Revista „Viitor pentru Educație” – Numărul 3 / martie 2017

Evenimente, Revista

A apărut numărul din luna martie 2017 al revistei „Viitor pentru educație”, editată de echipa Asociației Proeuro-Cons, care întoarce pe toate fețele dimensiunile tehnologiei informației și aplicarea ei în cadrul formării și al educației.

În această ediție a revistei, puteți afla opinii importante ale personalităților vremurilor noastre despre tehnologie, precum sinteza lui Victor Negrescu, Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală, despre efectele pozitive ale tehnologiei asupra societății. De asemenea, prezentăm în acest număr traseele profesionale ale unor adevărați mentori în educație, precum Andra Bică, inspector general al IȘJ Vâlcea sau Doru Popescu Anastasiu, desemnat Profesorul Anului în Gala Laureaților „Slatina, dragostea mea!” în anul 2017.

Despre acestea, dar și alte opinii, în numărul din martie 2017 al revistei „Viitor pentru educație”. Iată un scurt cuprins:

Mulțumim redactorului-șef Cătălina Dan, consultantului științific Victor Tița și tehnoredactorilor Alina Bold și Nicolae Bold!

Mediul universitar și tehnologia

Revista

Mileniul III, secolul XXI, anul 2017… Pe masură ce trec anii, lumea evoluează din ce în ce mai repede. Privim cum în toate domeniile tehnologia a devenit indispensabilă, fie este utilizată pe plan personal, fie la nivel de masă. În general, tehnologia prespune un anumit confort, o rapiditate mai mare de transfer al datelor, un mecanism prin care ne facem viața mai ușoară.

Presupunem că ne aflăm într-o sală de curs, plină de studenți care ascultă cu mult interes profesorul universitar. La un moment dat informațiile devin prea greu de procesat, intervenind oboseala sau chiar plictiseala. Dar, într-o clipă, se aprinde un ecran cu aceleași informații predate, dar transpuse într-un mod care captează atenția studentilor. Grafice, imagini, date din toata lumea, animații, toate la un loc înglobează același set de informații, care mai devreme a fost expus doar verbal.

Studenții sunt captivați de noul mod de expunere, încep să fie curioși și să pună numeroase întrebări care să le satisfacă curiozitatea. Se pare că au asimilat mult mai ușor informația dată, fară ca plictiseala să își facă simțită prezența.

Desigur, acesta nu este singurul mod în care tehnologia poate fi utilizată în mediul universitar. Cercetarea în acest mediu este extrem de importantă, este baza numeroaselor descoperiri și a aflării de informatii prețioase. Dacă ne gândim la secolul trecut, era extrem de dificil să studiezi organisme vii, să descoperi date, fără prea mare efort. S-a ajuns în ziua de astăzi să se cunoască informații despre un anumit organism până la nivel nano, folosind diverse metode cu ajutorul tehnologiei. Aparatura de ultimă generație, combinată cu muncă și inteligența utilizatorilor ei au condus la mari descoperiri care până acum câteva decenii păreau greu de atins. În contextul actual, este dificil să privim lucrurile în absența tehnologiei, pentru că aceasta a devenit un instrument de lucru indispensabil, un mod de viață, un concept care a luat amploare și va lua amploare cu fiecare an care va trece. Ca orice lucru, și acesta prezintă avantaje și dezavantaje, dar dacă este folosită cu mare responsabilitate, va aduce beneficii și va ajuta omenirea să evolueze către o nouă etapă a sa.

Mediul universitar este un mediul extrem de variat, fiecare specializare având necesitățile sale care pot fi îndeplinite cu ajutorul tehnologiei. Este o modalitate avantajoasă atât pentru cadrele didactice din învățământul universitar, cât și în avantajul studenților. Implicarea care se observă din partea ambelor părți este în continuă creștere, ceea ce ne face să credem că acest mediu beneficiază din plin de avantajele tehnologiei.

Un cadru bine stabilit, cu instrumentele potrivite și aflate la îndemână, cu atenția și implicarea tuturor părților care alcătuiesc acest ansamblu universitar, conduc spre o societate care se va bucura de foloasele aduse de îngemănarea mediului universitar cu tehnologia.

Big Data

Big Data

Revista

Tehnologiile informației ne ajută să ne conectăm la un întreg univers virtual – să deschidem o poartă virtuală care ne dă acces într-o lume virtuală. Singura problemă este faptul că suntem absorbiți cu totul de această lume – ne construim o identitate paralelă cu realitatea, poate congruentă, poate total diferită cu cea reală. De fapt, acesta-i și unul dintre păcatele tehnologiei de azi – necesită o cantitate mare de date care să ne personalizeze conținutul. Apar aici trei probleme majore: stocarea, indexarea datelor și, poate cea mai ardentă dintre toate, securitatea acestora. Dacă pentru primele dintre ele se caută soluții și apar inovații în domeniu, securitatea și caracterul privat al acestora ridică probleme de siguranță, etice sau chiar morale, în contextul atacurilor cibernetice tot mai dese și de amploare mai mare. Trecând, totuși, peste paranoia și teoriile consiprației legate de subiect, necesitatea colectării acestor date este una imediată – deși, în orice moment, acțiunile unor entități mai puțin bine-intenționate, poate neinteresate direct de valoarea datelor noastre personale, totuși, în scopul pe care și l-a propus, ne pot cointeresa direct.

Cum funcționează web-ul

Probabil ați observat că orice aplicație web care interacționează cu utilizatorii (și cam toate fac asta) necesită, fie cu voia noastră, fie fără să știm, furnizarea unor date personale. De multe ori, ați citit pe un colț de pagină web o notificare în legătură cu vestitele cookies. Dacă ați dat un search pe Internet pentru oricare cuvinte cheie, v-ați trezit la un moment dat confruntați cu o fereastră care vă anunța despre politica furnizării datelor personale către motorul de căutare, pentru care cel mai probabil v-ați dat acordul.

Problema cu datele personale nu este acordul în sine, ci ideea de a fi în temă cu modul în care acestea sunt folosite și chiar stocate – până la urmă, fac parte din noi și sunt lucruri care țin de bucătăria noastră internă și de viața intimă și personală. De asta, cei care ne colectează datele personale trebuie, de cele mai multe ori, să ne ceară acordul să le folosească. Și, de cele mai multe ori, o fac cu acordul nostru tacit.

Spre exemplificare, fiecare dintre noi am instalat, de voie, de nevoie, un anumit program și, cel mai probabil, am trecut ca furtuna peste procesul de instalare, inclusiv peste tainicul EULA (End User License Agreement – Acordul de Licență cu Utilizatorul), care este, de facto și de jure, un contract între creatorul/creatorii softului și utilizatorul (adică noi). Din punct de vedere juridic, este un contract perfect legitim și este chiar necesar – softul e practic un produs/serviciu intelectual, iar drepturile creatorilor trebuie să fie protejate cumva. Până la urmă, este o muncă asiduă a unor oameni și trebuie recunoscută inclusiv din punct de vedere juridic. Iar aplicațiile web, fiind parte din clasa globală a aplicațiilor software, folosesc același sistem de contractare, doar că, în acest caz, natura arhitecturii web potențează o nouă paradigmă, aceea a stocării și folosirii datelor (existentă și offline, doar că pe un plan secundar). Și, în cazul web-ului, datorită faptului că lucrurile sunt interconectate, componenta de păstrare a confidențialității datelor este mai pronunțată. La aceasta se referă, în mare, Big Data: o cantitate enormă de date și metadate care se strânge și se tot strânge și care trebuie stocată, ordonată și securizată.

