procesul educației?

Indiscutabil. Acestea dezvoltă abilitățile de analiză, strategie și alegere a tehnicilor necesare rezolvării unei probleme. Gândirea algoritmică este importantă în toate domeniile, informatica având o contribuție majoră în această direcție. Nu sunt de neglijat și abilitățile de folosire a calculatorului sau a soft-urilor aflate pe acesta.

Deci, studiul științelor informaticii asupra dezvoltării educaționale ale elevilor și studenților are efecte benefice asupra gândirii elevilor.

Informatica deschide calea spre căutare, cercetare și aduce acel plus, care este necesar pentru a te dezvolta ușor în orice domeniu.  Nu poți avea medici, ingineri, economiști, profesori buni fără a oferi, prin disciplinele informatice, bazele operării pe calculator.

Credeți că este de bun augur introducerea tehnologiilor nou-apărute, a instrumentelor și device-urilor în cadrul procesului educațional?

Trebuie să ținem pasul cu noile tehnologii și în procesul instructiv- educativ, pentru că avem numai de câștigat. Nu putem sta numai cu creta în mână, când avem atâtea mijloace de informare și cercetare. Într-adevăr, trebuie să ne perfecționăm și să ne pregătim permanent, pentru că altfel ne trezim că nu putem să facem plăți sau rezervări online, nu ne descurcăm în aeroport ori la gară sau nu putem comunica cu persoanele dorite. Pe scurt, nu am face față cerințelor actuale.

Cum vedeți viitorul tehnologiei în cadrul societății? Unde va ajunge această dezvoltare?

În jurul tehnologiilor se vor învârti toate activitățile. Dezvoltarea nu are limite, mereu va exista o ștachetă care se va doborî. Totuși, trebuie să avem grijă să nu ne transformăm în roboți, ca să fim capabili să selectăm, să fim capabili să distingem binele de rău și progresul de stagnare.

La final, vă rugăm să transmiteți câteva gânduri cititorilor noștri.

Vă doresc să vă canalizați activitatea spre progres, bunăstare, educație și cercetare. Niciodată nu este târziu să înveți.

Conf. univ. dr. Doru Anastasiu Popescu, Universitatea din Pitești, Departamentul de Matematică-Informatică

Dezvoltarea competențelor digitale – o armă puternică în lupta împotriva șomajului

Articole, Revista

Evoluțiile alerte din domeniul digital, din ultimii 10-15 ani, precum şi cele care se estimează a se produce în următorii 20 de ani, au dat naștere unei dileme tot mai presante: în ce măsură dezvoltarea noilor tehnologii afectează piața muncii? Din punctul meu de vedere, mai ales în ceea ce privește România, dezvoltarea noilor tehnologii este o mare oportunitate pentru reducerea șomajului și crearea de noi locuri de muncă, nicidecum un risc.

Cu toate acestea trebuie să pornim de la realitatea actuală. Potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2016, mai puțin de jumătate (46%) din forța de muncă avea competențe digitale de bază sau mai avansate (față de 72%, media în UE). În același timp doar 52% dintre români utilizează Internetul (spre deosebire de 72% la nivel european), 32% nu au utilizat niciodată Internetul, iar doar 26% dețin abilități digitale de bază.

Această imagine a deficitului de acces la competențe și infrastructură ICT este ilustrativă pentru inegalitățile existente în domeniu. Astfel, de cealaltă parte, România este din ce în ce mai performantă în domeniul ICT şi al cercetării pentru robotică. Avem cel mai mare număr de profesioniști certificați în ICT din Europa iar, doar în ultimii ani, companii europene importante au stabilit în țara noastră mai multe centre de cercetare în robotică. De altfel, sectorul ICT contribuie deja cu aproape 6% la PIB-ul României.

La nivel european, industria digitală creează în fiecare an nu mai puțin de 120.000 de locuri de muncă. Acest lucru a generat un deficit de 300.000 de specialiști în domeniu. Și în România, cererea de specialiști în domeniul digital este tot mai mare pe zi ce trece.

Corelarea educației cu nevoile de pe piața forței de muncă și, în special, dezvoltarea competențelor digitale, reprezintă cheia rezolvării ambelor probleme enumerate anterior. Trebuie să acționăm acum pentru a folosi toate mijloacele educaționale de care dispunem, pentru a forma specialiști în domeniul digital, rezolvând astfel atât problema locurilor de muncă, cât și pe cea a deficitului de personal din zona tehnologiei. Astfel putem genera plus-valoarea care să ridice industria ICT din România în raport cu alte state din Europa.

