„Niciodată nu este târziu să înveți”

„Niciodată nu este târziu să înveți”

Articole, Revista

Prima linie de cod e un hotar greu de trecut pentru un neinițiat în tainele științelor informatice. Ca să poți să o scrii, e nevoie să curgă multă pastă de pix pe caiete și multe linii de teorie informatică prin pâlnia minții. Și, în general, inițierea în tainele programării nu e ușoară. E de preferat să ai lângă tine un îndrumător, și încă unul bun. Pentru că începuturile sunt entuziasmante și trebuie să fie cineva care să te tempereze și să-ți ofere o sugestie pentru viitoarea ta dezvoltare ca specialist în științele informaticii.

Nu trebuie să fii în Silicon Valley ca să fii motivat să înveți informatica și să ai un start numai bun în domeniu. E de ajuns să fii în Slatina și să fi trecut puțin pe la Greceanu. Sau student pe meleaguri piteștene. Pentru că aici poți găsi nu atât un profesor, cât un mentor care deslușește cu mult meșteșug tainele informaticii pentru cei dornici să parcurgă un astfel de drum. Încă un interviu printre liniile de cod de pe ecran, pentru care îi mulțumim domnului profesor Doru Popescu. Enjoy!

Sunteți un mentor pentru multe generații de tineri pe care i-ați inițiat cu succes în tainele informaticii. Cine este Doru Anastasiu Popescu?

Sunt Doru Anastasiu Popescu și sunt născut în Slatina, județul Olt. Am absolvit Liceul de Matematică-Fizică din Slatina în anul 1986, secția Matematică-Fizică, an în care am fost admis la Facultatea de Matematică, Universitatea din București. După stagiul militar de 9 luni, am absolvit facultatea în anul 1993, an în care am fost repartizat prin repartiție guvernamentală la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina.

A urmat o perioadă până în 2013 plină de realizări didactice și științifice: participări anual la Olimpiada Națională de Informatică, Lotul Olimpic de Informatică, Concursuri Internaționale de Informatică și Robotică, obținerea tuturor gradelor didactice în matematică și obținerea titlului de doctor în Informatică la Universitatea din Pitești. În anul 2013, în urma unui concurs, am fost admis ca lector universitar la Universitatea din Pitești, Facultatea de Matematică-Informatică, unde a urmat până în anul 2016 o perioadă intensă de cercetare științifică și didactică urmată, după un examen dificil, de conferire a titlului de conferențiar universitar.

Actualmente, continui munca de cercetare și cea didactică la aceeași universitate, în paralel cu activitatea de la Colegiul Național „Radu Greceanu”, în limita timpului disponibil. Activitatea didactică și științifică cuprinde tipărirea a peste 20 de cărți și peste 60 de articole științifice. În paralel cu această activitate, numeroși absolvenți care activează în domeniul IT&C au făcut primii pași în acest domeniu sub îndrumarea mea. Un mare număr de elevi obținând premii și mențiuni la diferite concursuri de informatică (concursuri interjudețene și naționale, olimpiade naționale, balcaniade, etc.)

Ați fost desemnat de curând Profesorul Anului în cadrul Galei Laureaților, de zilele Slatinei. Care este secretul unui profesor de succes?

Nu exista un secret. Trebuie să muncești mult, pe o perioadă lungă de timp. Trebuie să fii receptiv la nou, să acorzi mult timp lucrului cu elevii și studenții. Rezultatele nu trebuie căutate – vin de la sine, dacă elevii sunt receptivi, lucrează constant și sunt ajutați de profesori, părinți și comunitate în acest proces complex de pregătire.

Care sunt realizările cu care vă mândriți cel mai mult?

La fiecare generație am avut realizări și m-am bucurat la momentele respective. Mă simt bine atunci cand închei cu bine activități de pregătire a elevilor (olimpiade, concursuri, examene), de elaborare a unor lucrări științifice (articole, prezentări). Totuși, aș dori să nominalizez câteva dintre acestea. Premierea din 2004 de către Președintele României privind realizările de până atunci, participările la cele peste 10 concursuri și olimpiade internaționale, cărțile publicate, titlul de doctor și, nu în ultimul rând, programatorii pe care i-am pregătit în perioadele lor de școlarizare sunt câteva dintre aceste realizari.

Ca profesor în domeniu, credeți că disciplinele informatice sunt benefice în procesul educației?

