Alergând

Articole

DSC01947

Căutăm.

În fiecare moment al existenței, căutăm fericirea. Alergăm după ea. Sprintăm. 100 de metri garduri. Maraton? Poate unii chiar o numim o plimbare. Fiecare o numește cum dorește. Iar fericirea o compatibilizăm cu diverse chestii. Aur, mașini, bani, formare continuă, educație, fericirea celorlalți, zâmbete, prietenii solide și sincere.

„În căutarea fericirii” e un status pe care îl putem afișa cu toții, fără rezerve, pe paginile noastre personale (nu de Facebook) ale vieții. Căutăm fericirea în sensuri pe care nu le știm sau nici nu le intuim. E un instinct învățat. Filmul omonim, pe care poate toți dintre noi l-am vizionat, e o metaforă excelentă pentru alergarea noastră de fiecare zi. Practic, senzația personală pe care mi-a dat-o a fost de alergare continuă. Tot filmul a fost o cursă continuă, cu sufletul la gură. Spre un anume țel.

Ei, cam așa stau lucrurile și cu fiecare dintre noi. Fie că ne dăm seama sau nu, alergăm asimptotic spre ceva. Acum, fie că alergarea asta o simțim ca pe o plimbare lentă în zefirul somnoros al primăverii, fie că ne optimizăm fiecare respiro și căutăm fiecare resursă a musculaturii sufletești, asta depinde de fiecare. Dacă voința de învingător e mai puternică, dacă strategia e altfel, fie în sprinturi, á la Husain Bolt, fie sub forma unui maraton, cu resurse dozate, depinde de structura personalității fiecăruia.

Iar căutarea presupune formare.

Ideea nu e neapărat de atingerea și găsirea a ceva, ci de modul în care această alergare este parcursă. E o nuanță fină aici, e vorba de o alergare întru ceva și nu neapărat spre ceva. Personal, în paralela cu filmul menționat mai sus, e vorba de sudarea relațiilor, de întărirea legăturilor, de reconfirmarea statutului de ființă umană. Pentru că, până la urmă, nu e vorba de atingerea a ceva, ci e o căutare continuă. Iar în cadrul acestei căutări ne perfecționăm pe noi înșine. Ne educăm prin noi și cu ajutorul celorlalți.

Hadeți să o facem o căutare frumoasă și echilibrată. O formare solidă. Fără extenuare. Fără ochelari de cal.

Iar pe parcurs să luăm niște momente de respiro. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru talentele noastre. Să mai privim o floricică care crește, să mai auzim o vrăbiuță cum ciripește. Să ascultăm copacii înflorind primăvara și să gustăm perfecțiunea fulgilor de zăpadă.

Să ne concentrăm pe sănătatea noastră fizică și mentală și să-i menajăm și pe ceilalți de frustrările noastre. Să savurăm în liniște câteva rânduri dintr-o carte frumoasă într-o seară ploioasă. Să ne bucurăm de prietenii frumoase, de oameni de calitate și de discuții rodnice. Să chat-uim zâmbete și să ne bucurăm în tihnă de veselii cuminți. Să încercăm să ne formăm continuu. Să ne îmbogățim prin educație. Să muncim frumos. Să-i apreciem pe ceilalți pentru lucrurile frumoase pe care le realizează. Să tratăm fiecare situație cu răbdare și tact. Să punem puțină pauză la viteză, neîncredere și frustrări și să admirăm spectacolul vieții. Măcar câteva momente. Câteva frânturi de fericire.

Pauză. Liniște. Energie pozitivă.

După asta, inspirăm adânc și o reluăm cu alergatul.

Mai educați, mai frumoși și mai inteligenți.

Și profesorii merg la școală

Articole

presentation

Da. Nu e 1 aprilie. Și nu e nici un joc de cuvinte.

Vorbeam într-un articol anterior despre faptul că lumea învață mereu. Până la urmă, orice diamant are nevoie de șlefuire. Așadar, orice om are nevoie de perfecționare. Se perfecționează lucrând, învățând lucruri noi, specializându-se pe o nișă pentru care are deprinderi speciale. Pentru că, ok, plăcerea de a lucra în domeniu e una, talentul e alta, munca e ceva cu totul diferit. Când te formezi, mai prinzi câte o chestie din zbor. O deprindere, o abilitate, o informație, o șmecherie, un skepsis. Adică, gen, mai înveți o tehnică nouă, mai aprofundezi niște teme sau mai cercetezi niște rezultate. Când înveți, mintea nu stă degeaba.