Atât ca membru în Parlamentul European, cât și în calitate de câștigător al titlului de Europarlamentar al Anului pentru Agenda Digitală, consider acest lucru o prioritate. De aceea susțin, în calitate de Ambasador al Comisiei Europene, campania europeană eSkills for Jobs inițiată cu scopul de a coagula eforturilor autorităților, companiilor, ONG-urilor care activează în domeniul educației și formării profesionale pentru dezvoltarea competențelor digitale.

Cred că este nevoie de pași concreți în această direcție a corelării educației cu nevoile pieței muncii. În acest sens am căutat că contribui cu proiecte concrete din Parlamentul European. Am reușit să conving, spre exemplu, Comisia Europeană să aloce 1,5 milioane de euro pentru o serie de proiecte dedicate educației digitale sau prin mijloace digitale.

De exemplu, unul dintre proiectele pilot pe care le-am inițiat, în valoare de 500.000 de euro, axat pe educația fiscală prin mijloace digitale, a fost aprobat și va fi pus în aplicare de Comisia Europeană. Cel mai mult mă bucură faptul că, printr-un proces de selecție transparent, Comisia Europeană a decis să lucreze chiar cu o companie românească pentru implementarea proiectului. Avem, așadar, un inițiator român, un dezvoltator român și un proiect european în domeniul digital care aduce bani și plus-valoare pentru România. Este doar un exemplu, dar sunt sigur că vor mai urma și altele, pentru că țara noastră trebuie să-și fructifice potențialul în domeniul digital.

Iar acesta este doar unul dintre proiectele pilot pentru care am obținut finanțare de la Comisia Europeană. În prima jumătate a mandatului meu, am reușit să inițiez cel mai mare număr de proiecte aprobate pentru finanțare de la Comisia Europeană dintre colegii europarlamentari — 8 proiecte în valoare de peste 9,3 milioane de euro pentru acțiuni în domeniul sănătății, educației, industriei și noilor tehnologii. Toate proiectele pilot pe care le-am inițiat au fost gândite pentru a crea o legătura între industrie, cercetare și forța de muncă locală.

Cele mai importante două proiecte, Digital Hubs Network și Digital Transformation of European Industry, însumează 3 milioane de Euro și vizează dezvoltarea sectorului digital și modernizarea industriei. Digital Hubs Network prevede crearea unui hub de inovare digitală în România, având ca scop stimularea dezvoltării IMM-urilor din punct de vedere digital, astfel încât acestea să se poată conecta la nivel internațional, să lucreze împreună, să dezvolte proiecte comune și să contribuie la crearea unei comunități digitale care va crește competitivitatea europeană în acest sector. Proiectul Digital Transformation of European Industry urmărește asigurarea unei abordări coerente și sustenabile pentru dezvoltarea și consolidarea implicării tuturor părților relevante interesate de digitalizarea industriei europene: mediul de afaceri, mediul academic, institutele de cercetare, societatea civilă. Proiectul va sprijini acele regiuni și sectoare afectate de procesul de digitalizare și care nu au, la rândul lor, un program de digitalizare. Obiectivul meu principal este participarea companiilor românești la dezvoltarea acestor inițiative utile țării noastre.

Pentru viitor îmi doresc ca, alături de autoritățile competente în domeniu și de societatea civilă, să încurajăm experții români din ICT să vină în școli și universități și să predea în domeniu. Pentru a face acest lucru trebuie să investim în formarea lor educațională dar și să reglementăm în așa fel încât să poată să facă acest lucru. Doar dacă investim în educația digitală ne asigurăm că elevii și studenții români își vor găsi un loc de muncă în ICT imediat după terminarea studiilor beneficiind de o calitate mai mare a activității profesionale și o remunerație adecvată. Cu un plan eficient și mai multă inițiativă, care să fie în acord cu Agenda Digitală europeană, țara noastră poate nu doar să reducă deficitul de specialiști pe care îl menționam anterior, dar are șansa să devină un lider european în domeniul programelor privind dezvoltarea competențelor digitale.