Indiscutabil. Acestea dezvoltă abilitățile de analiză, strategie și alegere a tehnicilor necesare rezolvării unei probleme. Gândirea algoritmică este importantă în toate domeniile, informatica având o contribuție majoră în această direcție. Nu sunt de neglijat și abilitățile de folosire a calculatorului sau a soft-urilor aflate pe acesta.

Deci, studiul științelor informaticii asupra dezvoltării educaționale ale elevilor și studenților are efecte benefice asupra gândirii elevilor.

Informatica deschide calea spre căutare, cercetare și aduce acel plus, care este necesar pentru a te dezvolta ușor în orice domeniu.  Nu poți avea medici, ingineri, economiști, profesori buni fără a oferi, prin disciplinele informatice, bazele operării pe calculator.

Credeți că este de bun augur introducerea tehnologiilor nou-apărute, a instrumentelor și device-urilor în cadrul procesului educațional?

Trebuie să ținem pasul cu noile tehnologii și în procesul instructiv- educativ, pentru că avem numai de câștigat. Nu putem sta numai cu creta în mână, când avem atâtea mijloace de informare și cercetare. Într-adevăr, trebuie să ne perfecționăm și să ne pregătim permanent, pentru că altfel ne trezim că nu putem să facem plăți sau rezervări online, nu ne descurcăm în aeroport ori la gară sau nu putem comunica cu persoanele dorite. Pe scurt, nu am face față cerințelor actuale.

Cum vedeți viitorul tehnologiei în cadrul societății? Unde va ajunge această dezvoltare?

În jurul tehnologiilor se vor învârti toate activitățile. Dezvoltarea nu are limite, mereu va exista o ștachetă care se va doborî. Totuși, trebuie să avem grijă să nu ne transformăm în roboți, ca să fim capabili să selectăm, să fim capabili să distingem binele de rău și progresul de stagnare.

La final, vă rugăm să transmiteți câteva gânduri cititorilor noștri.

Vă doresc să vă canalizați activitatea spre progres, bunăstare, educație și cercetare. Niciodată nu este târziu să înveți.

Conf. univ. dr. Doru Anastasiu Popescu, Universitatea din Pitești, Departamentul de Matematică-Informatică

Dezvoltarea competențelor digitale – o armă puternică în lupta împotriva șomajului

Articole, Revista

Evoluțiile alerte din domeniul digital, din ultimii 10-15 ani, precum şi cele care se estimează a se produce în următorii 20 de ani, au dat naștere unei dileme tot mai presante: în ce măsură dezvoltarea noilor tehnologii afectează piața muncii? Din punctul meu de vedere, mai ales în ceea ce privește România, dezvoltarea noilor tehnologii este o mare oportunitate pentru reducerea șomajului și crearea de noi locuri de muncă, nicidecum un risc.

Cu toate acestea trebuie să pornim de la realitatea actuală. Potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2016, mai puțin de jumătate (46%) din forța de muncă avea competențe digitale de bază sau mai avansate (față de 72%, media în UE). În același timp doar 52% dintre români utilizează Internetul (spre deosebire de 72% la nivel european), 32% nu au utilizat niciodată Internetul, iar doar 26% dețin abilități digitale de bază.

Această imagine a deficitului de acces la competențe și infrastructură ICT este ilustrativă pentru inegalitățile existente în domeniu. Astfel, de cealaltă parte, România este din ce în ce mai performantă în domeniul ICT şi al cercetării pentru robotică. Avem cel mai mare număr de profesioniști certificați în ICT din Europa iar, doar în ultimii ani, companii europene importante au stabilit în țara noastră mai multe centre de cercetare în robotică. De altfel, sectorul ICT contribuie deja cu aproape 6% la PIB-ul României.

La nivel european, industria digitală creează în fiecare an nu mai puțin de 120.000 de locuri de muncă. Acest lucru a generat un deficit de 300.000 de specialiști în domeniu. Și în România, cererea de specialiști în domeniul digital este tot mai mare pe zi ce trece.

Corelarea educației cu nevoile de pe piața forței de muncă și, în special, dezvoltarea competențelor digitale, reprezintă cheia rezolvării ambelor probleme enumerate anterior. Trebuie să acționăm acum pentru a folosi toate mijloacele educaționale de care dispunem, pentru a forma specialiști în domeniul digital, rezolvând astfel atât problema locurilor de muncă, cât și pe cea a deficitului de personal din zona tehnologiei. Astfel putem genera plus-valoarea care să ridice industria ICT din România în raport cu alte state din Europa.