Pe scurt, pe web se preiau date personale pe două căi: formularele web, partea vizibilă a Big Data, prin intermediul cărora se colectează informațiile pe care le introducem, și alte moduri de preluare (fișiere cookie, sesiuni, algoritmi pentru metadate etc.), care funcționează în back-end, dar asupra cărora ne-am dat acordul prin intermediul formularelor web. De-asta spunem că Internetul este gratuit ca și concept (și nu ne referim aici la infrastructură), însă folosirea instrumentelor acestuia implică încheierea unui acord între mai multe părți implicate în proces.

De la început trebuie să stabilim faptul că imposibilitatea colectării acestor date ar genera o altă față a web-ului față de cum o știm noi în acest moment, și nu l-am putea folosi strict din acest punct de vedere. Deci, o mare parte dintre datele pe care noi le furnizăm sunt necesare: fac o comandă pentru un telefon, proprietarul magazinului on-line trebuie să știe unde mi-l livrează; caut cea mai scurtă cale de a ajunge către cel mai apropiat restaurant, navigatorul trebuie să-mi știe locația curentă;  iar lista poate continua, în general, cu orice scenariu în care este nevoie de preluarea anumitor date fără de care faptele noastre pe web nu ar fi posibile.

Nu trebuie să știm mai multe

Lumea virtuală ne oferă o multitudine de posibilități. Practic, în lumea virtuală noi ne creăm avataruri a ceea ce suntem noi în realitate – instanțe ale eului nostru într-o lume congruentă cu realitatea, derivată prin origine din ea, cu care se intersectează prin natură, dar, paradoxal, paralelă prin modul de manifestare. Putem comunica cvasi-instantaneu, facem cumpărături în magazine electronice, citim presa virtuală. Aceste facilități vin cu necesitatea furnizării unor informații minimale, pentru ca aplicația să poată recunoaște următoarele vizite ale utilizatorului, ca să navigarea să fie mai intuitivă și experiența userului să fie mai aproape de dorințele acestuia. Practic, folosirea web-ului devine una particularizată, inclusiv reclamele care apar pe diverse site-uri pe care le accesăm fiind selectate pe baza indicilor care sunt determinați de acțiunile din trecutul nostru virtual. Astfel că fiecare click în spațiul virtual devine un generator de date personale care creionează cu tușe din ce în ce mai detaliate profilul nostru virtual.

Folosirea instrumentelor web și particularizarea navigării noastre pe web sunt plătite cu un risc potențial avansat: datele noastre, deși securizate de sisteme avansate de protecție, sunt supuse în orice moment fie atacurilor cibernetice, fie folosirii lor în alte scopuri decât cele pentru care au fost colectate. O altă problemă majoră care apare în acest context este aceea de păstrare a unui anumit nivel rezonabil de spațiu privat, lucru privit ca fiind extrem de necesar pentru evitarea unor situații defavorabile  utilizatorului uman, potențial distopice, și menținerea unui anumit control în ceea ce privește viața personală.

Problemele lor

Pentru cei care colectează datele, problema este alta: gestiunea atâtor petabytes de date și stocarea lor. Și să spunem că acestea sunt probleme relativ medii: greul vine atunci când e vorba de căutarea unei anumite înregistrări în aceste entități de stocare a datelor. Cantitățile mici de date nu pun probleme, căutarea este rapidă. Timpul de căutare și spațiul de stocare cresc exponențial odată ce datele se adună ca-ntr-o grămadă mare, câteodată mai ordonată, câteodată mai împrăștiată.

Soluții există sau sunt deja în curs de dezvoltare. Se folosesc deja o multitudine extrem de mare de tipuri de baze de date care se pliază pe componenta dorită de cel care strânge datele: rapiditate sau fiabilitate. Pe partea fizică, limita pe care am ajuns-o referitoare la dimensiunile nanometrice ale tranzistorilor s-a dezvoltat în realizarea unui nou tip de sisteme de calcul, și anume a supercomputerelor.

Web-ul între stealth și renume

Ceea ce ne interesează pe noi, ca utilizatori ai acestor tipuri de sisteme, este, de fapt, de a ne păstra un relativ echilibru între viața noastră personală și componenta virtuală a activităților noastre. Provocarea constă în a menține un nivel de securitate care să ne permită să folosim în siguranță aceste sisteme. Și-atunci, ce e de făcut?

Din partea noastră, lucrurile sunt destul de simple. Tot ceea ce se cere pentru a nu intra în belele pe web este o doză extrem de bine gândită de bun-simț. Practic, asta se traduce în distribuirea selectivă a datelor noastre personale, inclusiv a celor sensibile (cod numeric personal, date ale contului bancar etc.).  Cât privește datele pe care nu le acordăm explicit, dar ne sunt deduse printr-un accept al nostru, e bine să ne informăm la fața locului în ceea ce privește caracterul privat al acestor date și modul lor de folosire de către entitatea căreia îi cedăm acordul nostru pentru folosirea lor.

Precauția este cuvântul-cheie când vine vorba de Internet: mai bine gândesc de câteva ori înainte de a întreprinde o acțiune on-line pentru care avem urme de îndoială sau, mai grav, care ne par dubioase sau ne trezesc suspiciuni. Astfel că o procedură care folosește date sensibile trebuie dublată de o garanție a unui substrat fizic care stă la baza necesității folosirii acelor date. De asemenea, este indicată folosirea unor sisteme de protecție, precum un program de tip firewall sau de un sistem antivirus, care mai diminuează din pericolele cibernetice de pe web.

Din partea celor care ne colectează colectează, ceea ce așteptăm noi este responsabilitate. Iar această responsabilitate se traduce în investiții în securitatea datelor stocate și în folosirea lor în scopul în care au fost colectate. Până la urmă, folosirea Internetului este un acord comun și trebuie respectat de ambele părți.

În mod clar, vor exista urme de-ale noastre care persistă pe Internet și sunt colectate fără știința noastră. Nu trebuie însă să devenim paranoici – în majoritatea imensă a cazurilor, ele sunt folosite în scopul promovării produselor sau serviciilor (reclamele pe care le vedem pe web) sau în scopuri statistice.

Totul e să folosim Internetul, ca orice altă tehnologie, cu o anumită măsură, astfel încât să ne servească sarcinilor noastre de zi cu zi și nu să ne transforme în dependenți de tehnologie.

Îndrumătorul în pregătirea online

Revista

În procesul de învățare pentru atingerea obiectivelor pedagogice este necesară o instruire adecvată. Instructorul este cel care proiectează o acțiune bazată pe patru operații concrete: definirea obiectivelor pedagogice, stabilirea conținutului, aplicarea metodologiei, asigurarea evaluării activității didactice. În contextul noilor tehnologii informatice și de comunicații a apărut o metodă didactică: instruirea asistată de calculator (IAC).

Instruirea asistată de calculator și e-learning se referă la folosirea tehnologiilor informatice și de comunicații, precum și a mediilor pentru distribuirea materialelor didactice și pentru îmbunătățirea proceselor de predare, învățare, asimilare a cunoștințelor și deprinderilor și de evaluare a elevilor.

Definire

Instruirea asistată de calculator și e-learning includ:

  • Cercetări asupra utilizării internetului (World Wide Web), a bibliotecilor electronice și a bazelor de date online;
  • Materiale pentru învățare interactivă (uneori multimedia), inclusiv simulări;
  • Activități didactice de grup (conferințe electronice, chat în timp real sau discuții prin poșta electronică);
  • Discipline sau discuții realizate folosind coferința video;
  • Administrarea online a disciplinelor.

Tehnologia de instruire îmbunătățește atât eficiența, cât și efectivitatea procesului de învățare.

Sarcinile îndrumătorului online

Îndrumătorul online este o figură nouă care conduce activitatea de pregătire online (Internet, intranet sau echivalentul lui într-o companie). Îndrumătorul este vehiculul principal în procesul de învățare.