Victor Negrescu, Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală

„Cheia succesului în viață se află în educație”

„Cheia succesului în viață se află în educație”

Revista

În general, responsabilitatea unui management eficient și care pune accent pe latura emoțională, a relației dintre oameni, a fost întotdeauna o problemă spinoasă. Faptul de a conduce destine și de a deține dreptul de decizie asupra aspectelor profesionale ale unei instituții presupune o viziune foarte realistă asupra situației globale și individuale. Astfel de oameni se nasc cu profilul psihologic și caracterul de lider. Iar domeniul educațional e cu atât mai greu cu cât, în fața ucenicilor tăi, devii, mai mult decât manager, mentor.
Vom vorbi astăzi, pe îndelete, cu un om frumos. Andra Bică ocupă, cu responsabilitate și devotament, funcția de inspector general al IȘJ Vâlcea, despre liderat, profesionalism, dezvoltare în educație și alte teme, în interviul care urmează.

Care este activitatea dvs. principală în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea?

Activitatea unui inspector general este extrem de complexă. În primul rând trebuie să înțeleagă foarte bine sistemul de educație și oamenii lui: elevi, directori, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, părinți, comunitatea locală., într-un fel sau altul toți sunt participanți activi ai sistemului și fiecare are mulțumirile sau nemulțumirile lui pe care trebuie sa le gestionezi cu multă înțelegere.

Care sunt valorile-cheie după care vă ghidați activitatea profesională?

Activitatea mea nu poate fi ghidată decât după valorile de care fiecare dascăl ar trebui să țină seama : atitudinea altruistă față de elev, dragoste multă dăruită elevului, corectitudine, respect și angajament, un cod de etică mereu prezent în mintea dascălului.

Ce activități educaţionale care au adus un plus de valoare comunității ați implementat în cadrul IȘJ Vâlcea?

Am încercat să avem o relație foarte strânsă cu comunitatea locală și județeană și am militat în primul rând pentru un învățământ de calitate, care nu este posibil doar cu dascăli bine pregătiți, ci și cu dotarea corespunzătoare a școlilor. Am venit în sprijinul acestei idei cu o multitudine de activități precum Gala Olimpicilor, concursuri, spectacole, dezbateri si parteneriate, unde fiecare participant a avut rolul său bine definit. Am fost extrem de bucuroși când a fost răsplătită performanța, așa cum s-a întâmplat după examenele de Bacalaureat si Evaluare Națională 2016, când au fost obținute 8 medii de 10 la fiecare dintre acestea.

Am vorbit foarte pe scurt despre activitatea dvs profesională. Cum este, însă, omul Andra Bica? Cu alte cuvinte, schițați-ne o scurtă caracterizare personală a dvs.

La această întrebare îmi este foarte greu să răspund. E bine să îi lași pe alții să vorbească despre tine. Ce pot să vă spun totuși este că sunt o persoană care iubește copiii, în special, și oamenii, în general. Sunt destul de perfecționistă și exigentă cu cei cu care lucrez, dar totodată le ofer destul de multă libertate în a-și pune în practică viziunea personală. Consider că se poate practica un management eficient, așa cum scrie în manualele de specialitate, cu multă răbdare și implicare.

Nu mă văd făcând altceva decât meseria de profesor. Am fost pe rând învățătoare, educatoare, profesor la gimnaziu, profesor la liceu, director, am predat atât în mediul rural, cât și în mediul urban, am predat la clase simultane timp de 3 ani ca învățătoare, am predat în comunități dezavantajate, dar și în reședința de județ, la colegiu. Sunt în sistem de la 19 ani. Practic, de când am intrat în școală ca elev, nu am mai părăsit-o niciodată și nici nu mă văd făcând acest lucru prea curând.

Care este părerea dvs. despre integrarea tehnologiilor în educație?

În ultimul deceniu, evoluțiile sociale, rapide și imprevizibile au impus o reconsiderare a rolului profesorului şi a materialelor instructive utilizate. Este necesară motivarea elevilor pentru învățare, precum și menținerea interesului acestora, de aceea circumstanțele actuale conferă un plus pentru integrarea noilor tehnologii, lăsând în urmă părțile lor mai puțin pozitive. Nimic nu e perfect, fiecare situație are și bune și rele.

Referitor la inovațiile tehnologice care au apărut în zilele noastre, apropo de părți pozitive sau negative, este capabilă tehnologia să genereze efecte pozitive/negative asupra procesului educațional?