Atât ca membru în Parlamentul European, cât și în calitate de câștigător al titlului de Europarlamentar al Anului pentru Agenda Digitală, consider acest lucru o prioritate. De aceea susțin, în calitate de Ambasador al Comisiei Europene, campania europeană eSkills for Jobs inițiată cu scopul de a coagula eforturilor autorităților, companiilor, ONG-urilor care activează în domeniul educației și formării profesionale pentru dezvoltarea competențelor digitale.

Cred că este nevoie de pași concreți în această direcție a corelării educației cu nevoile pieței muncii. În acest sens am căutat că contribui cu proiecte concrete din Parlamentul European. Am reușit să conving, spre exemplu, Comisia Europeană să aloce 1,5 milioane de euro pentru o serie de proiecte dedicate educației digitale sau prin mijloace digitale.

De exemplu, unul dintre proiectele pilot pe care le-am inițiat, în valoare de 500.000 de euro, axat pe educația fiscală prin mijloace digitale, a fost aprobat și va fi pus în aplicare de Comisia Europeană. Cel mai mult mă bucură faptul că, printr-un proces de selecție transparent, Comisia Europeană a decis să lucreze chiar cu o companie românească pentru implementarea proiectului. Avem, așadar, un inițiator român, un dezvoltator român și un proiect european în domeniul digital care aduce bani și plus-valoare pentru România. Este doar un exemplu, dar sunt sigur că vor mai urma și altele, pentru că țara noastră trebuie să-și fructifice potențialul în domeniul digital.

Iar acesta este doar unul dintre proiectele pilot pentru care am obținut finanțare de la Comisia Europeană. În prima jumătate a mandatului meu, am reușit să inițiez cel mai mare număr de proiecte aprobate pentru finanțare de la Comisia Europeană dintre colegii europarlamentari — 8 proiecte în valoare de peste 9,3 milioane de euro pentru acțiuni în domeniul sănătății, educației, industriei și noilor tehnologii. Toate proiectele pilot pe care le-am inițiat au fost gândite pentru a crea o legătura între industrie, cercetare și forța de muncă locală.

Cele mai importante două proiecte, Digital Hubs Network și Digital Transformation of European Industry, însumează 3 milioane de Euro și vizează dezvoltarea sectorului digital și modernizarea industriei. Digital Hubs Network prevede crearea unui hub de inovare digitală în România, având ca scop stimularea dezvoltării IMM-urilor din punct de vedere digital, astfel încât acestea să se poată conecta la nivel internațional, să lucreze împreună, să dezvolte proiecte comune și să contribuie la crearea unei comunități digitale care va crește competitivitatea europeană în acest sector. Proiectul Digital Transformation of European Industry urmărește asigurarea unei abordări coerente și sustenabile pentru dezvoltarea și consolidarea implicării tuturor părților relevante interesate de digitalizarea industriei europene: mediul de afaceri, mediul academic, institutele de cercetare, societatea civilă. Proiectul va sprijini acele regiuni și sectoare afectate de procesul de digitalizare și care nu au, la rândul lor, un program de digitalizare. Obiectivul meu principal este participarea companiilor românești la dezvoltarea acestor inițiative utile țării noastre.

Pentru viitor îmi doresc ca, alături de autoritățile competente în domeniu și de societatea civilă, să încurajăm experții români din ICT să vină în școli și universități și să predea în domeniu. Pentru a face acest lucru trebuie să investim în formarea lor educațională dar și să reglementăm în așa fel încât să poată să facă acest lucru. Doar dacă investim în educația digitală ne asigurăm că elevii și studenții români își vor găsi un loc de muncă în ICT imediat după terminarea studiilor beneficiind de o calitate mai mare a activității profesionale și o remunerație adecvată. Cu un plan eficient și mai multă inițiativă, care să fie în acord cu Agenda Digitală europeană, țara noastră poate nu doar să reducă deficitul de specialiști pe care îl menționam anterior, dar are șansa să devină un lider european în domeniul programelor privind dezvoltarea competențelor digitale.

Victor Negrescu, Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală

Sărbători fericite!

Sărbători fericite!

Articole

Despre ce e Crăciunul? E despre miros de brad, familia reunită, aromă de portocale și cozonac, colinde în surdină, colindători în prag, bucurie în suflete, icoana Nașterii Domnului în centrul bucuriei Crăciunului.