Pentru că, gândiți-vă: brutarul care nu știe să facă pâine are vreun client? Rodesc răsadurile de legume sub mâna ezitantă a agricultorului care nu știe să le îngrijească? Ies cumva vasele bune sub niște degete șovăielnice ale olarului?

Așa e și în pedagogie. Poți să ai talent cu carul, să atragi ca un magnet toate privirile, poți ai talentul nativ de a preda cursiv și la sfârșitul orei toți cursanții să înțeleagă perfect noțiunile. Poți să ai toate astea și poți să excelezi. Poți să susții un curs doar cu talentul? Ce se întâmplă mai departe?

Spuneam în titlu că și profesorii merg la școală. De fapt, profesorii merg la două școli.

Profesorii merg să se perfecționeze în domeniul pentru care s-au pregătit de la începuturile carierei. Pentru asta, fac tot felul de cursuri acreditate. Oferta e variată, mecansimul e simplu: se înscriu, sunt formați, testați și se certifică. Practic, e un proces cu rezultate bine definite, cu scopuri precise și cu obiective măsurabile. Perfecționarea formală are un rol bine definit în procesul educațional.

Asta ar fi partea oficială a perfecționării. Fără însă să știe, școala în care profesorii predau este școala în care și ei înșiși sunt cursanți. Procesul educației copiilor, adolescenților, tinerilor, adulților le imprimă o urmă de schimbare. E o schimbare milimetrică. Predându-le cu mintea și cu inima celorlalți, ei se supun unei organizări riguroase, dezvoltă o intuiție forjată, își antrenează o memorie pe care o optimizează pas cu pas. Și toate astea le face numai predând. Și nu în orice fel, pentru că și modul de predare nu trebuie neglijat.

Responsabilitatea unui profesor e mare. Pentru că, dacă patiserul mai strică un ștrudel, nu e mare pagubă, dar un profesor nu are voie să greșească. Faptul că și-a ales responsabilitatea asta și faptul că dovedește că poate să o ducă sunt lucruri de lăudat.

E important ca un profesor să se formeze. Pentru că, până la urmă, profesorul nu e cel care trebuie să ne toarne cunoștințele cu pâlnia în minte. E cel care trebuie să inspire idei, minți, sentimente și caractere.

Albastru. Neon.

Articole

DIGITAL CAMERA

M-am gândit să-mi fac niște șuvițe albastre. Neon. M-ar prinde? Mi-ar sta bine? Ce spuneți, aș fi… unic? E acesta un semn de unicitate?

Nup. Unicitatea nu rezidă din faptul de a pune cercei în unghii sau a face un tatuaj pe degetul mic de la piciorul stâng. Nu rezultă nici din șuvițele mele albastre neon. Nici din faptul că dețin 10.000 doctorate la Oxford și le dețin pentru mine, dar nici k nu shtyu s-a citesc shy sa scrioo, și, totuși, sunt cel mai fortză din kartier. V-ați gândit că suntem unici prin faptul că ne luăm un tricou mai șui, purtăm niște ghete mai retro sau o freză mai ciudată? Nup, n-ați ghicit nici acum. Nu sunt unic prin a avea, ci prin a fi.

Să fii unic e în firea lucrurilor.

Diferența pornește în primul rând din natură. Formarea genomului din ADN, cu cele 4 baze ale sale, a dus la crearea a milioane de mii de miliarde de combinații unice. Asta e și ceea ce ne spune calculul probabilităților: aranjamentul celor 4 baze azotate se poate face diferit în spirala de ADN, apoi în nucleozomi, cromatine și cromozomi.