Aș putea spune că fără tehnologie nu se mai poate desfășura un act educațional eficient. Consider că trebuie să ne adaptăm societății în care trăim și să nu le cerem elevilor să se întoarcă în timp, ci noi, profesorii, să ținem pasul cu timpul. Este o provocare, într-adevăr, dar suntem obligați să ținem pasul cu tehnologia. Ca în orice domenii există și efecte pozitive si efecte negative, dar depinde de noi cum le gestionăm pentru a înclina balanța către cele pozitive.

Credeți că educația, sub orice formă a ei, are puterea de a face totul posibil?

Cred cu tărie că educația, fie ea cea profesională, informațională, vocațională, de consiliere, rămâne domeniul cu multiple funcții ce pregătesc elevul pe drumul devenirii sale pentru performanță, iar în cazul încercărilor vieții, de care nimeni nu scapă, va şti cum să le abordeze şi să le depășească. Cheia succesului în viață se află în educație.

TEHNOLOGIA CARE NE INUNDĂ

TEHNOLOGIA CARE NE INUNDĂ

Revista

Hello world.
„Hello world” este mesajul tradițional pe care un viitor programator care se respectă îl afișează la prima rulare a unui script într-un limbaj de programare. Dintr-o exprimare banală, a devenit un mesaj care poartă cu el o semnificație a unei deschideri către creativitate, iubire și frumos. Este însă omul cu o tastatură și un ecran albastru în față deschis către această lume?
Stau de ore în șir în fața unui milion de pixeli. E, de altfel, o pagină care așteaptă să fie umplută cu biți. Nimic altceva decât lungi înșiruiri de 0 și 1 al căror joc ne atrage într-un web deconcentrant. Nimic altceva decât electroni care se mișcă dintr-un loc în altul și a căror energie ne prinde într-un univers.
S-a lansat noul model de Samsung Galaxy. Linux are mii de distribuții. Sunt sute de modele de smartphone pe Internet din care să alegi. Avem de ales dintre configurații de procesoare și mii de resurse web educaționale. Sufocați de atâtea informații, trecem pe contul de Facebook să ne dăm cu capul de perete și să ne calmăm puțin nervozitățile. Ne creăm imaginea perfectă pe Instagram și începem să vânăm apreciere din partea userilor. Pierduți pe imensul tărâm al socializării, ne regăsim uitați pe un colț de web, ne trezim la realitate și ne devirtualizăm. Scăpați din uitare de nevoia fiziologică de foame, sete sau somn, stăm pe tușă câteva momente, tragem aer adânc în piept și plonjăm din nou în tehnologie prin ecranul telefonului.
În alte părți ale tehnologiei, oameni puși pe treabă se uită prin obiectivul microscopului la noi leacuri binefăcătoare. Noi materiale obținute la nivel nanometric înlocuiesc materialele tradiționale, protejând astfel mediul. Manageri eficienți folosesc sisteme de optimizare ale business-urilor.
Suntem într-o cursă continuă susținută de ego-ul uman? Suntem animați de dorința de a ajuta? Căutăm cu orice preț confortul? E o discuție mult prea mare și mult prea sensibilă. Pentru că la simpla apăsare a unui întrerupător, universul virtual cade.

Pervasive
Are gust de metal și nucă de cocos.

Suntem înclinați să credem că dezvoltarea echipamentelor electronice este exclusiv apanajul tehnologiei. Doar că lucrul acesta e doar parțial adevărat. Tehnologia nu este numai device-ul pe care noi îl purtăm zi de zi în forma telefonului mobil sau a laptop-ului de pe birou.

Totuși, asta-i ce ajunge la noi. Așa simțim noi efectele tehnologiei. Și, într-adevăr, suntem inundați, bombardați, virtualizați. Îi putem spune cum dorim, însă pătrunderea tehnologiei în viața de zi cu zi a ajuns deja la un nivel foarte avansat. Există o mulțime de polemici pe tema asta, dar majoritatea acceptă, chiar și tacit, tehnologia. Pentru că tot ce înseamnă device absoarbe ca un burete toată atenția minții. Acest lucru tinde să devină o dependență pentru o parte din oameni – neinteresați de efectele pe care excesul tehnologiei le are asupra psihicului uman. Mulți dintre noi am experimentat, chiar și pentru perioade scurte de timp, poate de ordinul orelor, astfel de dependențe de tehnologie. Fără să intuim / știm, căutăm confortul și rapiditatea. Iar cea mai ușoară cale a zilelor noastre este dezvoltarea tehnologiilor inovatoare. Și, odată obișnuința gata stabilizată, mintea nu mai caută soluții noi la probleme vechi și apare un proces circular periculos, asemănător unei lentori, în ciuda zgomotului bruiant de fundal întreținut de tehnologie, ajungându-se la oboseala mentală de care ne plângem cu toții.