S-avem de Crăciun bucuria celor de lângă noi, liniștea din suflete, răbdarea din minte, nădejdea pentru viitor, iubirea față de Dumnezeu și față de cei de lângă noi. S-aveți sărbători frumoase, pline de pace și binecuvântare.

Hristos se naște, slăviți-L!

Ziua Educației

Articole

Mentorii noștri, fie formali, ca profesori, fie apropiați nouă, ca părinți, bunici, prieteni, ne arată că educația sub orice formă a ei ne șlefuiește neîncetat. La mulți ani înțelepți și rodnici, Pedagogi! La mulți ani de Ziua Educației!

 

Începutul unui nou an școlar

Începutul unui nou an școlar

Articole

Emoțiile unui nou început, un soare blând de toamnă, buchete frumoase de flori, întâlniri noi și vechi, prilej de primit manuale școlare – astea sunt câteva dintre instanțele cu care mă confruntam când, nu demult, începeam un nou an școlar. Mi-au plăcut dintotdeauna emoțiile și freamătul cu care întâmpinam prima zi de școală, spiritul de comuniune din curtea școlii, unde toată suflarea școlii se aduna, fiecare mai îmbogățit cu experiență, mai trist, mai bine-dispus sau mai „boboc”.

Farmecul primei zile de școală dintr-un nou an școlar nu s-a pierdut nici în ziua de astăzi. Pe lângă legăturile sociale, fie ele noi sau pur și simplu reînnoite, școala a reprezentat întotdeauna un sistem puternic de transmitere a valorilor, chiar dacă vor fi fost ele mai mult sau mai puțin afectate de angrenajul social, economic sau financiar. Nu degeaba ne amintim bucuros de răbdătorul prof de matematică, de profa curajoasă de română sau de învățătoarea din clasele primare.

Prilejul începutului unui nou an școlar este unul de bun început pentru construcția unui viitor trainic, bazat pe educație. Cu acest prilej, le dorim și noi profesorilor și elevilor, deopotrivă, un an școlar plin de reușite, de baftă la examenele care îi așteaptă, de prietenii sincere, de răbdare în fața încercărilor și, cel mai important, de bucuria cunoașterii și a înțelepciunii.

Pentru că, nu uitați: Prin educație, totul este posibil!

Un început bun

Un început bun

Articole

Prima zi calendaristică a lunii septembrie ne aduce o nostalgie a verii ce a trecut, a vacanțelor frumoase, a concediilor încărcate de relaxare. Tânjind parcă după răsfățul brizelor în diminețile înviorătoare, după o lăfăială golănească într-o baie de soare sau un binemeritat scăldat în piscine, ne adunăm ca dintr-o lungă destindere, ne recalibrăm mintea pe ce avem de făcut, încă zburătăcind câteva clipe cu gândul pe la serile lungi de vară, nopțile pierdute pe la terase, zilele care nu mai aveau sfârșit.

În mod tradițional, toamna e sezonul în care facem un pre-bilanț al rezultatelor anuale. În cursul anului agricol, primele instanțe ale toamnei înseamnă un calcul scurt al rodniciei pământului și al vredniciei agricultorului. Cămările orășenilor și beciurile de pe la țară încep să se umple cu zacuscă, dulceață sau bulion. La orizont se simte miros de nuci aromate, must proaspăt și dovleac rumenit. Gospodarii se pregătesc, prevăzător, însă și pentru rodnicia anului care urmează.

Numărăm acum roadele materiale. Socotim contabilicește bănuții, previzionăm un an potrivit strădaniei noastre. Ne măsurăm eficiența, contabilizăm orele investite în eforturi planificate cu cap. Involuntar sau conștient, odată cu această numărătoare facem și o reclasificare a sertărașelor noastre neuronale. Mai pe înțelesul tuturor, ne facem curățenie în minți și, după scurte clipe de nostalgie, punem amintirile din vacanță în albume, zâmbete necunoscute prinse fugitiv în pliurile cerebrale, frumusețea locurilor și a oamenilor în sinapsele neuronilor. Întipărim iubirile de vară în inimi, stocăm cu fidelitate momentele cu oameni frumoși, înregistrăm pe benzi nevăzute discuții din prea-plinul inimilor. Salvăm cu responsabilitate pe suporturi invizibile de stocare ce-am muncit cu plăcere și continuăm simplu, cu responsabilitate.