Diferența se translatează apoi caracterului. Suntem unici prin amalgamul trăsăturilor, prin efervescența emoțiilor, în însăși taina personalității. Unora ne place liniștea, alții trăiesc la maximum vacarmul. Unii sunt mentori, deci formează idei și reacții, alții sunt privesc mulțimea din zona lor de confort. Suntem unici prin noi înșine și prin felul frumos în care ne purtăm cu cei de lângă noi. Suntem unici, dar unicitatea noastră nu înseamnă singurătate.

Pentru că, în unicitatea noastră, suntem complementari.

Ca specie umană, nu putem trăi decât în comuniune. Ne unim prin mecanismele unui limbaj. Ne călăuzește același ideal. Avem o cultură comună. Împărtășim aceleași valori. Creăm împreună frumosul sau, după caz, utilul. Suntem uniți prin intensitatea sentimentului de iubire, fie alăturați în același spațiu, fie atrași în jurul unui spirit tainic de comuniune.

Poate că tocmai diferențele dintre noi sunt cele care ne atrag. Poate că răspunsurile la dilemele noastre le regăsim tocmai în aceste relații. Poate că simțim, în fluxul neîntrerupt al acestor relații, emoții și sentimente care ne inspiră sau care ne dau speranță.

M-am gândit mai bine. Și nu mai îmi fac șuvițe albastru neon. E bine și-așa.

Pentru că diversitatea ne unește și comuniunea ne face unici. Așa-i?

Nicolae Bold

Educația are puterea să facă lumea mai bună!

Articole

CitateImaginați-vă că fiecare dintre noi avem o datorie. Mică. Micuuuță. Țineți-mi ideea asta.

Vorbeam mai deunăzi cu cineva (nu spui, persoană importantă) despre a fi sau a nu fi la volan. Adică, gen, volanul te transformă? Știți voi, când vezi omuleții verzi la semafor și te înverzești și tu de nervi și îți vin cele mai poetice gânduri despre mirobolanții tăi colegi de trafic care parcă transformă dualitatea spațiu-timp ca să jongleze cu secundele și să tragă de ele. Deci, dilema noastră-i una: educația ține de foame? Și, uite-așa, mi-am găsit subiect de discuție cu voi.

Gata, dați-mi datoria cu ideea.

Mă gândesc așa: eu am o datorie – trebuie să mă hrănesc. Dar eu, în loc să mă hrănesc, în mod voit mă înfometez. Nuuu, nu e vorba de dieta cu proteine sau de chestii raw-vegan. Și, după una și-alta, îi mai înfometez și pe alții.

Să luăm mostre din practică. Mă uit la știri și mi se transmite că sistemul de educație e defect. Merg la mall și, fix când deschid ușa, o domniță apare brusc în fața mea, dar eu, prevăzător, trec primul. Poate că șeful/prietenul/colega/copilul vecinului, într-un moment bun, mă întreabă care-i situația cu izomeria geometrică a hidrocarburilor și cum e faza cu tetraedrul regulat înscris în cercul trigonometric. La volan, am însușirea ciudată de a-mi face publice mențiunile cele mai ascunse despre cunoștințele de condus ale celorlalți. Și, ca să încununez cu succes o zi excelentă, sunt generos și, când ajung acasă, dau muzica simfonică la maxim, ca s-audă și vecinii.

Mă-nfometez sau nu?

Dap.

Și ce legătură are asta cu omuleții verzi de la semafor?

Păi, uite, asta-i legătura. Educația. Accepțiunea latinească a termenului de educație – „educare” înseamnă „a hrăni”. OK, deci ne hrănim prin educație. Urmează întrebarea logică, la care răspunem frumos, cuminți și needucați. Am înțeles, ne hrănim. Dar cu ce? Ne hrănim cu… mere, pere, în panere și gutui amărui?!

Nu. Prin educație mâncăm cu alt fel de delicatețuri. Aperitive gen concepte, noțiuni, conexiuni, analogii, și chestii de genul. Mai punem și de-un fel principal, cu emoții, sentimente, asertivitate. Iar la sfârșit facem un desert cu răbdare, bun simț și responsabilitate. Ziceți voi că nu pică bine un așa meniu!