Această activitate poartă nume diferite (învățământ de tip IAC, studiu electronic etc.) și se bazează pe un sistem tehnologic. Sistemul se compune dintr-un server (sau din servere conectate) în care sunt instalate programele ce asigură anumite servicii IAC (prin Internet sau intranet):

  • organizarea participanților;
  • disciplina oferă oportunitatea autonomiei studiului prin accesarea materialului disponibil (text, lecții, filme etc.) fără intervenția profesorului;
  • disciplina asigură asistența unui profesor IAC care poate interacționa cu participanții în clasa virtuală;
  • sistem de teste;
  • un sistem de teste e-mail de comunicare cu cadrele implicate în proces;
  • comunicare sincronă (cum ar fi camerele chat – comunicare sincronă de grup, de tip text, în care participanții fac schimb de mesaje utilizând tastatura);
  • comunicarea asincronă ce implică schimbul de mesaje între membrii unui grup sub forma unei conferințe virtuale (forum, grup de știri) sau trimiterea unor circulare (liste prin poșta electronică);
  • pagini Web conținând documente (biblioteci virtuale), legături cu site-uri importante, informații asupra activității didactice, răspunsuri la întrebările cele mai frecvente etc.;
  • controlul și atestarea pregătirii, prin urmărirea progresului fiecărui participant la teste (aceasta este funcția de urmărire).

Rolul și funcțiile îndrumătorului în IAC

Aceste sisteme la care se face referire prin expresia ,,platforme pentru învățământul de tip IAC” creează rețele sociale și tehnologice cunoscute sub numele ,,comunități virtuale de studiu” sau ,,campusuri virtuale”.

În câteva cazuri pregătirea online folosește un cadru fizic cunoscut ca ,,puncte de studiu” în care participanții pot să găsească echipamentul necesar (calculatoare, Internet, materiale didactice etc.) și, de asemenea, să întâlnească profesori și îndrumători.

Într-o comunitate de studiu, fie ea pur virtuală sau utilizatoare a unui punct de studiu, îndrumătorul joacă un rol esențial. Spre deosebire de pregătirea tradițională în clasă (care este centrată pe activitatea profesorului), îndrumătorul online poate fi singurul garant al procesului de învățare.

Principalele sarcini și aptitudini

Îndrumătorul este o figura complexă care îndeplinește multe roluri, cum ar fi :

-ghid de comunicare și interacțiune (spre deosebire de situațiile de la clasă, aceste activități nu sunt imediate);

-organizator al procesului de instruire ;

-facilitator în utilizarea tehnologiei.

Aceste trei roluri sunt puncte de referință pentru profesori, elevi și directori de programe.

Asemenea unui ghid de comunicare, îndrumătorul participă la activități didactice (lecții online, video conferințe etc.) prin facilitatea interacțiunii între profesori și participanți, iar aceasta este legată de realizarea contactelor, în mod special în interiorul comunității de participanți. Pentru asigurarea contactului îndrumătorului intervine în comunicarea grupului (chat, forum, e-mail), încearcă să promoveze comunicarea (prin stimularea și moderararea schimbului de mesaje) și asigură sistematic informația necesară, evidențiind site-uri, publicații, evenimente care ar putea interesa grupul.

În calitate de organizator al procesului, îndrumătorul conduce și monitorizează elevii. Aceasta implică transmiterea unor informații privind activitățiile, verificarea unităților didactice, folosind funcția de control și verificare oferită de platformă, completarea exercițiilor din programul de pregătire, achiziționarea datelor necesare pentru a evalua rezultatele, conducerea organizațiilor interne asupra informațiilor Web care pot fi accesate de oricine (FAQ-uri, biblioteci virtuale, linkuri etc.).

În calitate de facilitator în utilizarea tehnologiei, trebuie să asigure asistență tehnică în ceea ce privește : informațiile de bază despre utilizarea calculatoarelor, programele de aplicații (video, pagini electronice etc.) programele de acces la Internet (browser, e-mail etc.) și pentru funcțiile oferite de platformă. În acest fel îndrumătorul este un liant între participanți și profesori (câteodată și în raport cu personalul tehnic).

Competențe

Îndrumătorul pentru pregătirea online trebuie să aibă următoarele competențe: spirit didactic, comunicativ, să cunoască tehnologia, dar să aibă un nivel înalt de educație.

La nivel didactic, el  ar trebui să cunoască fundamentele psihologiei  învățării, care se aplică în organizarea tradițională a clasei (care să poată fi transferate clasei virtuale).

Trebuie să fie familiari cu noile metode de pregătire (studiu individual, utilizarea TIC în învățare). Este foarte important ca îndrumătorul să poată aplica instrumentele de evaluare a activităților de pregătire (studiu și notare).

În ceea ce privește comunicarea, trebuie să asimileze fundamentele  comunicării interpersonale și ale dinamici de grup, în scopul aplicării lor în cazul interacțiunilor online (în mod special în cazul grupurilor: forumuri, chat etc.). El trebuie să înțeleagă exact regulile și comportamentul impus, atât implicit, cât și explicit.

Prof. Crina-Daniela Țârcomnicu

Instrumente folosite în formare

Instrumente folosite în formare

Revista

Deprinderea abilităților de folosire a tehnologiei sunt o necesitate pentru sarcinile pe care suntem nevoiți să le realizăm zi de zi. În același registru, folosirea tehnologiilor în educație mijlocește o predare a cunoștințelor către ucenici mult mai interactivă, mai motivantă și mai dinamică pentru dascăli.

Boom-ul tehnologiei a atras după sine o inflație de produse software care se pot folosi cu succes în cadrul procesului educațional. Această varietate de instrumente nu face decât să întărească faptul că tehnologiile potrivite, folosite la momentul potrivit, pot face diferența dintre un formabil motivat și un potențial eșec al învățării.

Context

Am prezentat în primul număr câteva generalități în legătură cu proiectul Erasmus+ „La un click distanţă de educaţia interculturală în era digitală”, la care au participat și reprezentanți ai Asociației Proeuro-Cons. Având în vedere caracterul puternic ancorat în realitatea virtuală, am ales acest proiect ca un context al unei prezentări a mai multor aplicații care pot fi folosite cu succes în procesul educațional.

Comunicarea, element de bază

Motorul care stă la baza oricărui tip de proces educațional și fără de care nu poate exista educația este comunicarea dintre dascăl și elev, dintre elev și elev și între dascăli. Abilitățile de comunicare trebuie, deci, dezvoltate într-un context în care trebuie atât să te faci auzit, cât și să știi să asculți ceea ce au alții de spus. Ei bine, tehnologia a pătruns puternic în arealul comunicării pe toate planurile – suntem marcați de capacitatea sistemelor informatice de a putea stabili conexiuni indiferent de spațiu sau timp. Noile mijloace de comunicare au intrat inclusiv în cadrul procesului educațional. Numai că de această dată vorbim de o învățare de tip informal, în care elevii sau studenții se formează prin intermediul comunicării cu elevi sau studenți din alte sisteme educaționale, realizând împreună proiecte care îi ajută să-și formeze, pe lângă evidenta dezvoltare a abilităților de comunicare, și exercițiul lucrului în echipă. Un exemplu elocvent în acest sens este e-Twinning, o platformă care reunește profesori și elevi din părți diverse ale lumii pentru o învățare informală de calitate.

Scoateți o foaie de hârtie…

Teoria de bază a pedagogiei ne învață că educația ca proces are trei componente fundamentale: predarea, învățarea și evaluarea. Definirea lor este clară și nu este nevoie de adăugiri suplimentare. Iată însă că tehnologiile informației au pătruns puternic în toate cele trei componente ale educației, iar astăzi putem vorbi de o tehnologizare tot mai avansată a educației (al cărui exces, între noi fie vorba, nu este atât de benefic pentru persoanele implicate în educație). Procesul este însă complet particularizabil pentru o implementare într-un spațiu virtual și există deja o varietate mult prea mare de astfel de transpuneri ale procesului educațional clasic într-un mediu virtual. Dovada că acesta are anumite efecte asupra minții în formare (așa cum spuneam puțin mai sus) este folosirea lor preponderentă în cadrul învățământului superior sau a educației adulților.