Întâmplător sau nu, în timp ce pe ogoarele întinse oamenii seamănă grâul pâinii, printre băncile școlii se fac ultimele pregătiri pentru un nou început de an școlar. Fie că sunt experimentați sau novici, mai timizi sau încrezători în sine, profesorii încep să semene, ca într-o ciclicitate firească, grâul înțelepciunii în mințile crude ale tinerilor. Trecând de discuția interminabilă cu privire la condițiile materiale ale școlilor, de ale căror lacune suntem perfect conștienți, sau de lipsurile organizaționale și motivaționale, faptul de a sădi cu responsabilitate și precizie de chirurg scântei de înțelepciune și empatie în cugetele necoapte ale tinerilor rămâne de departe miezul sistemului educațional. Faptul, de altfel rușinos, de a realiza educația în condiții nu tocmai propice sporește importanța devotamentului și efortului acestora.

Lucrurile își vor găsi o rezolvare în momentul în care fiecare dintre noi, realizând importanța acțiunilor individuale, vom înțelege că suntem responsabili în parte pentru succesul unei acțiuni comune, cum este procesul educațional. Adăugând un pic de tact și un simț de seriozitate dozat cât să nu devenim scorțoși, o doză de credință, socoteală deșteaptă și plusând cu efortul pe care îl vom depune vom vedea că lucrurile se vor îndrepta spre o direcție de dezvoltare firească.

Să punem, deci, început bun unui nou an rodnic!

Neliniștea cea bună

Neliniștea cea bună

Articole

Probabil știți binecunoscuta poveste despre râul care s-a gândit că a obosit de atâta alergat printre câmpii întinse și munți falnici și s-a hotărât să se odihnească. Decizia lui a fost însă una cel puțin ciudată: această oprire nu a făcut decât să îl umple de miasme, schimbându-i luciul și claritatea cu o pătură groasă de mătasea-broaștei.

Ați văzut cum ruginește fierul când este lăsat să stea degeaba și să nu folosească la nimic?

De multe ori, am experimentat pe propria piele griparea, încremenirea într-o situație care nu mi-a fost folositoare. De multe ori, am experimentat o anume lipsă de vioiciune care duce, încet, spre plafonare. De multe ori, și cred că sunteți de acord cu mine, ajungem la momente în viață când nimerim într-un loc (psihologic) călduț, ne reducem din viteză și ne e bine. Stând însă mult într-o anume stare mentală păguboasă, ne acoperim (metaforic vorbind) de o anume zgură care ne îngreunează, într-un mod asemăntor cu reziduurile chimice care se depun încet peste clădirile din preajma unei fabrici.

Iar acest status, odată prelungit, facilitează intrarea într-un cerc vicios de unde cu greu mai putem ieși. Ajungem la obiceiuri de rutină, ne gripăm într-o formă care nu ne avantajează în niciun fel și din care ne pierdem strălucirea, creativitatea și culoarea. Devenim crispați, anxioși, pierduți și ne enervăm mult mai repede, obosim din nimicuri și ne pierdem luciditatea asupra lucrurilor. Stresul crește, relațiile ruginesc, gândurile oxidează. Ne complacem într-o comoditate și, încet-încet, ne pierdem curajul în fața celor mai mici riscuri. Practic, rămânem într-o căsuță sigură, ne închidem cutia și nu mai ieșim din ea.

Singura soluție de ieșire din acest cerc vicios este dinamismul. Iar acest dinamism vine însoțit de o voință care cere forța de a rupe acest cerc vicios. Forță care are origine divină și în care trebuie să credem. Forța aceasta e dublată de motivația de a ne dezvolta, de a ne dezvolta din punct de vedere sufletesc.

E greu să ne schimbăm, dar nu imposibil. Unul din răspunsurile la această situație este educația. Pe scurt, ne dinamizăm prin formarea continuă, cunoașterea tainelor lumii, curiozitatea inocentă a copiilor, vederea lucrurilor din perspective diverse, învățarea prin descoperire. Ne scuturăm de zgură prin faptul că ne ascuțim simțurile, ne finisăm simțul de responsabilitate, renunțăm la tot felul de etichetări către alții, ajungem la o capacitate optimă de muncă, ne împuternicim credința, ne sporim iubirea față de Dumnezeu, față de noi înșine și față de lume. Și, ca această dinamizare să fie completă, ne punem în mișcare și în sens propriu: facem un sport, alergăm în parc sau pur și simplu redescoperim mersul pe jos.

Ca o încredințare a celor spuse, și ca o descrețire a frunților și un zâmbet în colțul gurii, și în informatică dinamismul e de bun augur. Structurile dinamice sunt mai rapide și consumă mai puțină memorie.