Educația e furculița și cuțitul cu care pot să mă hrănesc și în același timp îmi dă și mâncarea cu care mă hrănesc. E una din modalitățile prin care pot să mă dezvolt spre bine și prin care, implicit, fac lumea mai bună. Pentru că, dacă eu mă dezvolt, și ceilalți vor beneficia de asta. Știți, asta e ca faza cu trandafirul care-și împrăștie mireasma și tovarășii cu care-și petrece timpul. Pentru că educația e o putere. Blândă. E o putere care nu dărâmă. E o putere care clădește frumos caractere, inimi și minți. Întocmai cum Făt-Frumos crește frumos și puternic, la minte și la trup, sau cum se-mpternicește Popeye după ce înfulecă niște spanac.

Educația are multe sensuri. De la șapte ani de-acasă și până la cele mai înalte doctorate și cursuri postuniversitare la Harvard, Sorbona sau Massachusetts Institute of Technology. Trecând printre ele printr-un elegant slalom, educația poate fi privită n-dimensional. Asta nu e o noutate. Nu inventăm din nou conceptul de apă caldă.

Acum, să rezolv niște situații-cheie. Mai închid un pic televizorul și m-apuc să citesc o carte. Și, ca să mă gândesc mai bine, mai pun mâna pe cartea prăfuită de bune maniere și învăț că e frumos să deschid cu gentilețe ușa unei domnițe. D-apăi, bine-ar fi și să mă mai documentez pe net sau să fac un curs (la Proeuro-Cons) despre cum mai e faza cu izomeria, iar la volan să-mi arăt talentele de conducător responsabil și cu bun simț și să le ascund pe-alea lexicografice, cu caractere speciale din codul ASCII. Și, ca să fie totul ca la carte, să-mi arăt vecinicia adevărată prin decibeli mai puțini și mai de bună calitate transmiși către terțe persoane.

Bun. Iar așa, ca de-ncheiere scurtă, vă urez mese-mbelșugate și vă doresc să fiți puternici. S-aveți poftă!

Autor: Nicolae BOLD

Formatorii noștri

Articole

Proeuro_cons_8_martieDin punct de vedere astronomic, în perioada asta, planeta Pământ se regăsește, pe orbita sa, în cadrul mișcării de revoluție, cu viteza sa de 30 km/secundă, la o distanță relativ medie între periheliu și afeliu, iar razele soarelui cad perpendicular pe planul axei la Ecuator și tangente la poli. Pământenii numesc această perioadă luna martie.

Și dacă e luna martie, e o lună specială.

Nu, nu vine factura la curent pentru toată iarna. E specială nu numai pentru că vine primăvara și noi vedem că totul renaște, ci și pentru că sărbătorim femeia. Pe lângă cupele albastre, roz, verzi, roșii, galbene, șatirate, turcoaz, fuchsia, roz pal, #FFFFFF, roșu #35, siclam ale florilor e mare zumzăială. Pe de o parte, albinuțele au intrat în sezonul olimpic, pe de altă parte bărbații, dezorganizați ca de obicei, au intrat în criză de timp. Și de idei.

Și la Proeuro-Cons a venit primăvara și am intrat și noi într-un nou sezon de formare. Rezultă, deci, că suntem și noi în formă. Și, precum știți, cursanții noștri lucrează cu formatori. Formatorul este acea persoană care trebuie să aibă de toate ca să dea de toate. Din multitudinea de metodologii, strategii descriptive și metode exhaustive, trainerii experimentați transmit cursanților printr-un aflux nelimitat de informații și strategii cunoștințele și conceptele, precum și conexiunile dintre acestea, necesare formării și modelării formabililor pentru a le transmite mai departe. Adică, trebuie să aibă cunoștințe, aptitudini, talent și emoție pentru a transmite cursanților experiență.

Dacă stați un pic să vă gândiți, cu toții beneficiem de niște formatori. Doar că îi numim în alte feluri.

Exemplificăm.

„Colega, spune-mi și mie cum să fac raportul ăsta…” „Bine, hai să te ajut!”

Învățăm să facem un raport.

„Deci, am făcut lista. Trebuie să cumperi pătrunjel, făină, zahăr…”

Învățăm să memorăm.

„Mergem la mall.” „Da, cum să nu!”

Învățăm să avem răbdare.

„Ce cadou crezi că ar trebui să îi cumpăr…”

Învățăm să fim creativi.