Un astfel de exemplu al unei platforme de succes este Moodle, despre care am vorbit într-un număr anterior și care, pe scurt, creează clase virtuale de formabili sub îndrumarea unui profesor și care trece prin toate cele trei faze ale educației folosind instrumente on-line.

Unește și stăpânește

După cum spuneam, comunicarea este esențială în cadrul procesului educațional. Nu poate fi însă completă fără resursele educaționale atât de necesare unei învățări bazate pe diversitatea bibliografică. Apare, deci, necesitatea folosirii comune a unor reurse de acest tip. Aici intră în prim-plan aplicații software precum Google Drive sau Dropbox, care pun la dispoziție utilizatorilor posibilitatea de share a oricăror tipuri de fișiere, creând astfel biblioteci virtuale comune. De asemenea, fișierele comune pot fi editate de utilizatorii permiși în grup și pot fi accesibile grupului de pe orice device conectat la Internet.

Website-ul, celula de bază a Internetului

Există posibilitatea de a externaliza educația prin folosirea website-urilor educaționale. Fie că au profil de predare, adică stochează cursuri sau noțiuni teoretice, fie de evaluare, examinând cunoștințele formabililor prin intermediul diverselor teste, crearea unui website educațional este acum extrem de simplă și intuitivă. Folosit ca o extensie a predării tradiționale, acest tip de resursă educațională poate fi creat folosind un generator de website-uri sau blog-uri. Exemple în acest sens și care sunt foarte folosite sunt Weebly și WordPress.

Puțină atenție, vă rog!

În mediul universitar prezentarea a devenit deja o metodă banală de predare a cursurilor. Prezentarea pe un suport electronic este eficientă și ușor de reținut. Au apărut astfel binecunoscutele prezentări în Power Point, care, cu puțină creativitate, pot fi folosite cu extrem de mare eficiență pentru formabili. Iar alternative la suita Office sunt destule, în cazul în care Power Point-ul a devenit în unele contexte puțin obositor. Vine tare din spate Prezi, un concept extrem de asemănător tablei clasice, care pornește de la ideea unei foi imense, inițial albă, care se poate umple cu informații în maniera dorită de dascăl.

Programare

Gândirea algoritmică este un stil de a raționa care se bazează extrem de mult pe o antrenare a minții spre flexibilitate, dinamism și găsirea creativă de soluții eficiente la probleme cotidiene sau la situații diverse. Programarea poate pune bazele unui astfel de stil de gândire.

Aici este de fapt cheia folosirii tehnologiei în educație. Aplicații software ca cele prezentate mai sus se vor folosi pentru o perioadă mai mică sau mai mare de timp. Însă programarea poate începe folosind aplicații care explică primele noțiuni teoretice într-o manieră intuitivă. Un astfel de exemplu este Scratch, după folosirea acestuia urmând ca formabilul să înceapă să învețe tainele programării.

Aplicații hard

Am vorbit despre aplicațiile software. Să spunem câte ceva și despre avântul gadget-urilor educaționale – și aici vorbim, spre exemplu, de tablele inteligente. Sunt de un real folos profesorului prin facilitățile pe care le aduc în cadrul organizatoric al procesului educațional. Profesorul se poate, astfel, concentra pe predarea propriu-zisă și nu pe modul în care aceasta este realizată.

Ce ne așteaptă în viitor

Se anunță o perioadă plină de noutăți în ceea ce privește mediul academic și educațional referitor la folosirea tehnologiei. Deși inovatoare, noi tehnologii trebuiesc cercetate, testate și abia mai apoi, dacă se dovedesc viabile, introduse în sistemele educaționale, fie ele private sau publice, preuniversitare sau academice.

O foarte interesantă aplicație a tehnologiei în educație și nu numai se anunță a fi realitatea augmentată, care le va permite formabililor, în special a celor care se specializează în domenii cu caracter practic mai pronunțat să aprofundeze mai bine noțiunile teoretice prin simularea virtuală a unor situații practice într-un mod extrem de intuitiv și interactiv.

În loc de încheiere

Acest tip de proiecte precum cel prezentat mai sus, în  cadrul căruia s-au implementat o parte dintre aceste aplicații, sunt binevenite într-o societate care are nevoie crescândă și imediată de informare cu privire la schimbările care se petrec sub ochii noștri. Pentru că, până la urmă, aceste tehnologii, folosite ca asistent eficient al pedagogului, ajută la realizarea obiectivului principal al educației, acela de a forma armonios caractere și personalități frumoase într-o societate sănătoasă.

Ruralul și tehnologia

Ruralul și tehnologia

Revista

Integrarea tehnologiei informației în rural este o provocare foarte mare. Și asta nu datorită oamenilor, în speță a copiilor, a cărei deschidere și preocupare către nou de cele mai multe ori le întrec pe cele ale locuitorilor mediului urban, ci datorită dificultăților care apar în infrastructura de aici. Putem chiar să spunem că acesta este marele dezavantaj al traiului în zonele pitorești și mai puțin urbanizate ale țării noastre. Numărul de locuitori este de altfel scăzut. Bani pentru investiții în sensul acesta nu prea se găsesc, mai ales că proritățile sunt altele – tehnologii curente în urban și poate considerate de noi banale, ca apă, gaze sau chiar curent, sunt încă proiecte pe hârtie în mediul rural. Chiar și investițiile în tehnologia destinată agriculturii sunt slabe: investesc substanțial, în general, doar fermierii mari.

Informatica, obligatorie

Prin modificarea programei, Ministerul Educației a hotărât că ora de informatică va fi obligatorie începând cu clasa a V-a. Decizia este extrem de încurajatoare pentru dezvoltarea educațională – pe lângă necesarul, dar insuficientul TIC, se va studia și programarea, ceea ce reprezintă într-adevăr, un alt pas înainte pentru sistemul educațional românesc.

Desigur, ne putem întreba: de ce e nevoie de asemenea modificări în structura programei? Nu ne era bine cu orele de informatică pe care le aveam? De ce trebuie să învețe copii informatică, în contextul în care telefoanele mobile și calculatoarele sunt la tot pasul?

În primul rând, aplicarea programei nu implică statul degeaba la calculator. Softul studiat la TIC îi ajută pe elevi să realizeze lucruri de bază pentru diverse situații cotidiene, precum tehnoredactarea unui text sau realizarea unui suport electronic pentru o prezentare. Și, după cum știm și am tot spus, studiul programării dinamizează anumite abilități ale gândirii într-un mod prin care ne dezvoltă (chiar și nouă, tinerilor și adulților) capacitatea de analiză și găsire de soluții variate și eficiente la probleme cotidiene.

De asemenea, decizia Ministerului include și crearea de puncte de internet (Wi-Fi) în fiecare școală, care ar urma să devină sursă de internet pentru fiecare sală de clasă din școală.

Toate bune și frumoase

Teoretic, este un punct de plecare foarte bun pentru realizarea unui învățământ de calitate. Numai că, în practică, implementarea acestei programe s-a lovit de două mari probleme: resursa tehnologică (infrastructura) și resursa umană.

Nu dorim să criticăm, în mod gratuit, o asemenea inițiativă care mișcă oarecum lucrurile alături de alte inițiative concrete. S-au găsit chiar soluții, sperăm că deocamdată provizorii, cel puțin pentru infrastructură: elevii vor merge cu microbuzele școlare la oraș pentru a studia în laboratoarele mai dotate ale școlilor din urban. Este, într-adevăr, o găselniță, de dorit să înlocuiască pentru cât mai puțin timp o soluție avantajoasă și trainincă, atât pentru copii, cât și pentru bunăstarea școlilor.