La final, trebuie spus că și dinamismul trebuie dozat. Pentru că, până la urmă, odihna are un rol exterm de important: ne revitalizează neuronii și ne pune un pic pe pauză, să luăm o gură de oxigen, să respirăm adânc și să ne reîncărcăm bateriile. Practic, și aici e nevoie de discernământ. Pentru că, la fel ca în toate situațiile, calea împărătească, calea de mijloc este cea optimă pentru fiecare dintre noi.

Să fiți dinamici!

Conectați permanent

Conectați permanent

Articole

Depindem unii de alții într-un fel pe care nu îl percepem decât în foarte mică măsură.

Unul dintre cele mai importante proiecte pe care le-am făcut cu plăcere la facultate a fost studiul rețelei de întreprinderi dintr-o anume zonă geografică. Dincolo de caracterul puternic mercantil al temei, sensul mai profund și oarecum subtil al proiectului duce la ideea de networking. În același sens, unul dintre flash-urile de experiență din facultate, date de profesori pe marginea unui curs, este acela că o companie nu poate exista fără trei surse de capital. Ei bine, unul dintre ele este cel relațional. Faceți o analogie, păstrând totuși limitele, între o companie și cariera unei persoane. Ajungem, iată, din nou la networking.

E scris în codul nostru genetic să nu putem sta singuri. Poate pentru că e o genă mai năzbâtioasă acolo, genă care e din cale-afară de sociabilă. Trecând, însă, de determinismul fizic, licăririle care ies atunci când oameni noi se cunosc sunt dopamină pură pentru minte și inimă. Comuniunea a două sau mai multe suflete e ca magnetul în apropierea unui fir încărcat cu electricitate: generează o forță de zeci, poate sute de mii de ori mai mare decât forța inițială a fiecăruia luată separat. Și-apoi, în fața cui să te mai dai mare cu reușitele tale, dacă nu în fața prietenilor tăi?

Dacă ați aruncat vreodată un ochi pe vreun curs de economie, ați observat probabil că întreprinderile sunt într-o permanentă relație unele cu altele pe o platformă netangibilă numită piață. Legăturile nu sunt vizibile, dar ele există cu adevărat. Iar întreprinderile formează rețele, care formează baza sistemului economic al unei țări.

De altfel, ați observat că unul dintre capitalurile noastre vitale pentru succesul personal sau profesional este acela relațional. Cu cât știi mai multe persoane, cu atât ești mai câștigat. Credeți că vorbim de sistemul nostru de pile? Nu. Acela este cel mult o simulare de networking. Aici nu vorbim de cunoștințe sau pile, ci cu adevărat de oameni care pot da o mână de ajutor în acțiunile pe care le întreprindem.

Oamenii au interacționat de când există terra nostra. Simpla idee că mai există alte miliarde de oameni este deja o premisă a creării unei rețele. Infrastructura există; fie că relația are caracteristici de „nu-pot-să-trăiesc-fără-tine”, „mi-ești-indiferent”, „hai-să-facem-un-lucru-frumos-și-util”, „ești-fanul-meu”, „ce-cute-e-ăsta-mic”, „suntem-o-echipă” sau pur și simplu de „eu-îți-dau-tu-îmi-dai”.

Iar timpurile zilelor noastre ne-au adus o interconectivitate permanentă.

Dezvoltarea tehnologiei nu a făcut decât ceea ce face gazul când îl arunci în foc: a generat posibilități imense de conectivitate cu oameni de la capătul celălalt al lumii. Azi, pot fi miliarde (de fapt, matematic vorbind, combinări de 7 miliarde luate câte 7 miliarde) de rețele: ne-am dezvoltat fulminant capacitatea de networking și ne-am transformat într-un fel de Homo conectatus.

Hai să le luăm pe rând. Pe plan profesional, reușita depinde oarecum de șefu’ și de gașca de colegi. Ne facem rețele de prieteni care, datorită facilităților date de tehnologie, se trezesc la un simplu bipăit și interacționează din vârful degetelor cu lumea întreagă. Și-atunci, mai putem spune că suntem singuri? Putem, doar într-un anume sens, în care digitalizarea forțată sau tehnologizarea excesivă cibernetizează aceste rețele.

Aici intervine calitatea acestui networking. Calitatea rezidă din simplul fapt de a rămâne cu prieteni și atunci când bateria se descarcă și cade curentul. Este faptul de a-ți găsi ecou în ceilalți și atunci când timpurile-s mai potrivnice. Ai un networking de calitate atunci când îți deschizi inima fără ca mai apoi să rămâi cu amărăciunea-n artere. Ca atunci când îți rupi bucăți din tine și știi că ele mijlocesc alinarea celorlalți fără a fi irosite.