„Să cumpărăm niște ghiocei pentru fete, că e 8 Martie.”

Învățăm să fim gentili.

Și exemplele continuă la nesfârșit. Ați ghicit. Formatorii noștri sunt colegele, prietenele, surorile, mamele soțiile noastre. La acești formatori apelăm ori de câte ori avem nevoie de ceva. Ei sunt cei mai buni traineri ai noștri. Ne învață ce e frumusețea, gingășia, răbdarea, fidelitatea, emoția, perseverența, bunătatea și zâmbetul. Ne trec cu vederea punctele slabe. Pentru acestea și pentru tot ce fac pentru noi, le mulțumim. Cu mențiunea că le vom complimenta mereu, le vom asculta cu tact mențiunile, le vom ajuta pe cât putem…

autor: Nicolae BOLD

Cel mai bun vs Cel mai bun…

Articole

Cel mai bun vs Cel mai bun

ProEuro_cons_cel mai bunÎn toate domeniile vorbim despre formare continuă. Adică despre faptul că trebuie să învățăm în fiecare moment al carierei noastre. Șeful se întâlnește cu tine și îți zice: „Boss, trebuie să mai faci un curs de perfecționare” (între noi fie vorba, la Proeuro-Cons). Colegii / prietenii nu încetează să-ți spună: „Mai fă-te și tu un gentleman”. Societatea, în general, îți cere „să fii mai bun”.  Ceea ce este adevărat, în sensul că direcția cea mai bună a carierei este progresul. Întrebarea intervine în momentul în care începem să discutăm despre ce înveți. Sau despre cum înveți. Adicătelea, de fapt, ce înseamnă să fii mai bun?

Comparația din titlu pare să nu aibă logică. Veți întreba: bine, bine, comparație… între ce și ce? Ei bine, dilema noastră se concentrează între a fi cel mai bun și a fi cel mai… (exact!) bun.

Îmi vine în minte imaginea unui film – un bucătar talentat pleacă din satul natal, dintr-un restaurant uitat de lume, să lucreze într-un restaurant prestigios. Învață aici să se joace cu aromele și aduce bucătăria moleculară la nivel de artă. Totuși, se întoarce în satul natal ca să-și ajute restaurantul micuț să obțină o stea Michelin.

Comentăm. Când vrei să fii cel mai bun și să-ți faci o carieră, te perfecționezi. Studiezi cărți, tratate, stai pe net ore întregi, esențializezi, conceptualizezi, scrii, citești, schematizezi, analizezi, teoretizezi, schimbi perspective, puncte de vedere, faci practică în acel domeniu. Mergi la evenimente, conferințe, simpozioane care sunt legate de domeniul tău. Te individualizezi și îți centrezi eforturile pe dezvoltarea ta. Mergi să studiezi la o facultate care să-ți satisfacă dorința de a fi cel mai bun. Să spunem că ești bun la matematică. Dar crezi tu că nu e suficient și vrei să fii cel mai bun. The best. The man. Și atunci începi să studiezi. Asimptotic, că tot suntem la matematică. Devii cel mai bun. Îți perfecționezi talentele.

Când vrei să fii cel mai bun și să contribui la o carieră globală, privești dezvoltarea considerând în ecuația asta și pe ceilalți. Bine, bine, eu mă dezvolt. Toate bune. Ce fac cu rezultatele? Hai să continuăm exemplul cu matematica. Deci, știu să rezolv ecuații diofantice. Ce fac cu știința asta? O folosesc pentru a mă dezvolta mai departe sau îi ajut și pe alții să învețe să rezolve ecuații diofantice? Sau le fac pe amândouă în același timp?

Vedem că dilema noastră e una falsă. Și că nu poți să înveți de unul singur fără să îi ajuți pe ceilalți și nici să îi ajuți pe ceilalți fără să înveți. Folosiți-vă, deci, talentele cu minte!

P. S.: Nu știu să rezolv ecuații diofantice.
P.S. #2: Înscrieți-vă la cursurile Proeuro-Cons. Veți deveni cei mai buni!

Nicolae BOLD

Sursa foto: http://gregsavage.com.au/wp-content/uploads/2014/02/TSTbusinessadvice.jpg