În ceea ce privește resursa umană, problemele sunt ample în mai multe domenii, nu numai învățământul. Asistăm, în zilele noastre, la o scădere masivă atât a numărului de persoane din domenii precum învățământul sau sistemul sanitar, cât și a motivației lor pentru o activitate viitoare în domeniu și o diminuare a calității pregătirii lor, și nu din cauza mentorilor lor, ci din cauze sociale și financiare. Într-un context ca acesta, cei rămași cantonați, de voie sau de nevoie, la margine de Europă trebuie să aibă capacitatea de multitasking – forțați de împrejurări, să ajungă să fie uomo universalis într-o lume care trece pe lângă ei și cu ale căror mori de vânt se luptă cu speranța unei dăinuiri tainice.

Cu alte cuvinte, în cazul de care vorbim,  dascălii care rămân în satele românești trebuie să țină loc și de profesor de matematică, și de informatică. Greu nu este, însă acest parcurs pe mai multe planuri își pune amprenta asupra calității învățământului.

Soluția? Laboratoare funcționale și la sate, cu resursă umană calificată. Până atunci, ne dezvoltăm așa cum se poate. Poate că, într-un final, forma, obligativitatea orelor de informatică, va atrage repede și fondul – infrastructura și aducerea de personal calificat în domeniul de învățământ.

În loc de concluzie

Inițiativa Ministerului Educației, ca și altele, este una lăudabilă – e un semn că se vrea într-o lume marcată de nepăsare. Singurul lucru care mai trebuie adăugat este soluția finală, folositoare tutror celor implicați în demers. Astfel că rezultatele acestui proiect sunt așteptate cu interes de întreaga societate civilă.

Formarea între print și electronic

Formarea între print și electronic

Revista

Sunt la curs.

Interesantă prezentarea suportului de curs pe videoproiector. Uite, colegul din primul rând are teniși albaștri. Bleumarin. Exact culoarea care-mi place! Unde să merg eu să mănânc la prânz? Că trebuie să-mi ajungă banii și pentru factura la curent. Și pentru tenișii albaștri.

Suntem distrași extrem de repede de stimuli exteriori. Combinați acest lucru cu o stare de plictis temporar dată de subiectul pe care ne concentrăm și am obținut modul perfect de a trece peste o aprofundare a unor cunoștințe sau deprinderi care ne pot fi folositoare în viitor. Extinzând paralela, același lucru întâmplă și în momentul în care studiem un suport de curs, un manual sau chiar o rețetă. Iar dacă această distragere se întâmplă în momentul în care suportul este fizic – hârtia – cu atât mai mult un text virtual înțesat cu link-uri și explicații va fi mai greu de fixat.

Introducerea hypertextului în cadrul lecturii, în sensul îmbogățirii acestuia cu legături către alte resurse (să le spunem niște urmași ai notelor de subsol, numai că mult mai elaborate și mai variate), este una dintre facilitățile deosebite oferite de lectura electronică. Nu degeaba Enciclopedia Britannica și-a mutat cerneala hârtiei pe biții unui sistem electronic.

Facilitatea vine însă cu un grad mai mare de apariție a superficialității și a lipsei de concentrare asupra textului care se dorește a fi studiat. A avea explicația unui termen neînțeles la un click distanță e extrem de confortabilă, dar în același timp să ne gândim că această explicație va conține la rândul ei aceleași scurtături către alte explicații. Se produce un efect în cascadă care generează o mutare rapidă a concentrării pe alte subiecte. Citim un studiu despre integrale și peste zece minute ne trezim că ne interesăm la câte grade fierbe berea, încercăm să aflăm câte picături de apă se găsesc în oceanul planetar sau ne apucăm de binging la House, Sherlock și altele.

Asistăm la o schimbare digitală care transformă suportul clasic de lectură, cartea, și modul tradițional de a lectura în kindle-uri, tablete, respectiv în concepte precum ebook sau vook. Și asta e doar o parte mică dintr-o schimbare mai complexă, care cuprinde mai multe paradigme ale sistemului educațional. Ideea de trecere la noi tehnologii nu este neapărat rea în sine, ci mai degrabă sentimentul de nesiguranță a efectelor lor asupra învățăceilor ne pare mai stresant. Pe lângă asta, renunțarea totală la varianta print nu e de dorit.

Sisteme inteligente

Continuând în tonul dat de introducere, exact în momentul în care scriu, îmi verific pagina de Facebook pentru mesaje noi, pentru inspirație, pentru relaxare sau pur și simplu mă întrerupe sunetul unei noi notificări. Ei bine, asta e partea ascunsă și, să spunem drept, pasivă a tehnologiei. Deși nu ni se pare normal, putem observa exact acest lucru în cazul copiilor noștri, care la vârste fragede, știu să mânuiască un device în același mod ca un profesionist. Nu trebuie să ne surprindă – ei sunt practic crescuți într-o mare de sisteme inteligente, ecrane albastre și notificări permanente, și absorb cu rapacitate toate informațiile din mediu precum un burete absoarbe apa. Și acesta ar fi doar un exemplu din multe alte.

Probabil ați auzit de celebrul Iron Man. În filmul care îl înfățișează pe faimosul personaj, lăsând deoparte imposibilitățile tehnice și părțile care pot contrazice fizica teoretică, subiectul principal ține de modul în care folosim sistemele inteligente pentru binele nostru și modul în care ea ne afectează caracterele, personalitățile și, până la urmă, viețile. Tehnologia facilitează realizarea sarcinilor care ne consumă timp și energie. De fapt, acesta ar trebui să fie misiunea tehnologiei – să ajute la canalizarea energiei noastre către realizări personale, profesionale și spre o comuniune cu cei de lângă noi. Întregul subiect, de altfel sensibil, este prezent în toate aspectele vieții noastre.

Ciocolata marginală

Vedeți, însă, orice burete are o limită la care nu mai poate să absoarbă nimic. Ajunge la un moment de saturare și atunci apa care ar trebui să fie reținută trece fără posibilitatea de a fi absorbită. E un proces mental care ni se întâmplă tuturor – suntem satisfăcuți de un stimul și căutăm întotdeauna ceva mai extraordinar și care să ne ia ochii mai tare.

Vrei cu ardoare să mănânci o ciocolată. Mănânci o bucățică. O mănânci și pe a doua și ești în culmea fericirii. Deja de la a treia bucățică începe să ți se ia, nu mai găsește utilitate în consum și se oprește. Dacă vreți, este legea utilității marginale: orice unitate de stimul în plus va aduce o satisfacție din ce în ce mai mică utilizatorului, care va căuta ceva mai superb, poate un ecler, ca să-și atingă așteptările.

Aici trebuie să apară intervenția unei persoane abilitate – în speță, pedagogul și părinții, în cazul copiilor, sau formatorul, în cazul adulților, care trebuie să direcționeze acest potențial uriaș spre lucruri frumoase. Aici intervine, de fapt, acea dreaptă socoteală. Trebuie găsită calea împărătească, diferențialul care să aleagă modalitatea optimă de a aplica strategia de formare potrivită la momentul potrivit.

De la hârtie la tastatură

Programarea e un stil de viață superb. Pe lângă evidenta satisfacție pe care ți-o aduce prin faptul de a aduce o rezolvare la o problemă a societății, îți creează un cadru de gândire care te ajută în diverse situații cotidiene. Ok, dar ca să programezi trebuie să apeși pe tastele alea de milioane de ori pe zi și să stai cu ochii prinși în ecran 36 de ore pe zi din 24. Nimic mai greșit. Programarea începe de la un creion bine ascuțit, o foaie albă, curată și o strategie mentală bine pusă la punct. Dar, până la urmă, de ce vorbim noi despre programare?