Și-atunci, te gândești, cum ar fi… Cum ar fi ca acest networking personal să se activeze spre întrajutorare? Ca și când acest capital relațional să fie folosit pentru a ajuta un om în nevoie, un copil căruia școala îi e inacesibilă sau un prieten care are nevoie de încredere și sprijin emoțional…

Fie că vrem, fie că nu avem încotro, rămânem în sfera relațiilor personale. Atunci, măcar să le facem unele strașnice. De-asta, vă doresc un networking de calitate!

De ce să integrăm tehnologia în educație (I)

Articole

IT.jpgTehnologia ca asistent al profesorului

O puteți numi cum doriți: intruziune, introducere, integrare. O vedem blendându-se în toate aspectele vieții noastre, în fiecare zi, exact așa cum apa umple orice spațiu liber, nișă, cavitate, rost. O știm sub diverse denumiri: smartphone, laptop, aplicații mobile, Internet of Things, nanoboți, megabiți pe secundă. Se dezvoltă sub ochii noștri. E vorba de tehnologie și e un trend pe care îl putem ține destul de greu sub control.

Începem astăzi o serie de articole care tratează o temă destul de delicată în spațiul educațional: e oare bine să folosim instrumente inovative, inspirate din tehnologia informației, în procesul educației? Miza e mare, practic e în joc viitorul societății umane. Cu alte cuvinte, cum ar zice englezu’, is it safe? Is it sound?

Ei bine, ca orice idee controversată, ideea de tehnologie în educație are adepți și contestatari. Înainte, însă, de a emite o idee, ar fi de bun simț să înțelegem mecanismele care se desfășoară în cadrul ideii de integrare a tehnologiei în educație. Deci, ce înseamnă tehnologie? Și, mai ales, de ce o integrăm în educație? Și, dacă o integrăm, cum facem?

Înainte de toate, ar trebui să spunem că tehnologia nu e formată doar din totalitatea device-urilor pe care le folosim ca să ne justificăm comoditatea, ci este și un tip de comportament, practic, instalat (ca să folosim un termen tehnic) la nivel mental.

Luăm un exemplu. Imaginați-vă, ca elevi, că, într-o frumoasă zi, în locul profesorului este introdus un sistem automat de predare. Strategii eficiente, învățare rapidă, interacțiune umană zero, empatie nici atât. Brusc, ziua parcă nu mai pare așa frumoasă.

Sau. Imaginați-vă că sistemul de învățare ar implica folosirea exclusivă a computerului în cadrul învățării. Ar cam dispărea scrisul, atenția și concentrarea ar cam scădea, ar crește vânzările la ochelari și așa mai departe. Nu se vede prea bine, nu?

Tehnologia este sau trebuie să rămână, cel puțin pentru epoca noastră, un adjuvant pentru educație. Un fel de catalizator în reacția chimică a formării personalității umane.

În primul rând, pentru că și tehnologia are limitările ei. Abilități sociale ca empatia, răbdarea sau asertivitatea, abilitățile practice, meșteșugărești sau creativitatea nu pot fi dezvoltate decât în foarte mică măsură cu ajutorul tehnologiei. De bază rămân aici interacțiunile sociale și geniul uman. Oldies, but goldies.

În al doilea rând, pentru că efectele integrării forțate și excesive a tehnologiei în educație sunt un pic cam nesigure. Încă nu se știe în totalitate unde pot să intervină în dezvoltarea personalității umane. Și cu ce intensitate. De aceea, zice românu’, să suflăm și-n iaurt.

Și-atunci veți zice: bine, păi, dacă treaba cam scârțâie, de ce să intervenim cu lucrurile astea?

Ei, lucrurile nu sunt chiar în alb și negru.

Să luăm un exemplu practic. Un profesor are la dispoziție 100 de întrebări, acumulate de-a lungul unei perioade, din care poate alege și trebuie să aleagă 30 de întrebări pentru un test. Alegerea lor ține cont de mai multe restricții (grad de dificultate, întrebări cu un anumit subiect etc.). 100 nu este un număr foarte mare și alegerea se face destul de repede. Imaginați-vă, însă, că acest număr ajunge la 10 000. La 100 000. Brusc, problema cam ia proporții.