Tehnologie există de când oamenii au construit primele oale de lut. Și chiar dacă primele sisteme informatice nu aveau la bază chiar un sistem de calcul avansat, așa cum este astăzi computerul, sunt considerate tot tehnologii.

Spunem că în zilele noastre dezvoltarea tehnologiei a ajuns la un nivel fulminant. Această dezvoltare are la bază nevoia intrinsecă a omului de a ieși din zona de confort și curiozitatea de a aduce frumusețea și utilitatea omenirii. Și poate că nevoia preponderentă a omului de azi (interioară sau sugerată) este aceea de a fi informat. Am intrat într-o etapă considerată unanim o eră a tehnologiei informației. De fapt, întreaga dezvoltare care se desfășoară sub ochii noștri este bazată exclusiv pe circulația informației.

Ei bine, aceste lucruri ne vor părea poate antice pe termen mediu și chiar scurt, de ordinul anilor. Să ne gândim, totuși, că tot ceea ce înseamnă soluție la o nevoie crescândă înseamnă tehnologie. Tehnologia nu este apanajul vremurilor pe care le străbatem. Doar că valul care a apărut în timpurile noastre este resimțit mult mai puternic, prin natura elementului generator – informația –, a ușurinței răspândirii ei și a notorietății acesteia. Practic, tehnologia actuală e ca nisipul din borcanul cu mingi de golf, care umple fiecare spațiu liber, atingând orice aspect al vieții umane. Și, întocmai cum întotdeauna va mai exista ceva care va umple borcanul față de ceea ce deja există, tot așa va mai exista o anume parte de tehnologie care o va depăși pe cea curentă.

Să pornim de la un exemplu simplu și la îndemâna cunoștinței tuturor: primele calculatoare cântăreau câteva zeci de tone și necesitau spații foarte mari de stocare. Practic, putem spune că erau destul de ineficiente raportate la rezultatele pe care le dădeau.

Așa sunt primele încercări. Principiul care călăuzește dorința de cunoaștere umană se bazează pe tehnica pașilor mici sau din aproape în aproape. Rare sunt situațiile în care lucrurile converg aparent din întâmplare spre o descoperire revoluționară sau geniul descoperitorului întrece limitele normale ale umanului. Astfel că acea tehnologie poate fi acum comprimată în dimensiuni comparabile cu mărimea unui celule vii.

Origini

Tehnologia se bazează pe un instrument pe cât de complex, pe atât de eficient: mintea umană. Iar ceea ce vedem și simțim noi este interfața care realizează contactul factorului uman cu tehnologia.

Sistemele informatice există de când a apărut omul. Există chiar fără să ne dăm noi seama – și aici ne referim, de exemplu, la codul genetic înscris în celulă. Pentru că, în esență, aceste sisteme se bazează pe acțiunea fundamentală de a algoritmiza și de a face analogii cu ceea ce deja există în natură. Cred că putem considera chiar că dezvoltarea tehnologiei e o încercare perpetuă de a mima mecanismele și substraturile fenomenelor care se petrec în natură.

Spre exemplu, o paralelă interesantă se duce între codul genetic al organismului uman și codul-sursă al unui program: în același mod în care codul genetic este replicat, codificat, duplicat, în așa fel încât să determine un fenotip, în același mod codul sursă este manipulat de compilator ca să determine o interfață. Iată că, fără să intuim, noi înșine suntem modele ale unor tehnologii nu foarte îndepărtate de noi.
Tehnologia și mintea umană

Tehnologia are avantaje imense. Chiar și faptul de a scrie aceste rânduri e facilitat de ceea ce înseamnă inovație. Dar asta e o aplicație banală. Și, de fapt, e o interfață a unui concept mult mai global decât o adunătură de fierătanii și polimeri amidici poleite cu iridiu, platină și siliciu cărora li se aplică un touchscreen. E vorba de o capacitate a minții umane de a problematiza, algoritmiza și soluționa. De a găsi o rezolvare eficientă a unei nevoi individuale sau colective care să aducă un bine întregii societăți. Astfel că tehnologia este un instrument și nu un scop, exact așa cum considerăm că sunt banii sau puterea.