De la programare la procesul educațional

Deci, ce treabă avem noi cu programarea? Cu ce ne ajută pe noi în procesul educațional?

Programarea are multe aplicații foarte benefice în domeniul educației – este parte din tehnologie. Nu vom concentra pe ele, ci mai degrabă am dorit să pornim, printr-un exemplu elocvent, de la ideea generală că orice lucru făcut profesionist în educație are la bază combinația foarte eficientă a materiei tangibile cu mijloacele electronice.

Într-adevăr, tehnologia evoluează și asta se vede în toate structurile sistemului educațional. Se cere însă o cercetare a efectelor introducerii tehnologiei în procesul educațional înainte de a o folosi ca un asistent eficient al dascălului. De ce? Pentru că, spre deosebire de print, electronicul ia în calcul mai multe variabile, este mult mai parametrizat, mai are încă necunoscute și, astfel, e, deocamdată, un tărâm nesigur. De altfel, până la urmă, totul se restrânge la două acțiuni fundamentale în formare: scrisul și cititul.

Ce se scrie, rămâne bun scris!

Acțiunea simplă de a scrie sau a citi ne pune la treabă anumite părți ale creierului, ne dezvoltă astfel memoria, creativitatea și ne pune ordine în gânduri. Cu alte cuvinte, ajută la concentrare, la stăvilirea gândurilor. Chiar acțiunea motrică de a lua creionul în mână și de a înșira litere, desene, hieroglife sau lucruri de genul are importanța ei în formarea unor reflexe sănătoase și, în viitor, o formare de succes. Cu cititul lucrurile stau într-un mod asemănător.

Veți spune că aceleași lucruri se întâmplă și cu modalitatea electronică de a scrie sau citi. Este adevărat, în sensul în care singura diferență între cele două modalități de realizare a acțiunii este materia – tangibilă sau intangibilă. La fel cum scrii pe foaie, în același mod poți scrie și într-un editor de texte. La fel cum iei cartea în mână, în același mod poți citi și de pe un kindle. Lăsăm deoparte plăcerea de a ține în mână o carte și de a-i simți mirosul – deși minunată, este o idee subiectivă și, deci, neaplicabilă tuturor.

Lucrurile se schimbă în momentul în care observăm că limitele în sine ale materiei fizice – hârtia – adaugă tocmai acea concentrare în cadrul formării. Pentru că, așa cum spuneam în introducere, apare împrăștierea care ne pune probleme serioase chiar și nouă, celor care, cât de cât, considerăm că ne-am dezvoltat din punct de vedere morfologic funcțiile creierului și ne putem stăpâni mai bine. Pe de altă parte, tehnologiile sunt mult mai rapide și ușor de folosit.

Print vs electronic sau clasa tradițională vs open learning environment

Hârtia și creionul, în ideea de conceptualizare, în accepțiunea lor abstractă, sunt două instrumente esențiale pentru creativitatea, ingeniozitatea și, în general, bogăția minșii și a inimii. Sunt un fel de prelungiri ale dorințelor, gândurilor, planurilor, emoțiilor noastre. Ele sunt serviciul de externalizare al frumuseții gândirii umane. Ele transformă nepalpabilul și abstractul minții umane în realizabil.

Ei bine, aceste două elemente esențiale ale învățării umane sunt și fizice, și electronice. Singura diferență stă în perspectiva de a le privi, iar alegerea e la noi – ca dascăli. De fapt, toată această discuție despre jonglarea între hârtie și electroni se reduce, în esență, la o paralelă mult mai generală și, putem spune, mai subtilă dintre clasicul și formalul mod de învățare, clasa tradițională, determinată de un spațiu fizic, și mai puțin formalul mod de învățare prin intermediul claselor virtuale. Pentru că, luând ca punct de pornire folosirea manualelor și a caietelor electronice, evaluarea va fi mai ușor de făcut electronic, notele vor fi mai ușor de păstrat în cataloage electronice, iar lucrurile se vor muta, încet-încet, în virtual. De altfel, constituirea claselor virtuale duce la o nouă organizare a acestora în clustere. Se formează, astfel, comunități masive de astfel de grupuri care formează împreună un sistem de învățare deschis (open learning environment).

Dilema dintre eficiența dată de carte și cea dată de device-uri naște, de fapt, o controversă mult mai amplă. Să spunem că această comparație a suporturilor tipărite cu cele electronice este doar vârful unui aisberg ale cărui necunoscute de-abia începem să le înțelegem.

Deci, ce facem?

Ca pedagogi, fie ai tinerilor, fie ai adulților, răspunsul este unul simplu. După cum am spus și în introducere, cel mai eficient mod de a întrebuința tehnologia este de a o îmbina armonios cu stilul clasic de predare. Cheia este găsirea punctelor în care să alternăm aceste mijloace de predare în așa fel încât formabilii să aibă o motivație cât mai ridicată și să îi ajutăm să-și atingă scopul – acela de a se forma continuu.Form

„Niciodată nu este târziu să înveți”

„Niciodată nu este târziu să înveți”

Articole, Revista

Prima linie de cod e un hotar greu de trecut pentru un neinițiat în tainele științelor informatice. Ca să poți să o scrii, e nevoie să curgă multă pastă de pix pe caiete și multe linii de teorie informatică prin pâlnia minții. Și, în general, inițierea în tainele programării nu e ușoară. E de preferat să ai lângă tine un îndrumător, și încă unul bun. Pentru că începuturile sunt entuziasmante și trebuie să fie cineva care să te tempereze și să-ți ofere o sugestie pentru viitoarea ta dezvoltare ca specialist în științele informaticii.

Nu trebuie să fii în Silicon Valley ca să fii motivat să înveți informatica și să ai un start numai bun în domeniu. E de ajuns să fii în Slatina și să fi trecut puțin pe la Greceanu. Sau student pe meleaguri piteștene. Pentru că aici poți găsi nu atât un profesor, cât un mentor care deslușește cu mult meșteșug tainele informaticii pentru cei dornici să parcurgă un astfel de drum. Încă un interviu printre liniile de cod de pe ecran, pentru care îi mulțumim domnului profesor Doru Popescu. Enjoy!

Sunteți un mentor pentru multe generații de tineri pe care i-ați inițiat cu succes în tainele informaticii. Cine este Doru Anastasiu Popescu?

Sunt Doru Anastasiu Popescu și sunt născut în Slatina, județul Olt. Am absolvit Liceul de Matematică-Fizică din Slatina în anul 1986, secția Matematică-Fizică, an în care am fost admis la Facultatea de Matematică, Universitatea din București. După stagiul militar de 9 luni, am absolvit facultatea în anul 1993, an în care am fost repartizat prin repartiție guvernamentală la Colegiul Național „Radu Greceanu” din Slatina.

A urmat o perioadă până în 2013 plină de realizări didactice și științifice: participări anual la Olimpiada Națională de Informatică, Lotul Olimpic de Informatică, Concursuri Internaționale de Informatică și Robotică, obținerea tuturor gradelor didactice în matematică și obținerea titlului de doctor în Informatică la Universitatea din Pitești. În anul 2013, în urma unui concurs, am fost admis ca lector universitar la Universitatea din Pitești, Facultatea de Matematică-Informatică, unde a urmat până în anul 2016 o perioadă intensă de cercetare științifică și didactică urmată, după un examen dificil, de conferire a titlului de conferențiar universitar.

Actualmente, continui munca de cercetare și cea didactică la aceeași universitate, în paralel cu activitatea de la Colegiul Național „Radu Greceanu”, în limita timpului disponibil. Activitatea didactică și științifică cuprinde tipărirea a peste 20 de cărți și peste 60 de articole științifice. În paralel cu această activitate, numeroși absolvenți care activează în domeniul IT&C au făcut primii pași în acest domeniu sub îndrumarea mea. Un mare număr de elevi obținând premii și mențiuni la diferite concursuri de informatică (concursuri interjudețene și naționale, olimpiade naționale, balcaniade, etc.)