Să ne amintim și de bătrânul videoproiector, care a servit deja niște generații (și de profesori, și de învățăcei) și care chiar e de un real folos. Mai intervin aici și platformele de comunicare on-line, care compensează activitatea de la cursuri. În ultimă instanță , amintim de programare, care, odată introdusă în programă, le dezvoltă abilități specifice învățăceilor și le creează un sistem de gândire structurată, care e de folos în toate situațiile cotidiene.

Și mai e un lucru. Ar fi interesant ca tehnologia să furnizeze instrumente, modele și materiale, să faciliteze crearea unui sistem de realizare de planificări, metodologii, teste pe care profesorul să le folosească în cadrul predării. Astfel, eliberat de poverile formale date de chestiuni organizatorice și birocratice, profesorul să se poată concentra strict pe formarea, educarea, modelarea caracterelor și personalităților învățăceilor.

Deci, de ce e bine să folosim tehnologia în educație?

Pentru că e un asistent bun. Pentru că poate muta atenția profesorului către formarea elevilor săi. Pentru că este un generator de metode și tehnici care ajută în procesul educației. Pentru că vine în completarea activității la cursuri. Pentru că, direcționată corect, dezvoltă gândirea și abilitățile tehnice.

În ultimă instanță, totul se reduce la echilibru. Atâta timp cât tehnologia nu devine mai smart ca noi (inclusiv emoțional), suntem pe linia de plutire. Pentru că interacțiunea umană nu va putea fi înlocuită de niciun sistem tehnologic. Pentru că, în imperfecțiunea sa, omul e cel mai nimerit să transmită idei, noțiuni și experiență celor de-o natură cu a lui.

Cel puțin, asta-i părerea noastră. Voi ce credeți?

Oratio, orationes

Articole

Picture1

Salutare tuturor!

Țin minte cu nostalgie primele mele prezentări în public. Bine, poate în sensul în care o simplă prezență în fața auditoriului se poate numi discurs în fața publicului. În cuvinte scurte, o să o descriu cam așa: știi că ai memorie, dar uiți unde ai pus-o. Despre emoții nu prea mai vorbim, că nu are rost. Bine că publicul, îngăduitor de altfel, a trecut cu vederea discursul meu sublim, dar inexistent.

Prima experiență de genul ăsta e indescriptibilă. Dar cu experiența asta se începe. Dacă formarea e rețeaua de șosele dintr-un oraș, a învăța să vorbești în public e un bulevard. Mare, frumos, luminos, care se construiește pavelă cu pavelă. Din propriile experiențe, pot să spun că, foarte repede, după primele semi-eșecuri, vine plăcerea nemijlocită de a vorbi în public. E ca și cum într-un ambalaj dezgustător rău de tot descoperi cea mai mirobolantă, delicioasă, unică prăjiturică de ciocolată cremoasă cu lapte.

Bineînțeles că nu putem ține un discurs la nivel academic din prima. Încercările sunt multe, prilejurile și mai multe, pregătirea se perfecționează.

Și, dacă vă întrebați de ce vorbim în public, … păi, … motivele sunt nenumărate. Ideea generală este că, atunci când ții un discurs, nu vorbești așa, în doru’ lelii. Trebuie să vorbești despre ceva. Trebuie ca, prin ceea ce spui, să încerci să aduci ceva nou și benefic celorlalți.

Deci…

A vorbi în public este un lucru frumos. E o experiență nouă. Sentimentul pe care îl simți, chiar dacă nu e suprem, e unul plăcut. Cunoști oameni noi și le împărtășești și altora din experiența ta.

A vorbi în public este un lucru necesar. Sunt situații în care trebuie să ții un discurs. Fie că publicul tău e un angajator, fie că trebuie să prezinți un proiect, fie că scrii pe un blog sau te oprește un intervievator pe stradă, vorbitul în public te scoate din situații dubioase.

A vorbi în public este un factor motivant. Un flux al ideilor bine pregătit, niște emoții bine gestionate, tehnici oratorice puse la punct și simțul dozat al umorului sunt ingrediente ale succesului unei intervenții în public. Iar aplauzele de la sfârșit, noile prietenii care se leagă și interacțiunile care se realizează te determină să devii mai bun.

A vorbi în public te formează. Fiecare prilej de a vorbi în public te îmbunătățește. Vocabularul se îmbogățește și managementul emoțiilor devine mai eficient.

Vorbitul în public nu trebuie să fie o frică, iar cu timpul devine o artă.