Căutăm.
În fiecare moment al existenței, căutăm fericirea. Alergăm după ea. Sprintăm. 100 de metri garduri. Maraton? Poate unii chiar o numim o plimbare. Fiecare o numește cum dorește. Iar fericirea o compatibilizăm cu diverse chestii. Aur, mașini, bani, formare continuă, educație, fericirea celorlalți, zâmbete, prietenii solide și sincere.
„În căutarea fericirii” e un status pe care îl putem afișa cu toții, fără rezerve, pe paginile noastre personale (nu de Facebook) ale vieții. Căutăm fericirea în sensuri pe care nu le știm sau nici nu le intuim. E un instinct învățat. Filmul omonim, pe care poate toți dintre noi l-am vizionat, e o metaforă excelentă pentru alergarea noastră de fiecare zi. Practic, senzația personală pe care mi-a dat-o a fost de alergare continuă. Tot filmul a fost o cursă continuă, cu sufletul la gură. Spre un anume țel.
Ei, cam așa stau lucrurile și cu fiecare dintre noi. Fie că ne dăm seama sau nu, alergăm asimptotic spre ceva. Acum, fie că alergarea asta o simțim ca pe o plimbare lentă în zefirul somnoros al primăverii, fie că ne optimizăm fiecare respiro și căutăm fiecare resursă a musculaturii sufletești, asta depinde de fiecare. Dacă voința de învingător e mai puternică, dacă strategia e altfel, fie în sprinturi, á la Husain Bolt, fie sub forma unui maraton, cu resurse dozate, depinde de structura personalității fiecăruia.
Iar căutarea presupune formare.
Ideea nu e neapărat de atingerea și găsirea a ceva, ci de modul în care această alergare este parcursă. E o nuanță fină aici, e vorba de o alergare întru ceva și nu neapărat spre ceva. Personal, în paralela cu filmul menționat mai sus, e vorba de sudarea relațiilor, de întărirea legăturilor, de reconfirmarea statutului de ființă umană. Pentru că, până la urmă, nu e vorba de atingerea a ceva, ci e o căutare continuă. Iar în cadrul acestei căutări ne perfecționăm pe noi înșine. Ne educăm prin noi și cu ajutorul celorlalți.
Hadeți să o facem o căutare frumoasă și echilibrată. O formare solidă. Fără extenuare. Fără ochelari de cal.
Iar pe parcurs să luăm niște momente de respiro. Să-i mulțumim lui Dumnezeu pentru talentele noastre. Să mai privim o floricică care crește, să mai auzim o vrăbiuță cum ciripește. Să ascultăm copacii înflorind primăvara și să gustăm perfecțiunea fulgilor de zăpadă.
Să ne concentrăm pe sănătatea noastră fizică și mentală și să-i menajăm și pe ceilalți de frustrările noastre. Să savurăm în liniște câteva rânduri dintr-o carte frumoasă într-o seară ploioasă. Să ne bucurăm de prietenii frumoase, de oameni de calitate și de discuții rodnice. Să chat-uim zâmbete și să ne bucurăm în tihnă de veselii cuminți. Să încercăm să ne formăm continuu. Să ne îmbogățim prin educație. Să muncim frumos. Să-i apreciem pe ceilalți pentru lucrurile frumoase pe care le realizează. Să tratăm fiecare situație cu răbdare și tact. Să punem puțină pauză la viteză, neîncredere și frustrări și să admirăm spectacolul vieții. Măcar câteva momente. Câteva frânturi de fericire.
Pauză. Liniște. Energie pozitivă.
După asta, inspirăm adânc și o reluăm cu alergatul.
Mai educați, mai frumoși și mai inteligenți.