Ați fost desemnat de curând Profesorul Anului în cadrul Galei Laureaților, de zilele Slatinei. Care este secretul unui profesor de succes?

Nu exista un secret. Trebuie să muncești mult, pe o perioadă lungă de timp. Trebuie să fii receptiv la nou, să acorzi mult timp lucrului cu elevii și studenții. Rezultatele nu trebuie căutate – vin de la sine, dacă elevii sunt receptivi, lucrează constant și sunt ajutați de profesori, părinți și comunitate în acest proces complex de pregătire.

Care sunt realizările cu care vă mândriți cel mai mult?

La fiecare generație am avut realizări și m-am bucurat la momentele respective. Mă simt bine atunci cand închei cu bine activități de pregătire a elevilor (olimpiade, concursuri, examene), de elaborare a unor lucrări științifice (articole, prezentări). Totuși, aș dori să nominalizez câteva dintre acestea. Premierea din 2004 de către Președintele României privind realizările de până atunci, participările la cele peste 10 concursuri și olimpiade internaționale, cărțile publicate, titlul de doctor și, nu în ultimul rând, programatorii pe care i-am pregătit în perioadele lor de școlarizare sunt câteva dintre aceste realizari.

Ca profesor în domeniu, credeți că disciplinele informatice sunt benefice în procesul educației?

Indiscutabil. Acestea dezvoltă abilitățile de analiză, strategie și alegere a tehnicilor necesare rezolvării unei probleme. Gândirea algoritmică este importantă în toate domeniile, informatica având o contribuție majoră în această direcție. Nu sunt de neglijat și abilitățile de folosire a calculatorului sau a soft-urilor aflate pe acesta.

Deci, studiul științelor informaticii asupra dezvoltării educaționale ale elevilor și studenților are efecte benefice asupra gândirii elevilor.

Informatica deschide calea spre căutare, cercetare și aduce acel plus, care este necesar pentru a te dezvolta ușor în orice domeniu.  Nu poți avea medici, ingineri, economiști, profesori buni fără a oferi, prin disciplinele informatice, bazele operării pe calculator.

Credeți că este de bun augur introducerea tehnologiilor nou-apărute, a instrumentelor și device-urilor în cadrul procesului educațional?

Trebuie să ținem pasul cu noile tehnologii și în procesul instructiv- educativ, pentru că avem numai de câștigat. Nu putem sta numai cu creta în mână, când avem atâtea mijloace de informare și cercetare. Într-adevăr, trebuie să ne perfecționăm și să ne pregătim permanent, pentru că altfel ne trezim că nu putem să facem plăți sau rezervări online, nu ne descurcăm în aeroport ori la gară sau nu putem comunica cu persoanele dorite. Pe scurt, nu am face față cerințelor actuale.

Cum vedeți viitorul tehnologiei în cadrul societății? Unde va ajunge această dezvoltare?

În jurul tehnologiilor se vor învârti toate activitățile. Dezvoltarea nu are limite, mereu va exista o ștachetă care se va doborî. Totuși, trebuie să avem grijă să nu ne transformăm în roboți, ca să fim capabili să selectăm, să fim capabili să distingem binele de rău și progresul de stagnare.

La final, vă rugăm să transmiteți câteva gânduri cititorilor noștri.

Vă doresc să vă canalizați activitatea spre progres, bunăstare, educație și cercetare. Niciodată nu este târziu să înveți.

Conf. univ. dr. Doru Anastasiu Popescu, Universitatea din Pitești, Departamentul de Matematică-Informatică

Dezvoltarea competențelor digitale – o armă puternică în lupta împotriva șomajului

Articole, Revista

Evoluțiile alerte din domeniul digital, din ultimii 10-15 ani, precum şi cele care se estimează a se produce în următorii 20 de ani, au dat naștere unei dileme tot mai presante: în ce măsură dezvoltarea noilor tehnologii afectează piața muncii? Din punctul meu de vedere, mai ales în ceea ce privește România, dezvoltarea noilor tehnologii este o mare oportunitate pentru reducerea șomajului și crearea de noi locuri de muncă, nicidecum un risc.

Cu toate acestea trebuie să pornim de la realitatea actuală. Potrivit Raportului de țară al Comisiei Europene din 2016, mai puțin de jumătate (46%) din forța de muncă avea competențe digitale de bază sau mai avansate (față de 72%, media în UE). În același timp doar 52% dintre români utilizează Internetul (spre deosebire de 72% la nivel european), 32% nu au utilizat niciodată Internetul, iar doar 26% dețin abilități digitale de bază.

Această imagine a deficitului de acces la competențe și infrastructură ICT este ilustrativă pentru inegalitățile existente în domeniu. Astfel, de cealaltă parte, România este din ce în ce mai performantă în domeniul ICT şi al cercetării pentru robotică. Avem cel mai mare număr de profesioniști certificați în ICT din Europa iar, doar în ultimii ani, companii europene importante au stabilit în țara noastră mai multe centre de cercetare în robotică. De altfel, sectorul ICT contribuie deja cu aproape 6% la PIB-ul României.

La nivel european, industria digitală creează în fiecare an nu mai puțin de 120.000 de locuri de muncă. Acest lucru a generat un deficit de 300.000 de specialiști în domeniu. Și în România, cererea de specialiști în domeniul digital este tot mai mare pe zi ce trece.

Corelarea educației cu nevoile de pe piața forței de muncă și, în special, dezvoltarea competențelor digitale, reprezintă cheia rezolvării ambelor probleme enumerate anterior. Trebuie să acționăm acum pentru a folosi toate mijloacele educaționale de care dispunem, pentru a forma specialiști în domeniul digital, rezolvând astfel atât problema locurilor de muncă, cât și pe cea a deficitului de personal din zona tehnologiei. Astfel putem genera plus-valoarea care să ridice industria ICT din România în raport cu alte state din Europa.

Atât ca membru în Parlamentul European, cât și în calitate de câștigător al titlului de Europarlamentar al Anului pentru Agenda Digitală, consider acest lucru o prioritate. De aceea susțin, în calitate de Ambasador al Comisiei Europene, campania europeană eSkills for Jobs inițiată cu scopul de a coagula eforturilor autorităților, companiilor, ONG-urilor care activează în domeniul educației și formării profesionale pentru dezvoltarea competențelor digitale.

Cred că este nevoie de pași concreți în această direcție a corelării educației cu nevoile pieței muncii. În acest sens am căutat că contribui cu proiecte concrete din Parlamentul European. Am reușit să conving, spre exemplu, Comisia Europeană să aloce 1,5 milioane de euro pentru o serie de proiecte dedicate educației digitale sau prin mijloace digitale.

De exemplu, unul dintre proiectele pilot pe care le-am inițiat, în valoare de 500.000 de euro, axat pe educația fiscală prin mijloace digitale, a fost aprobat și va fi pus în aplicare de Comisia Europeană. Cel mai mult mă bucură faptul că, printr-un proces de selecție transparent, Comisia Europeană a decis să lucreze chiar cu o companie românească pentru implementarea proiectului. Avem, așadar, un inițiator român, un dezvoltator român și un proiect european în domeniul digital care aduce bani și plus-valoare pentru România. Este doar un exemplu, dar sunt sigur că vor mai urma și altele, pentru că țara noastră trebuie să-și fructifice potențialul în domeniul digital.