Aceasta este și problema care apare și de care, de fapt, ne lovim în realitatea rece care ne înconjoară. Ne diluăm puțin câte puțin în confortul pe care noi înșine ni l-am creat. Acesta este, de fapt, singurul lucru pe care ni-l putem imputa nouă în ipostaza de descoperitori ai tehnologiei. Așa că aceste interfețe pe care le denumim generic device-uri și pe care le confundăm în mod eronat cu tehnologia au devenit extensii ale corpului uman – prelungiri ale interacțiunii personale către alte micro-universuri.

Soluția e simplă: atâta timp cât ne vom păstra o igienă a minții și nu vom pierde conexiunea cu realitatea înconjurătoare, tehnologia ne e unul dintre cele mai eficiente mijloace de bunăstare. Atunci când diminuăm instensitatea interacțiunilor cu omul, abia atunci vom fi rămas demult în urma tehnologiei, pentru că ea va gândi pentru noi în acele momente.

Tehnologia în educație

Tehnic vorbind, creta și buretele au fost la rândul lor tehnologii. Au adus răspuns la o nevoie stringentă a dascălilor. Lucruri pe care azi le credem banale sau chiar desuete au reprezentat un vârf de tehnologie la momentul întrebuințării lor în premieră. Lucruri pe care generațiile de mâine le vor crede banale sau chiar desuete ne par azi minuni ale lumii în continuă dezvoltare.

Educația e poate cel mai important proces al societății, atât la nivel individual, cât și la nivel colectiv. Pentru că viitorul unei națiuni depinde în mare măsură de modul în care se face educația. Procesul educațional suferă influențe, fiind expus determinărilor sociale exterioare, întocmai ca un nerv hipersensibil la stimulii exteriori. Și, ca și în alte domenii, tehnologia a pătruns inevitabil și în sistemul educațional. Aici, problema devine cu atât mai sensibilă, cu cât avem de-a face cu minți în formare. Se pune, astfel, problema din punct de vedere al categoriilor de tehnologie care se folosesc în procesul educațional. Vorbim aici de două moduri de intruziune a tehnologiei în educație: folosirea propriu-zisă a aparaturii IT în procesul educațional și formarea unei competențe tehnologice.

Astfel că tehnologia sub înțelesul ei conceptual aduce o oportunitate. Ne conectăm mult mai rapid la informația de azi. Descoperim noi moduri de a transmite informație și de a dezvolta competențe. Ne formăm, astfel, o gândire algoritmică care ne ajută în multe situații din viață. Acesta este de fapt rolul tehnologiei în educație: de a atrage atenția învățăceilor și de a fi un excelent asistent în procesul educațional. Adică de a-l scuti pe dascăl de problemele organizatorice și birocratice și de a-l ajuta să se concentreze pe latura emoțională a învățării. Nu în ultimul rând, pornind deci de la exterior către miez, să formeze frumos mințile și chiar caracterele tinerilor, ajutându-i să-și formeze o structură rațională a minții care să le furnizeze soluții eficiente și sustenabile la probleme cotidiene, în acord cu nevoile lor și ale societății.

Este, deci, o oportunitate până în momentul în care ajunge a fi mai degrabă un substitut al mentorului. Atunci când atinge punctul în care înlocuiește frumusețea minții umane și îi deturnează mecanismele. Problema cea mai mare este, deci, influența tehnologiilor nou-apărute asupra minții plastice a copiilor și tinerilor aflați în plină formare fizică și psihică.

Science-friction

Tehnologia rămâne un subiect plin de controverse, pe care putem să dezbatem și dilematizăm până mâine dimineață și nici măcar n-am apuca să începem discuția.

Ideea este simplă: deși omul de oțel are un călcâi care are un joc și e posibil să nu poată să susțină această interfață, întotdeauna va exista un substrat mai profund al tehnologiei. Pentru că omul conștient de puterea și de limitele sale va înțelege că atâta timp cât are un sistem mental bazat pe credință și rațiune, el va putea făuri din resursele mediului înconjurător noi moduri de a-și facilita existența și nu moduri de a-i fi subjugată de un miraj al egocentrismului și plinătății de sine.

Până la apariția următoarei inteligențe artificiale și a următorului supercomputer, nu putem spune decât că trebuie să fim îndeajuns de curioși încât să căutăm și suficient de precauți încât să nu ne pierdem.