Iar acesta este doar unul dintre proiectele pilot pentru care am obținut finanțare de la Comisia Europeană. În prima jumătate a mandatului meu, am reușit să inițiez cel mai mare număr de proiecte aprobate pentru finanțare de la Comisia Europeană dintre colegii europarlamentari — 8 proiecte în valoare de peste 9,3 milioane de euro pentru acțiuni în domeniul sănătății, educației, industriei și noilor tehnologii. Toate proiectele pilot pe care le-am inițiat au fost gândite pentru a crea o legătura între industrie, cercetare și forța de muncă locală.

Cele mai importante două proiecte, Digital Hubs Network și Digital Transformation of European Industry, însumează 3 milioane de Euro și vizează dezvoltarea sectorului digital și modernizarea industriei. Digital Hubs Network prevede crearea unui hub de inovare digitală în România, având ca scop stimularea dezvoltării IMM-urilor din punct de vedere digital, astfel încât acestea să se poată conecta la nivel internațional, să lucreze împreună, să dezvolte proiecte comune și să contribuie la crearea unei comunități digitale care va crește competitivitatea europeană în acest sector. Proiectul Digital Transformation of European Industry urmărește asigurarea unei abordări coerente și sustenabile pentru dezvoltarea și consolidarea implicării tuturor părților relevante interesate de digitalizarea industriei europene: mediul de afaceri, mediul academic, institutele de cercetare, societatea civilă. Proiectul va sprijini acele regiuni și sectoare afectate de procesul de digitalizare și care nu au, la rândul lor, un program de digitalizare. Obiectivul meu principal este participarea companiilor românești la dezvoltarea acestor inițiative utile țării noastre.

Pentru viitor îmi doresc ca, alături de autoritățile competente în domeniu și de societatea civilă, să încurajăm experții români din ICT să vină în școli și universități și să predea în domeniu. Pentru a face acest lucru trebuie să investim în formarea lor educațională dar și să reglementăm în așa fel încât să poată să facă acest lucru. Doar dacă investim în educația digitală ne asigurăm că elevii și studenții români își vor găsi un loc de muncă în ICT imediat după terminarea studiilor beneficiind de o calitate mai mare a activității profesionale și o remunerație adecvată. Cu un plan eficient și mai multă inițiativă, care să fie în acord cu Agenda Digitală europeană, țara noastră poate nu doar să reducă deficitul de specialiști pe care îl menționam anterior, dar are șansa să devină un lider european în domeniul programelor privind dezvoltarea competențelor digitale.

Victor Negrescu, Europarlamentarul Anului pentru Agenda Digitală

„Cheia succesului în viață se află în educație”

„Cheia succesului în viață se află în educație”

Revista

În general, responsabilitatea unui management eficient și care pune accent pe latura emoțională, a relației dintre oameni, a fost întotdeauna o problemă spinoasă. Faptul de a conduce destine și de a deține dreptul de decizie asupra aspectelor profesionale ale unei instituții presupune o viziune foarte realistă asupra situației globale și individuale. Astfel de oameni se nasc cu profilul psihologic și caracterul de lider. Iar domeniul educațional e cu atât mai greu cu cât, în fața ucenicilor tăi, devii, mai mult decât manager, mentor.
Vom vorbi astăzi, pe îndelete, cu un om frumos. Andra Bică ocupă, cu responsabilitate și devotament, funcția de inspector general al IȘJ Vâlcea, despre liderat, profesionalism, dezvoltare în educație și alte teme, în interviul care urmează.

Care este activitatea dvs. principală în cadrul Inspectoratului Școlar Județean Vâlcea?

Activitatea unui inspector general este extrem de complexă. În primul rând trebuie să înțeleagă foarte bine sistemul de educație și oamenii lui: elevi, directori, profesori, personal didactic auxiliar, personal nedidactic, părinți, comunitatea locală., într-un fel sau altul toți sunt participanți activi ai sistemului și fiecare are mulțumirile sau nemulțumirile lui pe care trebuie sa le gestionezi cu multă înțelegere.

Care sunt valorile-cheie după care vă ghidați activitatea profesională?

Activitatea mea nu poate fi ghidată decât după valorile de care fiecare dascăl ar trebui să țină seama : atitudinea altruistă față de elev, dragoste multă dăruită elevului, corectitudine, respect și angajament, un cod de etică mereu prezent în mintea dascălului.

Ce activități educaţionale care au adus un plus de valoare comunității ați implementat în cadrul IȘJ Vâlcea?

Am încercat să avem o relație foarte strânsă cu comunitatea locală și județeană și am militat în primul rând pentru un învățământ de calitate, care nu este posibil doar cu dascăli bine pregătiți, ci și cu dotarea corespunzătoare a școlilor. Am venit în sprijinul acestei idei cu o multitudine de activități precum Gala Olimpicilor, concursuri, spectacole, dezbateri si parteneriate, unde fiecare participant a avut rolul său bine definit. Am fost extrem de bucuroși când a fost răsplătită performanța, așa cum s-a întâmplat după examenele de Bacalaureat si Evaluare Națională 2016, când au fost obținute 8 medii de 10 la fiecare dintre acestea.

Am vorbit foarte pe scurt despre activitatea dvs profesională. Cum este, însă, omul Andra Bica? Cu alte cuvinte, schițați-ne o scurtă caracterizare personală a dvs.

La această întrebare îmi este foarte greu să răspund. E bine să îi lași pe alții să vorbească despre tine. Ce pot să vă spun totuși este că sunt o persoană care iubește copiii, în special, și oamenii, în general. Sunt destul de perfecționistă și exigentă cu cei cu care lucrez, dar totodată le ofer destul de multă libertate în a-și pune în practică viziunea personală. Consider că se poate practica un management eficient, așa cum scrie în manualele de specialitate, cu multă răbdare și implicare.

Nu mă văd făcând altceva decât meseria de profesor. Am fost pe rând învățătoare, educatoare, profesor la gimnaziu, profesor la liceu, director, am predat atât în mediul rural, cât și în mediul urban, am predat la clase simultane timp de 3 ani ca învățătoare, am predat în comunități dezavantajate, dar și în reședința de județ, la colegiu. Sunt în sistem de la 19 ani. Practic, de când am intrat în școală ca elev, nu am mai părăsit-o niciodată și nici nu mă văd făcând acest lucru prea curând.

Care este părerea dvs. despre integrarea tehnologiilor în educație?

În ultimul deceniu, evoluțiile sociale, rapide și imprevizibile au impus o reconsiderare a rolului profesorului şi a materialelor instructive utilizate. Este necesară motivarea elevilor pentru învățare, precum și menținerea interesului acestora, de aceea circumstanțele actuale conferă un plus pentru integrarea noilor tehnologii, lăsând în urmă părțile lor mai puțin pozitive. Nimic nu e perfect, fiecare situație are și bune și rele.

Referitor la inovațiile tehnologice care au apărut în zilele noastre, apropo de părți pozitive sau negative, este capabilă tehnologia să genereze efecte pozitive/negative asupra procesului educațional?

Aș putea spune că fără tehnologie nu se mai poate desfășura un act educațional eficient. Consider că trebuie să ne adaptăm societății în care trăim și să nu le cerem elevilor să se întoarcă în timp, ci noi, profesorii, să ținem pasul cu timpul. Este o provocare, într-adevăr, dar suntem obligați să ținem pasul cu tehnologia. Ca în orice domenii există și efecte pozitive si efecte negative, dar depinde de noi cum le gestionăm pentru a înclina balanța către cele pozitive.

Credeți că educația, sub orice formă a ei, are puterea de a face totul posibil?

Cred cu tărie că educația, fie ea cea profesională, informațională, vocațională, de consiliere, rămâne domeniul cu multiple funcții ce pregătesc elevul pe drumul devenirii sale pentru performanță, iar în cazul încercărilor vieții, de care nimeni nu scapă, va şti cum să le abordeze şi să le depășească. Cheia succesului în viață se află în educație.